Cultură Educație

Dublă sărbătoare la Vinţu de Jos: lansare de carte şi conferirea titlului de Cetăţean de onoare al comunei domnului Cristian Florin Bota

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Duminică, 27 mai, la Căminul Cultural din Vinţu de Jos, în prezenţa unui public numeros -fii ai comunei- din ţară şi din străinătate şi a reprezentanţilor Primăriei comunei Vinţu de Jos, ai parohiilor din comună şi nu numai, ai Despărţământului ASTRA „Timotei Cipariu” Blaj, a avut loc lansarea ediţiei a II-a a volumului „Odinioară în Vinţu de Jos”, autor Cristian Florin Bota.
La eveniment au luat cuvântul doamna Elena Anghel, primarul comunei prof. Alexandru Danciu, doamna dr. Gabriela Mircea, prozatorul Nicolae Itu, Preacucernicul Monsenior prof. univ. József Marton, poeta Felicia Colda, preşedintele Despărţământului Astra „Timotei Cipariu” Blaj, prof. Silvia Pop, pictorul Gheorghe Suciu şi doamna directoare a Şcolii „Iuliu Maniu” Vinţu de Jos, Lucia Herman. „Odinioară în Vinţu de Jos” a ieşit pentru prima oară în lume la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în 2010, cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei din comună. A fost o sărbătoare a cărţii şi a oamenilor deopotrivă, mesajele celor care s-au împărtăşit din frumuseţea Vinţului de odinioară motivându-l pe domnul primar să mă încurajeze în reeditarea poveştii. Evident, această nouă ediţie, cu completări şi adăugiri, n-ar fi putut vedea lumina tiparului fără aceeaşi înţelegere a importanţei ei, comprehensiune venită din partea cârmuitorilor comunei”, a declarat Cristian Florin Bota, care plin de emoţie a mulţumit celor care l-au ajutat în acest demers, autorităţi şi fii ai comunei din ţară şi străinătate. Acesta a oferit gratuit tuturor celor prezenţi la eveniment câte un exemplar al cărţii sale.
Efortul său a fost răsplătit cu aprecieri din partea celor prezenţi, iar Primăria şi Consiliului local i-au pregătit domnului Cristian Florin Bota o surpriză deosebită, oferindu-i diploma de Cetăţean de onoare al comunei Vinţu de Jos, alături de alţi patru fii ai comunei: Nicolae Itu, Traian Pienar, Gheorghe Cornescu şi Pompiliu Nicolae Dicu, care, conform spuselor domnului primar Alexandru Danciu, au făcut şi continuă să facă cinste comunei, ducând mai departe numele ei şi dăruindu-se acesteia prin munca lor.
Reamintim cititorilor că domnul Cristian Florin Bota este autorul volumelor „Teiuşul de odinioară” (2009), „Odinioară în Vinţu de Jos” (2010), „Monografia comunei Stremţ” (2011) şi coautor, alături de domnul Horia Ciugudean şi doamna Ionela Simona Mircea al lucrării „Colecţii şi colecţionari. Oameni şi locuri din judeţul Alba: colecţia Cristian Florin Bota” (2011). (A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]

Citește mai mult

Cultură Educație

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul

Ioana Oprean

Publicat

în

Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]

Citește mai mult