DSVSA Alba: Inspectori din Republica Moldova, instruiți de specialiștii din județ, privind verificarea unităților de procesare a laptelui
Specialiști ai DSVSA Alba au instruit inspectori din Republica Moldova privind verificarea unităților de procesare a laptelui
Inspectori ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova au participat, în perioada 3–7 noiembrie, la Alba Iulia, la un program de instruire susținut de specialiști ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba. Activitatea s-a concentrat pe efectuarea controalelor oficiale în unitățile de procesare a laptelui și produselor lactate.
Evenimentul a fost organizat de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și a avut ca obiectiv principal dezvoltarea competențelor profesionale ale inspectorilor ANSA, contribuind la consolidarea capacității Republicii Moldova de a respecta standarde internaționale privind siguranța alimentelor.

Programul de instruire a inclus sesiuni teoretice și practice, susținute de experți ai DSVSA Alba. Acestea au acoperit o serie de teme relevante în domeniul controlului oficial:
• cadrul legislativ național și european aplicabil unităților de procesare a laptelui;
• principiile de flexibilitate pentru unitățile de capacitate mică;
• analiza și evaluarea planurilor HACCP și a programelor de autocontrol;
• procedura de prelevare a probelor în cadrul programelor oficiale de supraveghere, conform Regulamentului (CE) nr. 2073/2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare;
• identificarea actorilor implicați în controlul oficial al laptelui și produselor lactate.
Activitatea s-a încheiat cu o sesiune de concluzii și schimb de opinii, axată pe identificarea și preluarea bunelor practici care pot fi adaptate și implementate în Republica Moldova, în vederea îmbunătățirii procesului de efectuare a controalelor oficiale în sectorul laptelui și produselor lactate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Turneu de table la Alba Mall, cu 128 de participanți și un premiu de 1.000 de euro. Competiția are și o componentă caritabilă
Turneu de table la Alba Mall, cu 128 de participanți și un premiu de 1.000 de euro. Competiția are și o componentă caritabilă Un număr de 128 de persoane participă la un turneu de table organizat la Alba Mall, în perioada 7-8 noiembrie 2026. Premiul cel mare este în valoare de 1.000 de euro, iar […]
Video | Acțiune desfășurată pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos de polițiști: Sute de persoane și zeci de autoturisme verificate. Amenzi de peste 42.000 de lei
Acțiune desfășurată pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos de polițiști: Sute de persoane și zeci de autoturisme verificate. Amenzi de peste 42.000 de lei La data de 6 noiembrie 2026, în intervalul orar 18.00 – 21.00, Poliția Municipiului Blaj a desfășurat o acțiune care a avut drept scop prevenirea faptelor antisociale și […]
Video | Peste 100 de activități preventive în 10 unități de învățământ din Alba efectuate de polițiști: Au luat parte peste 2.600 de elevi și cadre didactice
Peste 100 de activități preventive în 10 unități de învățământ din Alba efectuate de polițiști: Au luat parte peste 2.600 de elevi și cadre didactice În această săptămână, polițiștii din județul Alba, sub coordonarea Biroului Siguranță Școlară și a Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat 112 activități preventive în 10 unități de […]
