Ştirea zilei

Dosarul „aurarilor ilegali” din Munții Apuseni: Un singur inculpat din gruparea de 15 persoane, retrimis în judecată, întrucât faptele s-au prescris în cazul celorlalte 14 persoane

Unirea Ziarul

Publicat

în

Dosarul „aurarilor ilegali” din Munții Apuseni: Un singur inculpat din gruparea de 15 persoane, retrimis în judecată, întrucât faptele s-au prescris în cazul celorlalte 14 persoane

Un bărbat din zona comunei Roșia Montană a fost trimis în judecată de procurori pentru infracțiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive. Inculpatul este ultimul din gruparea de 15 persoane anchetată și trimis în judecată în dosarul „aurarilor ilegali” din Munții Apuseni.

În cazul celorlalte 14 persoane, faptele de furt și spălare a banilor s-au prescris. În august 2023, instanțele de judecată au retrimis dosarul inițial la procurori, după ce au constatat descrierea insuficientă a infracțiunii de spălare a banilor. Anchetatorii au constatat, ulterior, că faptele sunt prescrise și au continuat cercetările doar în cazul persoanei la domiciliul căreia s-au descoperit materiale explozive.

Bărbatul (T. C.) a fost trimis, astfel, din nou, în judecată, în 14 iunie 2024. Fapta de care este acuzat se pedepsește cu închisoarea între 2 și 7 ani, respectiv maximum 10 ani dacă se probează sustragerea materialului exploziv.

Ancheta a demarat în urmă cu peste 10 ani, când unele dintre persoanele inculpate au fost prinse cu bulgări de aur chiar și de un kilogram fiecare, ce urma să fie vândut la centrele de amanet.

Citește și: Peştera Urşilor – minunea naturii din Munţii Apuseni

Potrivit anchetatorilor, persoanele vizate „au achiziționat cantități de aur rezultat din însușiri ilegale și prelucrare de la diverse persoane care au sustras zăcământ aurifer din minele de la Roșia Montană sau din permetrul industrial al filialei Roșia Min Roșia Montană, aur pe care l-au folosit în scopul obținerea de foloase bănești, rezultate din revânzarea în profit”.

În cazul unuia dintre inculpați au fost identificate nu mai puțin de 8 contracte cu o casă de amanet din Târgu Mureș, pentru vânzarea unei cantități totale de 1.406,21 grame de aur, în sumă totală de 139.397 de lei, doar în 2014.

Trotil descoperit la percheziții

Anul următor au mai fost identificate contracte similare pentru cantitatea de 115,51 grame de aur în valoare de 12.995 de lei. Același individ a fost prins împreună cu un partener în timp ce transportau cinci roci cu conținut aurifer, în greutate totală de 715 grame, iar cu ocazia percheziției domiciliare din data de 27 octombrie 2015, au fost ridicate șase bucăți de rocă auriferă. În 25 iulie 2013 au fost depistate în autoturismul unui alt suspect cinci topituri dintr-un aliaj de aur de 20 de karate, în greutate totală de 811,01 grame în valoare de aproximativ 81.101 lei.

În septembrie 2015, un alt individ din grup a fost prins cu 1.379,08 grame de aur în valoare de 141.038 de lei, iar la percheziția domiciliară din data de 27 octombrie 2015 a fost identificată cantitatea de 106 kilograme de nisip aurifer, conținând 33,9331 grame aur, în valoare de 3.393,31 de lei. Un alt complice a fost prins cu 1.283,41 grame de aur în valoare de 127.905 lei, dar și cu 3.261 de kilograme de minereu aurifer acasă și ustensile specifice pentru extragerea metalului valoros.

Despre o altă persoană se susține că a amanetat către o societate cantitatea totală de 912,46 grame de aur, în valoare totală de 89.884 de lei. La percheziții au fost găsite inclusiv 50 de calupuri confecționate atât manual, cât și industrial, de pastă explozivă (dinamită), în greutate totală de 1,915 kg, cu o cantitate de 1,34 kg echivalent trotil (TNT), precum și două capse de inițiere, elemente folosite pentru extragerea aurului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Bărbat de 38 de ani, din Alba Iulia, reținut: Și-ar fi agresat partenera și ar fi amenințat cu moartea trei persoane

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 38 de ani, din Alba Iulia, reținut: Și-ar fi agresat partenera și ar fi amenințat cu moartea trei persoane Un bărbat de 38 de ani din Alba Iulia a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-ar fi agresat partenera și ar fi amenințat-o cu moartea. A amenințat cu moartea pe tatăl […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj Investițiile în infrastructura energetică și în stabilizarea rețelei electrice de distribuție primesc un nou impuls în județul Alba. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru un proiec de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria […]

Citește mai mult