Ştirea zilei

Deși căpușele au apărut deja în parcurile din Alba Iulia, dezinsecția orașului este încă la stadiul de intenție!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Deși căpușele au apărut deja în parcurile din Alba Iulia, dezinsecția orașului este încă la stadiul de intenție!

Citând un clasic în viață, vă repet că ”iarna nu-i ca vara”, dar nici primăvara nu mai e ce-a fost. Pentru că am intrat parcă direct în vară, administrația locală a fost luată prin surprindere, iar gestionarea problemelor aferente unei aglomerări urbane a scăpat deocamdată de sub control, lăsându-i pe cetățenii municipiului să se descurce și singuri, așa cum s-au învățat, de altfel, de-a lungul timpului.

Petrecerea Divorțaților

Căldura nefirească din ultimele săptămâni a favorizat dezvoltarea căpușelor în parcurile orașului. Flămânde și cu habitatul răscolit de toaletarea spațiilor verzi, acestea se agață de primii trecători de talie mică sau medie care au ghinionul să se plimbe prin zonă, respectiv de animalele de companie sau de copilașii care mai rostogolesc câte o minge prin verdele ierbii.

Pentru că sunt aproape invizibile, le vezi doar când se umflă de la sângele supt cu poftă de pe gazda de ocazie. Deci, atenție!

Anul trecut, în martie, Primăria Alba Iulia lansa o licitație pentru dezinsecția, dezinfecția și deratizarea spațiilor verzi, clădirilor unităților de învățământ și instituțiilor publice din municipiu, pentru următorii 4 ani. Valoarea estimată a serviciilor era de peste 2,7 milioane de lei, fără TVA.

Citește și: Sală Polivalentă și Complex Sportiv în Alba Iulia pentru dezvoltarea sportului: Primăria lansează în consultare publică noul PUZ

Potrivit caietului de sarcini, activitățile de dezinsecție, deratizare și dezinfecție s-ar fi aplicat la următoarele obiective și suprafețe: în spații verzi aparținătoare domeniului public (parcuri, scuaruri etc.) – 684.572 mp, clădiri ale unităților de învățământ și instituțiilor publice (interior) – 120.791 mp, clădiri ale unităților de învățământ și instituțiilor publice (exterior) – 206.681 mp.

Dar Primăria Alba Iulia a organizat licitația pentru dezinsecție în temeiul unei legi abrogate, iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a anulat procedura de atribuire.

Compania DD CHIM S.R.L. a depus o contestație în cadrul CNSC împotriva documentației de atribuire elaborate în cadrul procedurii de atribuire prin ”licitație deschisă” a acordului-cadru având ca obiect ”Delegarea serviciului de salubrizare pentru activitatea de dezinsecție, dezinfecție si deratizare pe domeniul public al Municipiului Alba Iulia”.

Citește și: Tzanca Uraganu, show la Alba Iulia, în parcarea de la Kaufland- Cetate

Potrivit prevederilor Legii nr. 101/2006, „achiziţia serviciilor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare nu se mai poate realiza prin atribuirea unui acord-cadru şi încheierea ulterioară a contractelor subsecvente, ci numai prin încheierea unui contract de delegare, respectiv un contract de achiziţie publică de servicii”. Așa că CNSC a admis contestația formulată de DD CHIM S.R.L., în contradictoriu cu Municipiul Alba Iulia, în calitate de autoritate contractantă și a dispus anularea procedurii de atribuire.

Se pare că acum, la Primăria Alba Iulia se lucrează la întocmirea unui dosar în vederea achiziţiei publice de servicii de dezinsecție, deratizare și dezinfecție care să asigure aceste servicii absolut necesare unei aglomerări urbane, mai ales pe timpul verii.

Până la efectuarea dezinsecțiilor propriu-zise, vă putem oferi doar sfaturile clasice pentru evitarea întâlnirii cu acești vampiri trăitori în spațiile verzi din smart-city Alba Iulia: folosește haine deschise la culoare și un repelent împotriva căpușelor înainte de a ieși din casă și verifică-ți permanent animalele de companie pentru că pe ele se urcă această insectă foarte ușor.

Cel mai important lucru atunci când ai fost mușcat de o căpușă este să o extragi din piele și să te rogi să nu-ți fi dat Boala Lyme, Tularemia sau Erhlichioza.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]

Citește mai mult