Descătușare! CSU Alba Iulia, succes clar în fața Bistriței
Descătușare! CSU Alba Iulia, succes clar în fața Bistriței
În runda a doua CS Universitar din Alba Iulia a obținut primul succes în noua ediție a Ligii 3 de fotbal, o victorie categorică pe teren propriu, pe sinteticul Bazei Sportive „Pielarul” din Sebeș, 2-0 (2-0) în fața Gloriei Bistrița-Năsăud.
În primele aproape 40 de minute a fost o singură echipă pe teren, cea gazdă. Uriașa ratare a lui R. Tamaș din poziție singur cu portarul (6) a anticipat deschiderea scorului. Mihalcea, fost echipier al Gloriei, a transformat în minutul 24 un penalty, trimițând cu stângul în dreapta portarului Avram. „Băieții în portocaliu” și-au majorat avantajul cinci minute mai târziu, când Banyoi a îmscris din interiorului careului după o excelentă lansare lungă. Același Banyoi putea face 3-0 în minutul 33, la o nouă desincronizare în defensiva echipei conduse de pe banca tehnică de Cristi Pustai.
Gloria s-a „trezit” abia în minutul 39, când V. Alexandru a reluat cu capul puțin pe lângă din preajma porții lui Pauletti, titular în premieră în eșalonul terț, după ce portarul Paharnicu s-a accidentat la încălzire. Până la pauză au mai fost, tot în contul vizitatorilor, un șut la colțul scurt expediat din interiorul careului de Llullaku (41) și Mitran (45+1) – o reluare cu capul puțin peste transversală a jucătorului din Gârbova de Sebeș fost la Corvinul Hunedoara.
În repriza secundă CSU mai putea înscrie în minutul 53, la o gafă a portarului Avram și, apoi, în minutul 78, când Banyoi a șutat de la mare distanță sub transversală. În minutul 70 CSU putea primi al doilea penalty, la o imprudență a lui Chindriș în propriul careu.
Cea mai mare ocazie a vizitatorilor s-a consemnat în minutul 88, când portarul Pauletti a avut o paradă de senzație la șutul la colțul lung din interiorul careului al lui G. Deac.
(L.V.D.)
foto: captură FRF TV
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Update Video | Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu”
Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu” Un gol fabulos a fost marcat de fotbalistul aiudean Andrei Cordea în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, din SuperLiga de fotbal. Partida a fost programată duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dr. […]
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]
CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]
