Actualitate

Demiteri în POLIȚIE, după crimele în serie de la Caracal. Polițiștii au așteptat câteva ore până să intre în locuința unde era sechestrată victima

Unirea Ziarul

Publicat

în

Demiteri în POLIȚIE, după crimele în serie de la Caracal. Polițiștii au așteptat câteva ore până să intre în locuința unde era sechestrată victima

Petrecerea Divorțaților

Neregulile grave identificate la intervenția poliției, în cazul adolescentei ucise cu brutalitate la Caracal, au condus la primele demiteri în rândul angajaților Ministerului de Interne. Este vorba despre demiteri la vârf, la nivelul județului Olt.

Deși domiciliul corect în care a fost sechestrată copila ucisă de criminalul din Caracal a fost aflat în jurul orelor 2.00-2.30-3.00, poliția nu a intrat în acea locuință mai devreme la ora 6 dimineața. Asta deși, conform legii, putea intra și fără mandat din partea procurorului.

Prin urmare, din cauza neregulilor descoperite în cazul adolescentei ucise cu brutalitate la Caracal, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Olt, Cristian Voiculescu, a fost demis, a anunțat vineri șeful Poliției Române, Ioan Buda.

”Polițiștii au ajuns în fața locației respective și au intrat la 6 dimineața. Legea permitea Poliției Române să intre direct în locuință, fără să aștepte autorizație.

Poliția a stat acolo până când a dispus domnul procuror. Procurorul de caz conduce operațiunea”, a mai spus Ioan Buda la Antena 3.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

13 octombrie – Ziua Informării Preventive: „Ghinionul poate fi prevenit! Fiți prevăzători!”

Ioana Oprean

Publicat

în

13 octombrie – Ziua Informării Preventive: „Ghinionul poate fi prevenit! Fiți prevăzători!” Marți, 13 octombrie 2026, este marcată Ziua Informării Preventive, campanie derulată la nivel național de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), cu scopul de a crește gradul de conștientizare a populației asupra riscurilor și a măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență. […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul unui cunoscut economist: ,,Avem cel mai mare deficit de cont curent raportat la PIB de pe planeta Pământ și cea mai mare inflație din Europa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul unui cunoscut economist: ,,Avem cel mai mare deficit de cont curent raportat la PIB de pe planeta Pământ și cea mai mare inflație din Europa” Economistul Radu Georgescu avertizează că Europa traversează o perioadă de tensiuni economice, politice și sociale, care ar putea avea efecte importante și asupra României. Într-o analiză publicată luni, 12 […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România până în 9 noiembrie 2026: Temperaturi sub normal în următoarele săptămâni. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România până în 9 noiembrie 2026: Temperaturi sub normal în următoarele săptămâni. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă în următoarele trei săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice actualizate pentru intervalul 12 octombrie – 9 noiembrie 2026. În prima săptămână, precipitațiile […]

Citește mai mult