Demisii în lanţ la AJF Alba: vicepreşedintele Ioan Moldovan şi trezorierul Gabriel Marin au renunţat la funcţii!
Şedinţă furtunoasă a Biroului Executiv a AJF Alba, luni după-amiaza înaintându-şi demisiile prim-vicepreşedintele Ioan Moldovan din Aiud şi trezorierul Gabriel Marin. Cei doi s-au contrat vehement pe seama situaţiei din contabilitate şi a actelor financiare, acuzându-se reciproc. Oficialii AJF se alătură astfel lui Iulian Nichimiş, fostul secretar general al AJF Alba, al cărui preaviz a expirat ieri 2 septembrie. Întâlnirea de ieri a adus lucrurile la o cotă explozivă, întrucât a fost una în care dialogul s-a purtat pe tonalităţi înalte pe alocuri. La un moment dat, Ioan Moldovan şi Gabriel Marin au părăsit şedinţa cu pricina! „Sunt mai multe chestiuni la mijloc, probleme ce m-au determinat să plec. Au existat anumite nemulţumiri legate de activitatea trezorierului. Joi dimineaţa o să-mi comunic decizia definitivă, dacă voi continua sau nu până la încheierea mandatului. Problemele au plecat de la evenimentele din luna iunie şi multe se leagă. Eu sunt ales de Adunarea Generală şi dacă ar fi o demisie irevocabilă, ar trebui să mi-o prezint Adunării Generale„, a precizat Ioan Moldovan.
Este o stare de fapt fără precedent în ultimul deceniu în AJF Alba, evenimentele din luna iunie, cu cele două spargeri rupând echilibru în echipa lui Corpodean, care acum are organigrama incompletă. „A fost o discuţie în contradictoriu pe seama faptului că Nichimiş trebuia să-şi predea actele şi s-a ajuns la acest deznodământ„, a afirmat Sorin Corpodean, preşedintele AJF Alba.
*Nichimiş aproape de „U” Cluj
„Din cauza problemelor mele am plecat, nu sunt alte motive. Poate pare ciudat, dar nu vreau să mai necăjesc pe nimeni. Cu Corpodean am rămas în relaţii bune, am şi discutat, o să mai colaborăm„, a declarat Iulian Nichimiş, care este foarte aproape de a ajunge la „U” Cluj. Deocamdată, în funcţia de secretar general a fost instalat Cristian Petropulos, până la alegerile din primăvara anului viitor. „Nu mă aşteptam să se întâmple aşa ceva: le-am şi spus că trebuie să strângem rândurile şi să o scoatem la capăt. Sper ca în scurt timp să se regleze problemele şi să vedem ce facem în continuare„, a spus Augustin Damian, vicepreşedintele AJF.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Blăjeanul Victor Oniga, gol pentru România Under 17! „Tricolorii”, două victorii clare în Slovenia
Blăjeanul Victor Oniga (16 ani), gol pentru România Under 17! „Tricolorii”, două victorii clare în Slovenia Fotbalistul din Alba, convocat în premieră la reprezentativa României, a marcat un gol în „tricolor”. Citește și: Blăjeanul Victor Oniga (FK Csikszereda Miercurea Ciuc), convocat, în premieră, la echipa României Under 17! Oniga a jucat ]n cele două partide de […]
Senzație în „Mica Romă”! CIL Blaj, singura din Liga 3 cu maximum de puncte! Sâmbătă, jocuri interne pentru CIL Blaj, CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir | CSU Alba Iulia, deplasare la Șag!
Senzație în „Mica Romă”! CIL Blaj, singura din Liga 3 cu maximum de puncte! Sâmbătă, jocuri interne pentru CIL Blaj, CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir, CSU Alba Iulia, deplasare la Șag, vineri! CIL Blaj este singura formație din cele 96 din Liga 3, cu maximum de puncte după 5 etape! Asta după ce […]
CSM Unirea Alba Iulia, la un puternic turneu internațional la Belgrad de polo feminin, în weekend Echipa de polo feminin a CSM Unirea Alba Iulia participă în aceste la un puternic turneu internațional de pregătire, în Serbia, la Belgrad, Futog Open 2026. Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie, […]