Sport

Decizii ale AJF Alba: Adunarea Generală Ordinară – în 12 august | 1 august, data limită de înscriere în competiții

Dan HENEGAR

Publicat

în

În ședința Biroului Executiv al AJF Alba de joi, 14 iulie, s-a decis ca Adunarea Generală Ordinară se fie convocată pentru vineri, 12 august, la ora 17.00, la Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

De asemenea, reprezentanții forului fotbalistic au anunțat că s-a depus, în 12 iulie, la Consiliul Județean Alba, proiectut de finanțare pentru subvenționarea și a festivității de premiere de la finalul sezonului 2022/2023.

Data limită de înscriere în competiții este luni, 1 august, lucru posibil numai după achitarea restanțelor financiare (22 iulie, ultima zi). Ulterior vor fi ședințe de lucu pentru stabilirea calendarului competițional, marți, 2 august, ora 18.00 – Liga 4, respectiv miercuri, 3 august, ora 18.00 – Liga 5. Campionatul Munților Apuseni 2022 va debuta în 22 iulie cu faza grupelor, urmând sferturile de finală (31 iulie), semifinalele (6 august) și finalele (7 august).

Mai precizăm că în această toamnă se va organiza un nou curs pentru obținerea Licenței UEFA – C, asta după ce în primăvară Adrian Bicheși și Alin Hancăș au urmat cursurile FRF-SFA, pentru a deveni formatori de antrenori.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | SuperLiga Alba: Industria Galda, noul lider, după victoria de la Daia Romănă. Remiză albă în derby-ul de la Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

SuperLiga Alba: Industria Galda, noul lider, după victoria de la Daia Romănă. Remiză albă în derby-ul de la Sebeș În urma etapei a 8-a din SuperLiga Alba s-a consemnat schimbarea liderului. Industria Galda a urcat pe primul loc grație victoriei categorice de la Daia Română, în condițiile în care derby-ul de la Sebeș s-a încheiat […]

Citește mai mult

Sport

Video | Supercupa României 2026 la volei feminin: Volei Alba Blaj învinsă de campioana CSO Voluntari

Ioana Oprean

Publicat

în

Supercupa României 2026 la volei feminin: Volei Alba Blaj învinsă de campioana CSO Voluntari Vicecampioana Volei Alba Blaj a fost învinsă, sâmbătă, 17 octombrie 2026, de campioana en-titre CSO Voluntari în Supercupa României la volei feminin. Echipa din Voluntari s-a impus cu 3-0 (25-21, 30-28, 25-16). Meciul a durat o oră și 38 de minute. Partida […]

Citește mai mult

Sport

Video | CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale partidei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale partidei CIL Blaj a încheiat la egalitate, 0-0, partida din deplasare cu Unirea Sântana, derby-ul rundei a noua din Liga 3 de fotbal. Prima repriză a oferit un joc dinamic, cu acțiuni la ambele porți. În prim-plan-ul fazelor ofensive ale […]

Citește mai mult