Dan Roman, noul antrenor principal al CS Ocna Mureș: “Obiectivul este salvarea de la retrogradare, dar vreau mai mult”
Dan Roman (36 de ani) este noul antrenor principal al divizionarei terțe CS Ocna Mureș. Fostul vârf de atac va pregăti prima echipă de seniori din carieră, după ce în ultimii doi ani și jumătate a activat la Academia de Fotbal Viitorul Cluj, la diverse categorii de vârstă, până la Under 19 Elite (ca fotbalist a jucat pentru Viitorul Cluj în sezonul precedent, locul 4 în play-off-ul Seriei a 9-a a Ligii a 3-a, unde au evoluat reprezentantele Albei).
În prezent esta înscris la cursurile licențelor C și B (combinate) la Chișinău, la Școala de Antrenori din Republica Moldova.
“Pentru mine a fost surprinzător și am acceptat din «prima» propunerea făcută de președintele Ioan Paul. Este o oportunitate imensă”, a spus Dan Roman.
*Agață ghetele-n cui
Până în 18 iulie, când va efectua primul antrenament cu noua sa echipă, Dan Roman intenționează să-și definitiveze staff-ul tehnic (în discuții sunt Nicolae Suciu – antrenor cu portarii de la Viitorul și Romeo Arinar, soluția locală), dar și să mai realizeze câteva transferuri. Pe de altă parte, Dan Roman va renunța ca activitatea de jucător și va agăța în această vară ghetele-n cui, după ce în ultimii ani a jucat la Sănătatea Cluj (coleg în avanposturi cu Ceaca, actualul său elev) și Viitorul Cluj. 
“Obiectivul fixat la Ocna Mureș este salvarea de la retrogradare. Însă eu îmi doresc o clasare cât mai sus posibil. Atât ca fotbalist, cât și ca antrenor am avut ambiție pentru a reuși și mi-am propus obiective mărețe”, a spus tehnicianul grupării din orașul salin. Momentan sunt stabilite jocuri de verificare cu Sticla Arieșul Turda (30 iulie), Sănătatea Cluj (6 august) și Viitorul Viișoara, dar se mai caută adversari pentru încă 3 amicale.
“Va fi o încercare grea, dar sunt convins că voi reuși să gestionez problemele. Chiar dacă nu am experiență în antrenorat, o să o acumulez pe parcurs”, a încheiai Dan Roman.
Ca fotbalist, Roman a strâns peste 140 de jocuri și 21 de goluri pe prima scenă, la Gloria Bistrița, FCM Tg. Mureș, Gaz Metan Mediaș, FC Botoșani, CSMS Iași și CFR Cluj, evoluând și în UEFA Europa League (7 meciuri). În decembrie 2013, pe când jucapentru medieșeni, a suferit o accidentare extrem de gravă (fractură de peroneu și luxația tibiei drepte), după intrarea lui C. Dinu (FC Botoșani). S-a operat în Ungaria și a stat 8 luni departe de gazon!
Foto: CS Ocna Mureș (facebook)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Video: antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii”
Antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii” Povestea antrenorului Cristian Pustai, cel care încearcă se readucă CSM Unirea Alba Iulia pe a doua scenă fotbalistică, este relatată de Superscore România. Cristian Pustai (59 de ani) este, din vară, noul antrenor principal al […]
Liga 5, etapa a 9-a, Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2 sunt lideri la încheierea turului După prima parte a campionatului, lderii celor două serii sunt Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2, care vor ierna în fruntea ierarhiilor, trăgându-se cortina pentru jocurile din acest an în cel de-al șaselea eșalon competițional. În Seria […]
Foto: Liga 4, etapa a 9-a, Sportul Câmpeni a învins în derby-ul Munților Apuseni. În Seria 2, Fortuna Lunca Mureșului – lider, Nicolae Linca Cergău – pe podium
Liga 4, etapa a 9-a, Sportul Câmpeni a învins în derby-ul Munților Apuseni. În Seria 2, Fortuna Lunca Mureșului – lider, Nicolae Linca Cergău a urcat pe podium În Seria 1, liderul Sportul Câmpeni a învins Cuprirom Abrud, în derby-ul Munților Apuseni, distanțându-se în ierarhie, după ce Dacic Blandiana a pierdut la Săsciori, într-o rundă […]
