Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Cum a scăpat un afacerist din Alba de două dosare de corupție în aceeași zi: Fraudă cu fonduri europene și fals

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cum a scăpat un afacerist din Alba de două dosare de corupție în aceeași zi: Fraudă cu fonduri europene și fals

La data de 27 iunie 2023, un om de afaceri din municipiul Alba Iulia, recidivist, a scăpat definitiv de două dosare de corupție. Acesta era judecat pentru obținerea ilegală de fonduri europene și fals în înscrisuri în procesul de contractare a unor credite.

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus încetarea procesului penal în cazul inculpatului G. I., într-un dosar de fraudă din fonduri europene, iar în celălalt – pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În cauza privind obţinerea pe nedrept de fonduri europene, prin prezentarea de documente false sau incomplete, a mai fost luată aceeași decizie în cazul unei alte persoane fizice, precum și a unei persoane juridice.

„La data de 24 decembrie 2013, între societatea administrată de inculpat şi Ministerul pentru Societatea Informaţională ar fi fost încheiat un contract de finanţare nerambursabilă ce avea ca obiect implementarea unui sistem de comerţ electronic în cadrul companiei SC F. G. SRL pentru facilitarea accesului pe piaţa internaţională.

În acest context, la începutul anului 2014, inculpatul ar fi organizat o licitaţie în urma căreia a fost declarată câştigătoare SC A. C. SRL, în condiţiile în care aceasta nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate, aspect cunoscut de către beneficiarul proiectului.

Ulterior, în vederea obţinerii pe nedrept a fondurilor europene, primul dintre inculpaţi ar fi depus la Ministerul pentru Societatea Informaţională mai multe documente false şi inexacte (notă justificativă, diferite declaraţii, etc.), demersuri în urma cărora au fost obţinute fonduri nerambursabile în valoare de 549.082 lei”, se precizează în rechizitoriul DNA.

După trei ani de judecată, magistrații au susținut că faptele sunt reale, dar sunt prescrise ca urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care s-a constatat că în perioada 2018 – mai 2022 nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.

Instanța a menținut, însă, obligația achitării prjudiciului în valoare de 549.082 de lei. Omul de afaceri are o condamnare la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru o infracţiune similară, decizia definitivă fiind pronunţată în februarie 2020.

Credite de la BCR cu acte false

În cel de-al doilea dosar, afaceristul era judecat, tot ca urmare a unui rechizitoriu DNA, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în procedura de acordarea unor credite de către BCR.

Dosarul a avut 17 inculpați, care au scăpat de toate acuzațiile penale, precum și de plata unui eventual prejudiciu.

Instituția bancară s-a constituit parte civilă cu mai mult de 11 milioane de euro. Instanțele au constatat că infracțiunea este prescrisă și, implicit, a fost respinsă și acțiunea civilă a băncii.

Potrivit DNA, în perioada 2004-2010, 10 angajați ai băncii şi-au încălcat atribuţiile de serviciu cu prilejul activităţilor de aprobare a creditelor şi/sau tragerii sumelor de bani aprobate în ceea ce priveşte firmele administrate sau reprezentate de ceilalţi inculpaţi.

S-a considerat că 56 de credite contractate de 34 de debitori persoane juridice, „au fost acordate cu încălcare gravă a normelor şi instrucţiunilor de lucru în vigoare, respectiv prin sprijinirea debitorilor în vederea obţinerii unor astfel de credite prin prezentarea la bancă a unor documente în fotocopie, fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul, documente care în urma cercetărilor s-au dovedit a fi false”.

Inițial, dosarul DNA Alba Iulia, trimis în judecată în 2014, a avut 28 de inculpați, dar 11 dintre aceștia acuzați de abuz în serviciu au fost achitați încă din 2017, când Curtea Constituţională a dezincriminat parţial această infracțiune.

Ambele dosare au fost judecate de același complet de judecată, care nu a avut ce face decât să aplice legislația în vigoare la acest moment.

În dosarul de fraudă din fonduri europene, procurorul DNA a încercat să obțină suspendarea cauzei și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu patru întrebări preliminare, în legătură cu aplicarea termenelor de prescripție, dar cererea a fost respinsă de instanță.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO: Accident rutier în Alba Iulia pe strada Constantin Noica. Un vârstnic „parfumat cu alcool” s-a răsturnat cu mașina într-un șanț

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Accident rutier în Alba Iulia pe strada Constantin Noica. Un vârstnic „parfumat cu alcool” s-a răsturnat cu mașina într-un șanț În seara 1 mai, 23:00, o mașină s-a răsturnat în Alba Iulia, pe strada Constantin Noica. Oamenii legi intervin pentru asigurarea măsurilor specifice. Pompierii din Alba Iulia intervin la un accident rutier de pe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea