Sport

CSU LPS Alba Iulia – BC ICIM Arad

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

BC ICIM Universitatea „Vasile Goldiş” Arad, singura echipă din Seria Nord Vest a Diviziei A care a câştigat toate cele 8 partide din acest sezon, va poposi sâmbătă, 27 noiembrie, la Alba Iulia, pentru întâlnirea de la ora 16.00 contând pentru etapa a 11-a cu CSU LPS Alba Iulia. Vicecampioana „en-titre” a României, pregătită de antrenorul american Stacey Nolan este neînvinsă în acest sezon pe toate fronturile, inclusiv în Europa unde a obţinut trei victorii consecutive în Liga Europei Centrale, fiind aproape calificată în Final Four. În partida tur arădencele s-au impus cu un scor categoric, 67-39, formaţia din Cetatea Marii Uniri având în acest moment trei eşecuri la rând. După ce a ratat obiectivul propus în acest sezon, CS Universitatea „1 Decembrie 1918” LPS Alba Iulia pare victimă sigură în meciul de mâine, punându-se doar problema diferenţei de scor. „Ne dorim să facem un meci bun, să ne ridicăm pe cât posibil la nivelul adversarelor. Ştim ce forţă avem în faţă, ne cunoaştem limitele, dar încercăm să ne agăţăm de fiecare minge”, a declarat George Lăncranjan, tehnicianul studentelor albaiuliene, echipă ce are o absenţă de marcă, Ana Maria Chirilă – degete luxate. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu traversează unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale, după ce a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă de fotbal din China. Internaționalul român a avut un sezon remarcabil la […]

Citește mai mult

Sport

Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul! Antrenorul aiudean Bogdan Andone a dat lovitura în ultima etapă a turului, victorie uriașă la Mioveni, contra „câinilor roșii”, care a schimbat liderul pe prima scenă, la finele turului.  Un succes așteptat de FC Argeș de 10 partide (!), Dinamo […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a rezolvat nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba, ultima dată în Rusia. Jucătoarea poate debuta în partida cu „U” Cluj, miercuri, 11 noiembrie, ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena Echipa din „Mica Romă” a înregimentat o nouă jucătoare, extrema cubaneză Yanileydis Sanchez (30 de ani, ultima dată la Amurskie Tigritsy, Rusia). […]

Citește mai mult