Rămâi conectat

Sport

CSM Unirea Alba Iulia l-a rezolvat pe I. Grozav, urmează Al. Giurgiu | „Alb-negri” au propus 4 jucători la CS Ocna Mureș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Andrei Moldovan (mijlocaș, n. în 2003), Cătălin Banienschi (fundaș stânga, n. 2003), Alexandru Bakcsi (mijlocaș, n. 2002) și Alexandru Sântoma (portar, n. 2002) sunt cei 4 jucători propuși de CS Municipal Unirea Alba Iulia pentru CS Ocna Mureș în contul cedării lui Alexandru Giurgiu.

Mijlocașul albaiulian în vârstă de 30 de ani mai are contract până în vară cu “Soda dragă”, dar a anunțat că vrea să plece în această iarnă. Formația din orașul salin nu se opune cedării celui mai bun jucător, ținând cont de punctul de vedere al căpitanului de echipă din prima parte a campionatului, însă nu vrea să renunțe la serviciile acestuia în orice condiții.

“O să analizăm respectiva listă împreună cu antrenorul Dan Roman, vom vedea ce jucători ne dorim, dacă ne vom înțelege cu aceștia și o să dezbatem acest lucru în Consiliul Director al clubului”, a spus Ioan Paul.

Astfel, Alexandru Giurgiu ar fi a patra achiziție a “alb-negrilor” din intersezon, o nouă revenire, după aceea a apărătorului Ionuț Grozav (Metalurgistul Cugir), ambii fiind produse ale clubului din Cetatea Marii Uniri. Ceilați doi jucători cu care s-au semnat înțelegeri sunt apărătorii din Cugir frații Emanuel Codrea (aparține de UTA până la vară) și Paul Codrea (împrumutat de la CSB Ineu)

Mijlocașul a evoluat un an la CS Ocna Mureș, după ce a părăsit AFC Unirea Alba Iulia iarna trecută, din motive financiare. În 2022, Giurgiu s-a dovedit unul dintre jucătorii exponențiali ai ocnamureșenilor, plecarea sa fiind una greu de surmontat în linia mediană a “lanternei roșii” din Seria 9 în perspectiva returului. În fapt, primul meci din primăvară va fi în 11 martie, tocmai la Ocna Mureș, împotriva fostei sale echipe, în primul derby “de Alba” din 2023, CS Ocna Mureș – CSM Unirea Alba Iulia. Anul trecut, fostul și viitorul unirist, jucător de picior stâng ce poate acoperi mai multe posturi în linia mediană, dar și în flanc, a avut un litigiu cu echipa albaiuliană. Comisiile din cadrul Federației Române de Fotbal i-au dat dreptate și AFC Unirea 1924 Alba Iulia a ajuns la o depunctare de 20 de puncte, într-o vară fierbinte, jumătate din acestea fiind în “cazul” Giurgiu. Ulterior, depunctarea prin decizii succesive ale Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal (FRF), a fost anulată. Se ajunsese la aceste măsuri din pricina datoriilor de la acea vreme ale clubului AFC Unirea 1924 față de antrenorul Adrian Bicheși și foștii jucători Alex Giurgiu și Ilie Adam, obligații care au fost achitate în luna august, înaintea preluării clubului de către Primăria municipiului Alba Iulia.

În această perioadă Giurgiu a mai fost dorit și de concitadina CS Universitatea Alba Iulia, însă ar prefera să se întoarcă la Unirea, un motiv suplimentar fiind și acela că pregătește grupa de copii 2011 din cadrul CSM Unirea Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Calificare în semifinalele Diviziei A1 pentru Volei Alba Blaj Volei Alba Blaj a câștigat seria cu Dinamo București în minimum de seturi și s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin. După 3-1, la Blaj, campioana în exercițiu s-a impus cu 3-0 (28-26, 25-21, 25-21) în disputa din Capitală cu Dinamo. În primul parțial, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea