CS Unirea Alba Iulia a câştigat un turneu de box la Sibiu
Boxerii de la CS Unirea Alba Iulia au participat la a 28-a ediţie a turneului de box „Centura Păltiniş – Memorialul Fraţii Negrea”, organizat de Clubul Sportiv Municipal Sibiu, competiţie internaţională la care au fost prezente, printre altele, echipele UMT Timişoara, CSM Câmpia Turzii, Corona Braşov, Tender Rm. Vâlcea, clubul gazdă, dar şi pugilişti din Trieste (Italia).
Graţie rezultatelor excelente înregistrate, CS Unirea Alba Iulia a ocupat în final locul întâi în clasamentul pe echipe (trofeul fiind ridicat de directorul clubului, Nicolae Nistor), toţi cei patru elevi ai antrenorului Nicolae Paştiu câştigând în limitele categoriilor la care au fost înscrişi. Este vorba de Ştefan Pleş (categoria 59 kilograme, cadeţi), Ion Pleş (categoria 50 kilograme, juniori), Florin Nicula (categoria 63 kilograme, juniori) şi Gabriel Stancu (categoria 75 kilograme, seniori), ultimii doi învingând sportivi din Italia în meciurile susţinute. Competitorii din Cetatea Marii Uniri vor mai fi prezenţi în week-endul viitor la Cupa municipiului Câmpia Turzii, manifestare sportivă inclusă în calendarul Zilelor localităţii Câmpia Turzii.
Anterior, pugiliştii albaiulieni
s-au mai remarcat cu prilejul altor două întreceri de verificare. La prima dintre ele, la Oradea, („Gladiatorii orădeni”) au fost în prim plan Ion Pleş (locul întâi la categoria 48 kg, juniori), Ştefan Pleş (locul întâi la cat. 59 kg, cadeţi) şi Gavrilă Pleş (locul întâi la categoria 60 kilograme, cadeţi), pentru ca la Cluj-Napoca (Cupa „Ring”) să se distingă Ştefan Pleş (categoria 59 kg, cadeţi), Gavrilă Pleş (cat. 60 kg, cadeţi), Florin Nicula (cat. 63 kg, juniori) şi Daniel Moldovan (cat. 81 kg, seniori). (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei
Volei Alba Blaj participă la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei Volei Alba Blaj participă la Santorini, la a 13-a ediție a turneului internațional Nomikeia, alături de echipa gazdă, AO Thiros Santorini (locul 3 ediția anterioară, participantă în Challenge Cup, Panathinaikos Atena, campioana Greciei și Corona Brașov Citește […]
Ștefan Blănaru (CIL Blaj), golgheterul Seriei 7 din Liga 3! Experimentatul atacant a renăscut la echipa din „Mica Romă” | Vezi marcatorii celorlalte conjudețene
Ștefan Blănaru (CIL Blaj), golgheterul Seriei 7 din Liga 3! Experimentatul atacant a renăscut la echipa din „Mica Romă” | Vezi marcatorii celorlalte conjudețene CIL Blaj este revelația fotbalului județean, până în prezent, cu un parcurs de pus în ramă, iar Ștefan Blănaru, golgheterul Seriei 7, cu 6 reușite. Citește și: Golgheterii divizionarelor terțe din […]
CIL Blaj, egala prim-divizionarei CFR Cluj, într-un amical de lux: Care a fost rezultatul final
CIL Blaj, egala prim-divizionarei CFR Cluj, într-un amical de lux: Care a fost rezultatul final CIL Blaj a confirmat forma excelentă în care se află și într-un amical de lux disputat în după amiaza zilei de marți, 29 septembrie 2026. CIL-ul a jucat în deplasare cu prim-divizionara CFR Cluj. Partida a fost găzduită de Baza […]