CS Ocna Mureș – Universitatea Craiova, la Zlatna, în Cupa României! 2250 de bilete, cu prețuri între 30 și 50 de lei, de mâine
CS Ocna Mureș – Universitatea Craiova, partida din etapa secundă a grupelor Cupei României, se va disputa miercuri, 9 noiembrie, de la ora 17.00, la Zlatna, în nocturnă, urmând a fi puse în vânzare 2250 de bilete, cu prețuri între 30 și 50 de lei.
În cursul săptămânii trecute au fost efectuate, cu succes, testele la instalația de nocturnă, care are o capacitate de 1200 de lucși, minimum prevăzut de regulamente, iar marți va fi omologat terenul Stadionului “Minaur” de către reprezentați ai FRF.
Oficialii ocnamureșeni au anunțat că începând de miercuri, 2 noiembrie, vor fi scoase la vânzare 2250 de bilete pentru meciul anului în fotbalul din Alba, în mai multe locații din Ocna Mureș, Alba Iulia, Zlatna și Aiud, în condițiile în care deja sunt numeroase solicitări din zonă, inclusiv din județele învecinate. Vor fi 3 tipuri de bilete, în funcție de zonele din stadion, pe lângă cele 40 de invitații gratuite din tribuna oficială a arenei. Astfel, alte 40 de tichete din tribuna oficială vor costa 50 de lei. Un număr de 168 de bilete, din sectorul apropiat de tribuna oficială vor avea prețul de 40 de lei, iar restul de 2000 de bilete, în tribuna întâi și în tribuna a doua, vor fi disponibile contra sumei de 30 de lei.
“Încercăm să ne ridicăm, organizatoric, la nivelul unui asemenea meci, contra unei echipe de tradiție din fotbalul românesc. Universitatea Craiova nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, reprezintă un brand, și ne dorim ca la acest meci să avem parte de un stadion plin, iar noi, împreună cu spectatorii, să ne bucurăm de fotbal”, a precizat Paul Ioan, președintele CS Ocna Mureș.
Dacă s-ar vinde toate biletele, gruparea din orașul salin și-ar asigura încasări de peste 13.000 de euro, o sumă considerabilă pentru echipa ce activează pe a treia scenă. “Soda dragă” nu a acceptat propunerea de a disputa la Craiova, pe Stadionul “Ion Oblemenco” întâlnirea din Cupa României, spre deosebire de CSC Dumbrăvița, care a susținut în deplasare, pe “Giulești”, jocul cu Rapid București și urmează să evolueze în “Gruia” contra campioanei CFR Cluj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Update Video | Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu”
Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu” Un gol fabulos a fost marcat de fotbalistul aiudean Andrei Cordea în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, din SuperLiga de fotbal. Partida a fost programată duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dr. […]
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]
CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]
