Rămâi conectat

Ştirea zilei

Cristian Covaciu din Alba Iulia, Antreprenorul anului 2016, și-a început afacerea într-o baracă, iar acum vinde 1% din producția mondială de farfurii

Dragoş Suciu

Publicat

în

Cristian Covaciu din Alba Iulia, fondatorul companiei IPEC, desemnat Antreprenorul anului 2016, și-a început afacerea într-o baracă de tablă din curtea casei, la 1 decembrie 1990 când ”personalitățile de la vremea respectivă se perindau pe la demonstrații”, iar în prezent realizează 1% din producția mondială de farfurii, având afaceri de 25 de milioane de euro și peste 700 de angajați.

Cristian Covaciu, Directorul General IPEC, companie care livrează cel mai vândut produs românesc al magazinului IKEA, a participat, marți, la conferințele practice BookLand Evolution de la Alba Iulia. Acesta a răspuns întrebărilor puse de elevi și studenți și le-a dat sfaturi din propriile sale experiențe.

”Dacă vreți să vă pregătiți pentru viitor, învățați să știți, nu învățați pentru note. E ceea ce le spun și copiilor mei. Vă povestesc acum ceva din facultate, chiar dacă pare ciudat, am dorit să învăț mai mult decât era în curs și am făcut un examen foarte frumos. M-a chemat profesorul și mi-a spus: <<Tu ce părere ai? Eu nu știu să predau de ai învățat și după alte cursuri?>> Fază la care eu m-am blocat. Eu am vrut să arăt că știu să mă pregătesc, iar rezultatul a fost că aproape m-a picat. Mi-a dat numai un șase, nu a putut să mă pice și m-a întrebat de ce învăț după alte cărți. Asta nu trebuie să vă împiedice să citiți tot timpul mai multe cărți. Pentru mine cărțile au fost și o dezamăgire. Credeam că tot ce scrie acolo e adevărat, nu e neapărat adevărat. Citiți șapte cărți, aflați șapte păreri și faceți-vă propria opinie. Și astăzi, când informațiile sunt mai la îndemână pe internet, prefer să iau o carte, să-i simt foile în mâini, să dau pagină cu pagină, să o iau seara în pat și să o citesc”, a spus Covaciu la începutul discursului. 

Unul dintre cei mai bogați oameni din Alba este de părere că 90% din succes vine din perseverență, iar 10% din noroc, iar ”perseverența înseamnă multă învățătură”.

”O să vă vină de foarte multe ori în viață să abandonați, un sfat pe care vi-l dau este să fiți perseverenți. 90% din succes vine din perseverență, 10% vine din noroc. Și perseverență înseamnă și multă învățătură. Știu atâția care, deși sunt foarte inteligenți, s-au apucat de o afacere. I s-a părut că cealaltă afacere e mai frumoasă, s-au mutat, după care li s-a părut că cealaltă e mai frumoasă și au fost veșnic începători. Vă închipuiți acum cât de greu ar fi pentru mine să concurez cu cel din 1990 după ce timp de 27 de ani, zi de zi, 20 de ore pe zi, m-am perfecționat în ceea ce știu”, a spus directorul IPEC, unul dintre cei mai mari jucători din lume în domeniul produselor de menaj şi porţelan superior.

Fiind întrebat cum și-a clădit unul dintre cele mai de succes business-uri din județul Alba, Covaciu a declarat că afacerea IPEC a început în curtea casei ”în 1 decembrie 1990 când la Alba Iulia toate personalitățile de la vremea respectivă se perindau pe la demonstrații”.  

”Noi atunci ne-am hotărât. Aveam în curte niște cireși, i-am tăiat, am făcut o fundație de beton și am pus o baracă de tablă de 8/10 metri pătrați și acolo mi-am construit eu faimosul cuptor. Am început să lucrăm cu acel cuptor, am terminat șef de promoție la facultate, am fost invitat să rămân asistent universitar. Astfel, lunea, marțea și miercurea aveam ore de dimineața de la opt până seara la zece. Joia mă puneam pe mașină, veneam acasă și lucram. Duminica mergeam din nou la Timișoara. Și acum, dacă închid ochii vă spun drumul, curbă după curbă. În pauza de la 16.00 când studenții mergeau la masă eu îmi luam ce am produs săptămâna respectivă și mergeam din ușă în ușă la magazine să îmi vând produsele pe care le-am făcut. Îmi luam banii, mergeam acasă, o luam de la capăt. Eu nu am fost niciodată singur, am fost împreună cu mama, iar apoi a venit și fratele. Nu eu am făcut singur totul, am fost tot timpul un colectiv”, a răspuns, cu modestie, Cristian Covaciu.

Ei au trecut și printr-un moment mai greu, în 1991, când au luat un credit de un milion de lei, echivalentul a 14 de mașini marca Dacia, fiind nevoiți să-și amaneteze locuințele.

”Prima provocare adevărată a fost în 1991 când am amanetat casa noastră, a soacrei mele, tot ce am avut și am luat un credit de un milion de lei. Era atunci foarte mult. Să vă dați seama, de banii aceia cumpăram 14 mașini marca Dacia. La vremea respectivă condițiile erau așa de instabile încât am luat creditul cu 23% și în două săptămâni s-a făcut dobânda 125%. Cumpăram materia primă, o procesam și nu ne mai ajungeau banii să reluăm procesul. Atât de mare era inflația. S-a devalorizat moneda repede”, a mai spus Covaciu.

El a explicat că a fost nevoit să ia acești bani din bănci, pentru a se dezvolta, deoarece la momentul respectiv în județ erau ”peste 125 de firme” de aceeași dimensiune.

”Trebuia să facem ceva să supraviețuim. Povestea e mai lungă și mai tristă și nu e momentul să o spunem aici. Apoi a mers, trebuie să fii cu adevărat perseverent, să știi ce vrei”, a explicat acesta.  

Antreprenorul anului 2016 a transmis tinerilor să nu uite să savureze drumul spre succes, spre îndeplinirea obiectivului, deoarece ”e mai frumos să visezi că ai un Ferrari decât să-l ai”.

Totodată, el a încurajat elevii și studenții, spunându-le că românii nu sunt, în general, cu nimic mai prejos decât străinii și ar alege să facă afaceri mai degrabă cu o firmă din țară.

”Dacă mă întrebați cu cine prefer să lucrez, o firmă din Germania sau din România, o să vă spun că aleg o firmă din România pentru că sunt mai serioși și mai bine pregătiți decât cei din Germania. Ceea ce poate nu vi se pare real, dar așa este. Primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să vă pregătiți bine de tot. Când începi ceva, întreabă-te de ce. Cu ce sunt eu mai bun decât restul? Dacă răspunsul este nu știu, te întorci la partea cu învățatul și înveți să fii cel mai bun în ceva. Toți din sala aceasta au un talent. Găsiți-l! Cu siguranță fiecare dintre noi este mai bun decât celălalt la ceva. Oi fi eu antreprenorul anului, dar tu poate ești mai bun la sport. Cu siguranță! Dezvoltați-vă talentele, încercați să faceți din pasiune o profesie și o să vă bucurați toată viața. Nu vă îndreptați spre ceva că a zis mama. E drumul vostru, urmați-l. Totdeauna nevasta vecinului e mai frumoasă decât a ta, așa ți se pare. Greșit, după ce începi să o cunoști, nu e așa frumoasă ca a ta. Rămâneți pe direcția pe care ați luat-o și nu vă abateți. Perseverența e deosebirea dintre cei care reușesc și cei care nu reușesc”, a mai spus Directorul General al IPEC.

În altă ordine de idei, Cristian Covaciu a afirmat că nu recomandă copiilor săi să studieze la facultăți din alte țări, deoarece este ”mulțumit de sistemul de învățământ românesc”, iar studiul ține de fiecare în parte, însă nu este de acord ca studenții să se gândească ”la berea rece când se predă termodinamică”. Totodată, el a lăsat să se înțeleagă că știe metodele de copiat ale elevilor.

”Nu sunt de acord cu ceea ce am văzut că se întâmplă. Facem grupul pe Facebook, postăm răspunsul și toată lumea îl copiază. Încercați să nu faceți treaba asta. În viață nu va fi grupul de Facebook lângă voi, veți fi doar voi”, mai spus Covaciu.

Întrebat ce înseamnă în cifre compania specializată în produse ceramice, care livrează din Japonia până în SUA, Cristian Covaciu a răspuns: ”Înseamnă 1% din producția mondială de farfurii, înseamnă 40 de milioane de farfurii anual, înseamnă 500 de milioane de farfurii în total, înseamnă proiecte de dezvoltare până în 2020, însă 20% în fiecare an în plus. Înseamnă cea mai eficientă companie din zonă și probabil din lume, înseamnă cifră de afaceri de 25 de milioane de euro, înseamnă 250 de roboți, înseamnă că depășim toate standardele de digitalizare despre care se vorbește astăzi. Facem peste 500 de rețete noi, monitorizăm 5.000 de parametri în fiecare secundă, 700 de angajați pe care încercăm să-i mulțumim, înseamnă salarii în fiecare lună, facturi la curent și gaz de milioane de euro, înseamnă, într-un cuvânt, responsabilitate”.

La final, Cristian Covaciu a fost aplaudat secunde bune de toți cei prezenți la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, unde au avut loc conferințele BookLand Evolution.

”Bă, deci de omul ăsta mi-a plăcut cel mai mult dintre toți pe care i-am ascultat. E tare”, a spus un elev grupului său de prieteni, ieșind din Universitate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Un srilankez, la slujba din Joia Mare la Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Mihail” din Alba Iulia: ”În fiecare duminică vin să mă rog lui Dumnezeu, cum făceam acasă”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un srilankez, la slujba din Joia Mare la Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Mihail” din Alba Iulia: ”În fiecare duminică vin să mă rog lui Dumnezeu, cum făceam acasă” Joia mare la catolici l-a găsit pe un bărbat din Sri Lanka la Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Mihail” din Alba Iulia. Acesta a participat la slujba și ritualul ”spălării […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea