Cornel Ţălnar, la Unirea Alba Iulia! De la vară, ca şi manager general
Cornel Ţălnar, cel mai titrat antrenor al judeţului Alba, poate reveni, la vară la Unirea Alba Iulia, echipa sa
de suflet, dar nu pe pe banca tehnică.
La divizionara terţă este implicat, financiar, din vara trecută nepotul său Gicu Grozav, alături de omul de afaceri Mihai Oancea. „Ţânţarul” are agrea întoarcerea la formaţia „alb-negrilor”, unde şi-a încheiat activitatea ca jucător şi a debutat în meseria de antrenor, cu două campanii de promovare în Divizia A şi celebra semifinală de Cupa României din 1991, dublă cu Universitatea Craiova, viitoarea câştigătoare a eventului naţional (0-4 şi 3-0 pe „Cetate”, cu un senzaţional hat-trick Neluţu Popa în poarta lui Florin Prunea). Antrenorul în vârstă de 60 de ani ar opta pentru funcţia de manager general al formaţiei din Cetatea Marii Uniri, în condiţiile în care Unirea Alba Iulia ar intenţiona în stagiunea următoare să atace promovarea în Liga a 2-a, eşalon din care s-a retras în 2012. „Există semnale în acest sens, am discutat acest aspect în linii mari, însă până la vară se pot întâmpla multe. Nu vreau să pregătesc Unirea, acolo e nevoie de un antrenor tânăr. Un lucru este cert, fără implicarea, alături de investitorii privaţi, a celor două entităţi puternice, Consiliul Judeţean Alba şi Primăria municipiului Alba Iulia, nu se poate face un plan concret pentru performanţă”, a declarat Cornel Ţălnar.
*2017, an negru…
2017 s-a dovedit un an crunt pentru Cornel Ţălnar, antrenor în repetate rânduri al „câinilor roşii”. Acesta a trecut prin momente cumplite în luna mai, când a suferit o grea pierdere, a soţiei sale Georgeta, plecată prematur la îngeri. Pe lângă crunta lovitură a destinului, Ţălnar a suferit şi în plan fotbalistic, FC Braşov desfiinţându-se, iar mandatul său din toamnă, de la Luceafărul Oradea a durat foarte puţin.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, 3-0 la Constanța în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României
Volei Alba Blaj, victorie la Constanța, scor 3-0, în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Volei Alba Blaj a învins lejer la Constanța, scor 3-0 (25-17, 25-17, 25-21) în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Citește și: Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei […]
Foto | Fotbaliștii de la CSM Unirea Alba Iulia au adus zâmbete pe chipurile copiilor de la Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”: „Uniți și dincolo de teren”
Fotbaliștii de la CSM Unirea Alba Iulia au adus zâmbete pe chipurile copiilor de la Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”: „Uniți și dincolo de teren” Fotbalul unește oamenii și dincolo de gazon. O parte dintre jucătorii divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia au vizitat miercuri, 14 octombrie 2026 Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”, […]
Volei Alba Blaj atacă Supercupa României, la Tulcea, versus campioana CSO Voluntari! Antrenorul Guillermo Hernandez, despre obiectivele noii stagiuni!
Volei Alba Blaj atacă Supercupa României, la Tulcea, versus campioana CSO Voluntari! Antrenorul Guillermo Hernandez, despre obiectivele noii stagiuni! Volei Alba Blaj are miercuri, la Constanța, ora 18.00, prima etapă din Divizia A1 la volei feminin, iar sâmbătă, la Tulcea, întâlnește campioana CSO Voluntari într-o confruntare pentru primul trofeu al sezonului, Supercupa României, ora 16.30 […]
