Actualitate

Copiii internaţi la Spitalul de Urgenţă Alba nu au fost uitaţi de 1 Iunie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Cei peste 40 de copii care au sărbătorit Ziua Copilului pe patul de spital, în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, au avut şi ei motiv de bucurie. De ziua lor ei au fost vizitaţi, desigur pe lângă părinţi, rude sau prieteni, de membrele asociaţiei „Alături de tine” din Alba Iulia. Ele le-au adus micilor suferinzi daruri constând în jucării, fructe şi dulciuri alături de urările de însănătoşire grabnică şi viaţă lungă şi frumoasă. „Nu este pentru prima dată când venim cu daruri aici. Credem că orice copil, oriunde se află, are nevoie de atenţia şi căldura noastră. Sperăm că am reuşit să aducem un zâmbet, un strop de bucurie acestor micuţi pe care ziua lor i-a găsit într-o situaţie mai puţin dorită. De altfel, Asociaţia «Alături de tine» acordă constant ajutorul său persoanelor defavorizate, dar şi copiilor muncitori şi dotaţi”, ne-a declarat Rodica Andronescu. (A.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Educației: Elevii care nu au dobândit competențele stabilite nu ar trebui să treacă automat clasa. Dimian – „A scăzut foarte mult exigența” Un copil nu ar trebui să ajungă în clasa următoare dacă nu a dobândit cunoștințele și competențele stabilite pentru nivelul pe care tocmai l-a parcurs, este de părere Ministrul Educației, iar modul […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF ar putea recupera prin executare silită banii încasați în plus de pensionari. Fosta președintă a CNPP: ,,Trebuie să te raportezi la Codul Fiscal”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF ar putea recupera prin executare silită banii încasați în plus de pensionari. Fosta președintă a CNPP: ,,Trebuie să te raportezi la Codul Fiscal” Pensionarii despre care se va constata că au încasat sume mai mari decât cele prevăzute de lege ar putea fi obligați să restituie banii, inclusiv prin executare silită, a explicat la […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 1.000 de urși vor putea fi împușcați în România: Camera Deputaților a adoptat legea. Categoria care este interzisă la vânătoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aproape 1.000 de urși vor putea fi împușcați în România: Camera Deputaților a adoptat legea. Categoria care este interzisă la vânătoare Camera Deputaților a adoptat, prin vot decizional, proiectul de lege care permite împușcarea a aproape o mie de urși bruni. Inițiativa legislativă îi aparține senatorului UDMR Tanczos Barna. Noua lege interzice vânătoarea femelelor însoțite […]

Citește mai mult