Politică Administrație

Consilierul local Radu Cristian, apel către colegi: Avem șansa de a achiziționa un autolaborator pentru analize de mediu

Ioana Oprean

Publicat

în

Joi, 31.05.2018, la Colegiul Național Lucian Blaga (SALA DE FESTIVITĂȚi), ora 14:00 va avea loc o ședința de Consiliul Local în care o să fie supus la vot proiectul de Hotărâre privind achiziționarea unui „Autolaborator pentru analize de mediu”, pentru monitorizarea calității mediului înconjurător la nivelul Municipiului Sebeș.

Cu această ocazie îi rog public pe consilierii PNL, consilierul Partidului Verde Matei Nicolae și consilierul independent Stoica Petru, să susțină acest proiect!

Vreau să îi felicit pe cei peste 7000 de sebeșeni care au ieșit la vot! ESTE DATORIA NOASTRĂ! Timpurile pe carele trăim și vremurile în care ne aflăm ne obligă! Ne obligă cei peste 7000 de sebeseni și suferințele celor mulți! Durerea și chinul ne obligă! Este o datorie firească!

Acum când sună ora deșteptării pentru copiii și generațiile viitoare, să fim înțelepți și cu luare aminte! Nu avem dreptul să nu fim RESPONSABILI ȘI CU FRICĂ DE DUMNEZEU! De trăit, trăim rău! Măcar să fim sănătoși! Va îndemn la solidaritate dragi colegi! Avem 9 voturi și mai avem nevoie de încă unul pentru a trece acest proiect!

Consilierul local

Radu Cristian

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Doar 46,1% dintre tineri se văd trăind în Alba Iulia peste 5 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Doar 46,1% dintre tineri se văd trăind în Alba Iulia peste 5 ani Primăria Alba Iulia a pus, vineri, 21 august 2026 în consultare publică elaborarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei de tineret a municipiului Alba Iulia 2027-2034. Documentul adus în atenția comunității locale se întemeiază se întemeiază pe o cercetare participativă amplă, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Semnalul de alarmă tras de un fost viceprimar din Alba Iulia în ziua în care transportul public a fost reluat: ,,Vor mai urma episoade cu servicii publice sau lucrări care apar și dispar după cum bate vântul”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Semnalul de alarmă tras de un fost viceprimar din Alba Iulia în ziua în care transportul public a fost reluat: ,,Vor mai urma episoade cu servicii publice sau lucrări care apar și dispar după cum bate vântul” Paul Voicu, fost viceprimar din Alba Iulia, a publicat un mesaj, pe o rețea de socializare, în care […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă” Consiliul Județean Alba a început lucrările pentru reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, investiție considerată de către autorități esențială.  Aceștia transmit că lucrările sunt de ,,necesitate maximă” pentru dezvoltarea zonei și pentru susținerea turismului, în contextul extinderii Băilor […]

Citește mai mult