Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Conopida ajută la detoxifierea organismului. Proprietăţi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

conopida2Conopida şi proprietăţile sale .

Conopida este considerată un bun aliment anticancerigen şi detoxifiant al organismului. Este o legumă ideală pentru cei care vor să slăbească deoarece nu are multe calorii şi grăsimi. 100 de grame de conopidă au 25 de kcal (cea fiartă are 75 kcal), nu are grăsimi, are 5.300 de carbohidraţi, proteine – 2 grame. De reţinut este şi faptul că, tot la 100 de grame de conopidă, găsim retinol, acid ascorbic – 46,400 mg, niacină – 0,500 mg, potasiu – 303 mg, fosfor – 44 mg şi sodiu – 30 mg. Consumul acestei legume de cel puţin trei ori pe săptămână previne anemia şi reglează tensiunea arterială.

  • SCURT ISTORIC

Conopida sau “varza de Cipru”, cum a fost denumită la început, provine, după cum ne sugerează şi porecla, din Ciprul antic şi există încă de acum 2.500 de ani. Aceasta a fost cultivată în Persia antică şi în Egipt, Italia, iar în secolul al XVI-lea a ajuns şi pe continentul european.

Conopida şi proprietăţile sale
Conţine enzime, proteine şi vitamine, toate bune pentru a fi folosită în favoarea unui organism sănătos. Conopida are 21 de calorii, vitaminele C, A, B1, B6, B2, fosfor, zinc, calciu, magneziu, fier, mangan, caroten, cupru, nu are colesterol, nu conţine amidon şi poate fi consumată în curele de slăbire.

  • UZ INTERN

Printre proprietăţile importante ale conopidei se numără prevenirea bolilor de inimă, a atacului cerebral, detoxifierea organismului, bun anticancerigen, antireumatic, energizant natural, analgezic, antianemic, oftalmologic, scade nivelul colesterolului şi sprijină sistemul imunitar. Datorita conţinutului de fosfor, conopida are un efect benefic asupra dentiţiei. Conopida poate fi folosită gătită sau murată. Dacă nu s-a folosit toată conopida la gătit, este indicat să se păstreze la rece împachetată în folie, însă nu pentru mult timp. Persoanelor care au probleme cu glanda tiroidă (hipertiroida) le este recomandat consumul moderat de conopidă, deoarece predispune la apariţia guşei endemice. Conopida este benefică şi în cazul bruxismului şi al altor ticuri nervoase.

  • UZ EXTERN

Conopida este benefică şi în combaterea mătreţii. De asemenea, datorită lipsei de colesterol, a unui indice caloric şi glicemic mic şi a calităţii sale, această legumă poate fi inclusă în dieta persoanelor care vor să slăbească sănătos.

  • Conopida este recomandată fumătorilor

Persoanele care fumează ar trebui să consume de câte ori au ocazia conopidă, dar şi brocoli, fiind două legume ce conţin substanţe anticancerigene.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

28 IULIE | Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei. Beneficiile unui ficat sănătos

Bera Larisa

Publicat

în

28 IULIE | Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei. Beneficiile unui ficat sănătos Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, celebrată anual pe 28 iulie, se desfășoară anul acesta sub sloganul „O singură viață, un singur ficat!”. Această zi reprezintă o oportunitate de a sublinia importanța accelerării eforturilor pentru eradicarea hepatitei virale, precum și de a […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Irigarea legumelor din grădină pe timp de caniculă. Cum udăm pentru a avea plante sănătoase și economie la apă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Irigarea legumelor din grădină pe timp de caniculă. Cum udăm pentru a avea plante sănătoase și economie la apă Pentru a avea o grădină sănătoasă chiar și în perioadele de caniculă, pentru irigarea legumelor trebuie să ținem cont de niște reguli. Cu ajutorul acestor reguli ne putem bucura de plante sănătoase și o economie la […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Cozile de cireşe şi vişine – cele mai eficiente diuretice naturale. Recoltare și conservare, preparate și tratamente

Ioana Oprean

Publicat

în

Cozile de cireşe şi vişine – cele mai eficiente diuretice naturale. Recoltare și conservare, preparate și tratamente Lăsate cumva în umbră de către cireşe, cu roşul strălucitor şi prospeţimea lor inconfundabilă, codiţele prin care aceste fructe se hrănesc sunt prea rar luate în seamă. Şi totuşi, creşterea rapidă a cireşelor, culoarea şi gustul lor, totul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea