Conducerile filialelor din Romarm se întâlnesc la Uzina Mecanică Cugir
Compania Naţională Romarm Bucureşti va organiza joi, 18 aprilie la sediul SC Uzina Mecanică Cugir, o reuniune de lucru la care vor lua parte, directorul general Dan Tache precum şi managerii celor 15 societăţi comerciale subordonate companiei.
Potrivit unor surse, în cadrul întâlnirii va fi făcută o evaluare a activităţii filialelor şi vor fi analizte unele măsuri, menite să aibă ca efect reconfigurarea structurii companiei şi redimensionarea capacităţilor de producţie, transformarea acesteia într-o entitate cu un management flexibil şi o activitate viabilă şi profitabilă. În baza aceloraşi informaţii, participanţii ar putea lua în dezbatere şi unele propuneri cu finalitate, în reducerea arieratelor, dezvoltarea obiectivului principal de activitate şi creşterea cifrei de afaceri la nivelul celor 15 filiale ale industriei de apărare, în care mai lucrează aproximativ 5.400 de salariaţi.
Reuniunea de la Cugir este, după mai bine de trei ani, prima care se desfăşoară în acest cadru, şi are menirea să deschidă o practică mai veche a Romarm şi anume aceea de a organiza prin rotaţie, întâlniri lunare la sediul fiecărei societăţi comerciale.
După cum am aflat, la întâlnire vor fi prezenţi administratorul special de la cele două fabrici şi director comercial la Romarm, dr. ing Nicusor Mihai, precum şi preşedinţii consiliilor de adminitraţie de la UM Cugir şi Fabrica de Arme. (C. P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor
Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor Vinuri alese, brânzeturi pentru toate gusturile, preparate din carne, mititei și purceluș la proțap, dar și surprize, precum sucul încălzit – toate au transformat curtea Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia într-un punct de atracție pentru iubitorii […]
Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia. De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural. Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a […]
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]
