Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Condiţiile minime de funcţionare a abatoarelor de capacitate mică

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În Monitorul Oficial al României nr. 285/18.08.2011 a apărut Ordinul nr. 35 al preşedintelui Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind aprobarea condiţiilor minime de funcţionare a abatoarelor de capacitate mică, ne-a informat dr. Ioan Tătucu, purtătorul de cuvânt al DSVSA Alba. Conform acestui ordin, abatorul de capacitate mică este o unitate cu spaţii şi dotări adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, cazarea şi tăierea unui număr redus de animale, precum şi pentru livrarea produselor comestibile şi necomestibile rezultate. Număr redus de animale – numărul maxim de animale care, într-un interval de timp prestabilit, pot fi sacrificate, incluzând tăierile de urgenţă: 1. porcine, ovine sau caprine – 100 de capete/lună; 2. bovine – 20 de capete/lună; 3. orice combinaţie a acestor specii.
Aceste abatoare de capacitate mică vor funcţiona în baza autorizaţiei sanitare veterinare eliberate de serviciile sanitare veterinare, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare.
Dr. Ioan Tătucu a prezentat condiţiile minime de funcţionare a acestor abatoare: lsă deţină un padoc acoperit, la amenajarea căruia trebuie avute în vedere criteriile epidemiologice şi de bunăstare a animalelor, în funcţie de capacitatea maximă zilnică de sacrificare; lcondiţia menţionată nu este obligatorie dacă animalele sunt sacrificate imediat la sosirea la abator şi dacă nu sunt transportate de la o distanţă mai mare de 50 km; lexamenul ante-mortem trebuie să aibă loc imediat după sosirea animalelor la unitate; lse poate utiliza acelaşi spaţiu al unităţii pentru mai multe faze de lucru, cu condiţia ca acestea să fie succesive şi separate în timp, iar între diferitele faze să se efectueze curăţenia şi dezinfecţia, după caz; lîn cazul curăţeniei şi al dezinfecţiei, în baza analizei de risc, unitatea trebuie să se îngrijească de protecţia carcaselor, a cărnii şi a organelor care nu au fost încă livrate; ltrebuie să se asigure un număr suficient de cuţite şi alte instrumente de lucru, care să fie sterilizate într-o singură etapă, astfel ca ele să fie de ajuns numeric şi igienic pe tot parcursul procesului de sacrificare; ltrebuie să se asigure câte un sterilizator, atât în spaţiul murdar, cât şi în spaţiul curat, după caz; ltrebuie să se asigure utilizarea instrumentelor de lucru în condiţii igienice; lprodusele finite, respectiv semicarcasele, sferturile de carcasă şi organele, trebuie depozitate în condiţii de frig, în spaţii dimensionate în funcţie de capacitatea unităţii; lnu sunt necesare spaţiile de frig în cazul în care produsele rezultate se prelucrează imediat după obţinere sau sunt destinate prelucrării într-o altă unitate, unde se pot asigura condiţiile de frig, inclusiv condiţiile de trasabilitate; lîn cazul sacrificărilor de bovine şi ovine adulte este necesară existenţa spaţiului de frig pentru depozitarea carcaselor până la primirea rezultatelor privind testarea pentru encefalopatiile spongiforme transmisibile.
Din punct de vedere al amenajărilor constructive şi al instalaţiilor interioare, dr. Ioan Tătucu a subliniat că este necesară respectarea următoarelor condiţii: lpereţii şi pavimentul unităţii trebuie să fie uşor de spălat, de dezinfectat şi din materiale care să nu permită pătrunderea şi staţionarea apei; lpavimentul trebuie să fie astfel construit încât să permită drenarea apei către sistemul de canalizare; lcapacele canalelor de scurgere trebuie să fie acoperite cu clopot pentru împiedicarea apariţiei mirosurilor neplăcute; pentru unităţile care sacrifică bovine şi ovine, canalizarea trebuie protejată de site cu diametrul de 6 mm; ltavanul trebuie realizat astfel încât să nu permită acumularea de murdărie, condens sau mucegaiuri şi, de asemenea, să fie uşor de igienizat şi dezinfectat; lconductele şi cablurile trebuie să fie protejate; lcorpurile de iluminat trebuie să fie uşor de curăţat şi să fie prevăzute cu protecţie împotriva contaminării carcaselor cu sticlă; luşile şi ferestrele trebuie să se închidă ermetic pentru a asigura protecţia împotriva rozătoarelor şi a insectelor; ferestrele care comunică cu exteriorul trebuie să fie protejate de plase contra insectelor; linstalaţiile şi echipamentele din unitate trebuie să fie uşor de curăţat, dezinfectat, rezistente la coroziune; linstalaţiile şi echipamentele trebuie să prevină contactul între carne şi pardoseli, pereţi şi dispozitive de fixare; l după terminarea activităţilor zilnice se asigură, în mod obligatoriu, efectuarea curăţeniei şi a dezinfecţiei spaţiilor, aparaturii, instalaţiilor şi ustensilelor de lucru; ltrebuie să se asigure apă potabilă în cantitate suficientă, din reţeaua publică sau din sursă proprie, care să fie verificată în conformitate cu legislaţia în vigoare; lsă nu permită accesul dăunătorilor şi să dispună de proceduri privind controlul rozătoarelor; ltrebuie să asigure trasabilitatea documentată a mişcării animalelor, a procesului de sacrificare şi de livrare a produselor, inclusiv a informaţiilor lanţului alimentar, în acest sens fiind necesară sacrificarea numai a animalelor identificate, precum şi actualizarea bazei de date conform legislaţiei în vigoare; lsă respecte normele privind bunăstarea animalelor în timpul sacrificării prin asigurarea echipamentelor de contenţie şi asomare corespunzătoare speciei animalelor sacrificate; lsă anunţe medicul veterinar oficial asupra transportului, pentru examenul ante-mortem, precum şi a datei şi orei sacrificării animalelor, pentru examenul post-mortem, cu cel puţin 24 de ore înainte de începerea acestuia; lsă informeze medicul veterinar oficial asupra datelor privind numărul, specia, categoria şi provenienţa animalelor care urmează a fi sacrificate; lpentru personalul sanitar-veterinar care asigură supravegherea şi controlul cărnii se asigură un spaţiu separat sau un dulap, după caz, cu posibilităţi de închidere; dulapul poate fi amplasat în aceeaşi cameră cu cea a administratorului unităţii; lsacrificarea animalelor în unitate este permisă doar cu acceptul medicului veterinar oficial, după efectuarea examenului ante-mortem.
Subprodusele rezultate în urma sacrificărilor trebuie să fie colectate în mod igienic în cazul fiecărei unităţi respectându-se legislaţia în vigoare. De asemenea, marcarea şi etichetarea cărnii se fac în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
Pentru un număr redus de personal, vestiarul poate să fie format şi dintr-o singură cameră, unde se poate respecta principiul sistemului alb-negru prin utilizarea a două dulapuri, din care unul pentru hainele de stradă şi unul pentru hainele de lucru, dacă în unitate lucrează atât personal de sex feminin, cât şi de sex masculin, se pot amenaja două vestiare sau, în cazul unui singur vestiar, trebuie reglementat şi documentat fluxul alternant al persoanelor de sexe diferite, toaletele trebuie să fie într-un număr suficient, fără ca ele să se deschidă în spaţiile de lucru; ele trebuie dotate cu instalaţii adecvate de spălare, dezinfecţie şi de uscare a mâinilor, personalul muncitor trebuie să poarte permanent echipament de protecţie, care să poată fi schimbat ori de câte ori este nevoie, starea de sănătate a personalului lucrător trebuie verificată periodic, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice în vigoare.
Animalele destinate sacrificării trebuie să fie obligatoriu identificate şi însoţite de certificat sanitar veterinar, documentul privind informaţiile pentru lanţul alimentar, precum şi de documentele de identificare conform legislaţiei în vigoare.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea