Claudiu Răcuci (deputat PNL) – Tăriceanu fuge de la guvernare şi lasă ţara pentru a doua oară în zece ani într-o situaţie economică gravă!
Deputatul PNL de Alba Claudiu Răcuci critică în termeni extrem de duri fuga lui Călin Popescu Tăriceanu de la guvernare şi îl consideră unul dintre principalii reponsabili, atât pentru criza din anii 2009-2011, cât şi pentru criza bugetară care se va vedea la finalul acestui an:
„Tăriceanu este tot un PSD-ist, care poartă papion, mult mai nociv însă decât mulţi dintre membrii PSD. Din anul 2007 şi până ieri a mâncat din palma PSD-iştilor, iar ieri a demonstrat că este maestru în trădări politice
şi despărţiri. Să nu uităm niciun moment suferinţa pe care au îndurat-o românii în anii 2009-2011, după situaţia dezastruoasă lăsată de Guvernul Tăriceanu. El păcălea lumea că nu va veni criza în România, deşi aceasta se instalase de luni bune în economie. Acum, când acesta a văzut că Guvernul incompetent PSD-ALDE şi Programul mincinos de guvernare ne-au adus din nou pe marginea prăpastiei, a fugit ca un laş de la guvernare, cu speranţa că românii vor uita măsurile greşite pe care le-a susţinut el şi colegii săi.
Tăriceanu a susţinut toate loviturile împotriva justiţiei, pentru a-şi scăpa pielea de acuzaţiile de luare de mită şi pentru a-i favoriza pe corupţii din PSD, în frunte cu Dragnea! El l-a „năşit” ministru pe Tudorel Toader, groparul justiţiei din România. Tot Tăriceanu a susţinut introducerea tuturor taxelor şi impozitelor toxice care au dublat costul vieţii pentru toţi românii. Nu a mişcat o sprânceană când Guvernul a majorat acciza la carburanţi sau când prin Ordonanţa Lăcomiei preţul la curent electric, gaze, televiziune, telefonie şi alimente aproape că s-a dublat!
Dintr-o dată, Tăriceanu vrea să ne convingă că el nu a avut nimic de a face cu cea mai slabă guvernare din istoria ţării! Chiar ne ia de proşti? Tăriceanu şi ALDE, precum şi toţi cei din PSD care au înşelat încrederea românilor în anul 2016 ar trebui să dispară definitiv din deciziile politice din România. Tăriceanu nu a avut niciodată un sentiment liberal, ci s-a simţit deosebit de bine în cârdăşia socialiştilor, care au mutilat instituţiile statului român şi care au înăbuşit economia ţării. Cu toţii trebuie să plece acasă. Fac un apel la români. Să-le ierte faptele, dar să nu le uite şi să nu-i mai voteze niciodată. Mai devreme sau mai târziu trebuie să punem capăt minciuni, imposturii şi incompetenţei în ţara noastră. PNL va demite acest guvern profund incompetent prin moţiunea de cenzură pe care o vom depune în cel mai scurt timp.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
