Rămâi conectat

Cultură Educație

Clasa pregătitoare – marea noutate a anului școlar 2012-2013

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Luni, 27 august, vor începe primele sesiuni de formare la nivel naţional dedicate celor 8.000 de cadre didactice care vor preda la clasa pregătitoare.

Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, sesiunile de formare se vor axa pe diseminarea informaţiilor necesare activităţilor specifice de la clasa pregătitoare şi vor fi susţinute de cele 194 de cadre didactice formate în cadrul proiectului ”Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la şcolarii din clasele I-IV” – program de formare continuă de tip ”blended learning” pentru cadrele didactice din învăţământul primar’, derulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Programul de formare continuă pentru cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare totalizează 134 de ore, dintre care 40 de ore faţă în faţă şi 94 de ore on-line. Ambele programe sunt acreditate atât pentru formatori (10 credite profesionale transferabile), cât şi pentru cadrele didactice implicate (34 credite profesionale transferabile). Curriculumul programelor de formare a fost elaborat de Universitatea din Bucureşti şi Softwin (partea de e-learning), parteneri în proiect.

*Ce este clasa pregătitoare

În conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, învățământul primar cuprinde clasa pregătitoare și clasele I-IV.  Ordinul pentru aprobarea Metodologiei privind cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare și în clasa I pentru anul școlar 2012-2013 a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 62 din 25 ianuarie 2012.

Înscrierea în clasa pregătitoare este obligatorie pentru toți copiii care au 6 ani împliniți la 31 august 2012, inclusiv. Înscrierea s-a făcut în mai multe etape, în lunile martie și aprilie ale acestui an, după ce, în luna februarie a avut loc evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor.

*Ce învață copilul și cum este evaluat

Pachetul curricular aferent clasei pregătitoare conţine programele şcolare pentru disciplinele Comunicare în limba română, Educaţie pentru societate, Religie, Matematica şi explorarea mediului, Muzică şi mişcare, Tehnologii de Informare şi Comunicare, Educaţie fizică şi sport, Consiliere şi Arte vizuale şi lucru manual.

În clasa pregătitoare elevii nu vor da niciun fel de testări şi nu va primi nici note şi nici calificative, cadrul didactic putând însă să utilizeze modalităţi de încurajare şi de recompensare specifice vârstei. Evaluarea copilului se va face la sfârşitul anului şcolar sub forma unui raport scris întocmit de învăţător. Din acest raport părinţii vor putea afla care este gradul dezvoltării fizice şi psiho-intelectuale, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor de învăţare şi a atitudinilor faţă de învăţare ale copilului. Acest raport va fi întocmit pe baza observării sistematice de către cadrul didactic a progresului elevului, pe tot parcursul anului şcolar. Rolul raportului este să stabilească priorităţile pentru copil în clasa I.

*Sălile de clasă vor fi adaptate vârstei copiilor

Sala de clasă din şcoală va fi adaptată vârstei copiilor, în aşa fel încât să permită învăţarea prin joc şi pregătirea pentru clasa I, utilizând resurse de învăţare adecvate. Vor fi folosite resurse ale învăţării moderne, adaptate scopului clasei pregătitoare. Ministerul Educaţiei a alocat în acest an un buget semnificativ pentru dotarea sălilor de clasă şi achiziţionarea materialelor, deşi responsabilitatea legală pentru aceasta revenea primăriilor.

*Ce spun părinții despre clasa pregătitoare

Subiectul a născut discuții aprinse în rândul părinților care, în mare majoritate, nu sunt de acord cu introducerea clasei pregătitoare în școli. Aceștia au creat și o petiție online prin care își declară nemulțumirile.

Părinții sunt mai ales supărați pentru că programul prelungit de la grădiniță includea și somnul de după-amiază și le permitea să se organizeze cu locul de muncă în timp ce acum, la clasa zero, copiii își vor petrece doar patru ore pe zi în incinta școlii iar părinții se întreabă ce se va întâmpla cu ei în restul timpului deoarece nu toate școlile au programe ”after  school”.



Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi

Bogdan Ilea

Publicat

în

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi Din data de 24 aprilie până în 15 mai, sebeșenii dornici vor putea participa la vernisajul „Materie și Icoană”, organizat la Muzeul Municipal „Ioan Raica.” Se vor realiza mai multe ateliere pentru învățarea elevilor vechea tehnică […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea