Chiar dacă se confruntă cu probleme, spitalul din Abrud va continua să funcţioneze!
Reforma în domeniul sănătăţii n-au înţeles-o mai-marii partidelor politice care formează opoziţia „constructivă” de azi, care au semnat acorduri şi angajamente internaţionale în numele nostru, care au condus destinele ţării o lungă perioadă. Este firesc ca cei din teritoriu, cei care trăiesc ca noi, în oraşe mici, să nu priceapă nici atât cât conducătorii lor. Este mult mai uşor să înlocuieşti o întreagă „garnitură” de personal decât să schimbi mentalitatea, un mod de gândire şi acţiune bazat pe ideea că „aşa a fost şi anul trecut şi s-a rezolvat”. Rămân surprins de poziţia PSD Abrud, a liderilor locali care după părerea mea au fost şi sunt foarte bine informaţi cu privire la situaţia spitalelor din judeţ şi din ţară. Nu pot să cred că nu ştiu că spitalul din Abrud a beneficiat, în ultimii trei ani, de cele mai mari fonduri externe alocate spitalelor din judeţul nostru şi anume de peste 40 de miliarde de lei vechi. Consilierilor PSD din Abrud le mulţumesc pe această cale că au fost de acord ca cele mai mari sume care au fost alocate în această perioadă de Consiliul Local Abrud să fie destinate Spitalului orăşenesc. Confuziile făcute în comunicatul de presă al PSD Abrud le consider scuzabile. Este un prim exerciţiu de presă, un atac în care administraţia este confundată cu guvernarea locală, existenţa unei instituţii cu inexistenţa ei. În concluzie: ldacă până în prezent Primăria şi Consiliul Local Abrud au urmărit atragerea de fonduri externe şi cofinanţarea pentru îmbunătăţirea condiţiilor de spitalizare şi de confort ale pacienţilor, în etapa imediat următoare vom avea în vedere finanţarea investiţiilor care au ca obiect creşterea calităţii actului medical. lSpitalul orăşenesc Abrud a mai parcurs perioade critice, dar niciodată nu a beneficiat de investiţii atât de mari. Cu un management responsabil, care să ţină seama de condiţiile actuale de finanţare şi orientare ale sistemului sanitar sunt convins că se va depăşi şi această perioadă. lCu riscul de a dezamăgi câţiva „oameni de bine”, vreau să-i invit să arunce o privire asupra clădirilor spitalului care în scurt timp vor arăta aproximativ la fel – ca arhitectură – dar vor oferi condiţii net superioare atât pacienţilor, cât şi personalului medical. În încheiere, transmit un mesaj celor care speră să-şi facă un capital politic pe seama reformei din sistemul de sănătate: spitalul din Abrud funcţionează şi va funcţiona – cu greutăţi mai mari sau mai mici – în ciuda celor care-şi râd în barbă şi zic „Lasă să se închidă, că-l deschidem noi!”
Tiberiu RAŢIU,
primarul oraşului Abrud
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum îşi recuperează șoferii talonul reţinut de Poliţie pentru defecțiuni tehnice ale maşinii sau pentru ITP expirat: Explicația RAR
Cum îşi recuperează șoferii talonul reţinut de Poliţie pentru defecțiuni tehnice ale maşinii sau pentru ITP expirat: Explicația RAR Reprezentanții Registrului Auto Român au explicat ce trebuie să facă șoferii în situația în care Poliția Rutieră le reține certificatul de înmatriculare în urma unui control în trafic. Indiferent dacă certificatul de înmatriculare a fost reţinut […]
Semnalul de alarmă tras de un cunoscut economist: ,,În iulie au ieșit cei mai mulți bani din istoria României într-o lună, mai exact, 3,14 miliarde euro. Banii deștepți fug din România”
Semnalul de alarmă tras de un cunoscut economist: ,,În iulie au ieșit cei mai mulți bani din istoria României într-o lună, mai exact, 3,14 miliarde euro. Banii deștepți fug din România” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, că România s-ar putea confrunta în perioada următoare cu turbulențe economice și […]
La Polul Nord se formează un vortex polar: Când ar putea iarna să-și intre „în drepturi”. Meteorologii avertizează asupra fenomenului Super El Niño
La Polul Nord se formează un vortex polar: Când ar putea iarna să-și intre „în drepturi”. Meteorologii avertizează asupra fenomenului Super El Niño A început deja formarea noului vortex polar, deasupra Polului Nord. Este vorba, mai exact, despre un motor atmosferic imens care controlează circulația aerului rece pe întreaga emisferă nordică. Iarna dă semne că […]