Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Ce activități a derulat Asociația Speromax Alba în 2017 și ce își propune în acest an: Menținem serviciile actuale. Suntem aici pentru cei proaspăt diagnosticați

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Asociația SM Speromax Alba, care contribuie la creșterea calității vieții pacienților afectați de scleroză multiplă, a trimis, luni, raportul de activitate pe anul 2017, la împlinirea a zece ani de activitate.

2007 – 2017, 10 ani de existență. Anul 2017 a fost un an foarte important pentru noi, am crescut, ne-am dezvoltat, suntem acum o organizație cu experiență, drept dovadă am reușit în acest an să ne licențiem ca și serviciu social ceea ce spune multe despre nivelul nostru. Am crescut și ne-am dezvoltat odată cu boala, dar crezul nostru a rămas neschimbat: „Creșterea calității vieții pacienților afectați de Scleroză Multiplă din județul Alba”. Avem sprijinul autorităților locale în demersul de a ajunge și sprijini pacienții din întreg județul – Primăria Municipiului Alba Iulia și Consiliul Județean Alba. Autorități care au înțeles că și noi persoanele cu SM suntem parte din comunitate și merităm sprijin. Pe această cale le mulțumim. Suntem conștienți că munca noastră trebuie să continue pe același drum pentru pacienții cu SM din județul Alba, pacienții pentru care muncim împreună cu echipa de specialiști formată din asistenți sociali, lucrător social, psiholog, kinetoterapeut, terapeut BOWEN, terapeut ocupațional și foarte mulți voluntari nespecializați. Anul 2018 este anul în care dorim să continuăm să facem ceea ce facem de ani de zile, să reușim să menținem serviciile actuale, să fim aici pentru cei care sunt proaspăt diagnosticați și care încep să trăiască povestea vieții lor prin prisma cuvintelor: „să conviețuim cu SM”, a spus Dragoș Zaharia, președintele Speromax Alba, în deschiderea raportului.

  • PROIECTE IMPLEMENTATE ÎN 2017
  1. Serviciul social acordat în comunitate, destinat persoanelor Adulte cu handicap afectate de scleroză multiplă din Municipiul Alba Iulia – finanțator

Primăria Alba Iulia, prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia.

Prin furnizarea serviciilor sociale acordate în comunitate, destinate persoanelor adulte afectate de scleroză multiplă şi aparținătorilor acestora din Municipiul Alba Iulia, Asociația SM Speromax Alba, contribuie la creșterea calității vieții persoanelor adulte afectate de scleroză multiplă.

Beneficiarilor care au domiciliul pe raza Municipiului Alba Iulia, li se oferă lunar, conform planurilor individuale de intervenție, servicii de:

– informare și consiliere privind drepturile sociale, precum şi măsurile de sprijin în vederea facilitării integrării/reintegrării sociale şi inserţiei/reinserţiei familiale a persoanelor afectate de scleroză multiplă și familiilor acestora

– consiliere psihologică, precum şi, după caz, terapii de specialitate – ventilare emoțională, grupuri suport, grupuri terapeutice, precum și sprijin în realizarea unor activităţi instrumentale ale vieţii zilnice (menaj, gestionare bunuri, efectuare cumpărături, plata facturilor, etc.)

– promovarea unui stil de viaţă sănătos şi activ: facilitarea accesului la servicii medicale, organizarea acţiunilor şi/sau promovarea participării la activităţi de educaţie fizică sau sportive, organizarea evenimentelor şi/sau facilitarea accesului la activităţi culturale şi artistice, excursii şi drumeţii, promovarea activităţilor de voluntariat, etc.

– acompaniere în scopul prevenirii şi combaterii izolării sociale (vizită și suport la domiciliu, activități de socializare și petrecere a timpului liber)

– procurarea actelor de identitate (certificate de naștere, cărți de identitate, certificat de handicap, decizie de pensionare, etc.)

– distribuirea de ajutoare materiale ( pachete cu vitamine şi suplimente nutritive conform recomandării medicului, materiale igienico-sanitare destinate problemelor de incontinență urinară).

– alte activităţi de promovare a incluziunii sociale a persoanelor defavorizate.

Scleroza multiplă este o boală cronică invalidantă, care în timp afectează atât viața de zi cu zi a pacientului, cât și viața familiei care are în îngrijire pacientul. Totodată este o boală autoimună care afectează învelișul de mielină al neuronilor, afectând astfel transmiterea corectă a impulsurilor nervoase. Datorită faptului că țesutul nervos afectat diferă de la persoană la persoană, există o gamă extinsă de simptome pe care un pacient cu scleroză multiplă le poate prezenta.

Tocmai datorită complexității acestei boli Asociația SM Speromax Alba oferă intervenție specifică pentru fiecare caz în parte.

  1. Serviciul social acordat în comunitate, destinat persoanelor Adulte cu handicap afectate de scleroză multiplă din județul Alba – finanțator Consiliul Județean Alba prin Direcția Generala de Asistență Socială si Protecția Copilului Alba

Serviciul social acordat în comunitate, destinat persoanelor Adulte cu handicap afectate de scleroză multiplă din județul Alba contribuie la creșterea calității vieții persoanelor adulte cu handicap afectate de scleroză multiplă și oferă servicii de: informare și consiliere socială, consiliere psihologică, facilitarea accesului pe piața muncii, facilitarea accesului la o locuință, promovarea unui stil de viață sănătos și activ (kinetoterapie la domiciliu, Terapie Bowen), comunicare şi monitorizare situaţii de risc, acompaniere în scopul prevenirii şi combaterii izolării sociale, procurarea actelor de identitate, alte activităţi de promovare a incluziunii sociale a persoanelor defavorizate și distribuire de ajutoare materiale (dispozitive medicale pentru facilitarea deplasării, suplimente nutritive și vitamine și pachete cu alimente de bază).

Beneficiarii serviciului sunt persoane cu domiciliul în județul Alba, diagnosticate cu scleroză multiplă, încadrate în graduri diferite de handicap, prezentând diverse probleme de natură medicală, socială și psihologică. Serviciile sociale sunt oferite de specialiștii Asociației SM Speromax Alba direct la domiciliul beneficiarilor, intervențiile acestora fiind specifice pentru fiecare caz în parte.

  1. “V.I.S.S – Voluntariat în Servicii Sociale– proiect implementat în perioada mai 2016 – octombrie 2017, de către Federația VOLUM în parteneriat cu Asociația SM Speromax Alba, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Asociația Necuvinte, Asociația Help Autism și Fundația de Sprijin Comunitar Bacău. Este un proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Acest proiect își propune să contribuie la creșterea accesului grupurilor vulnerabile la servicii sociale de calitate, prin capacitarea organizațiilor neguvernamentale în dezvoltarea de programe profesioniste de voluntariat în servicii sociale. Rolul Asociației SM Speromax în acest proiect este de a dezvolta voluntariatul în serviciile sociale adresate persoanelor afectate de scleroză multiplă.

  • ACTIVITĂȚI DERULATE ÎN ANUL 2017
  1. 8 Martie

Pentru a sărbători doamnele și domnișoarele din cadrul asociației, am organizat un eveniment festiv la sediul asociației. S-au oferit flori și mici atenții din partea voluntarilor participanților.

În cadrul evenimentului, voluntarii au interacționat și au cunoscut mai bine persoanele pentru care își dedică o mare parte din timpul lor liber.

  1. Gala Voluntarilor SPEROMAX ediția VI

După un an de activitate în care au ajutat persoanele afectate de Scleroză multiplă, a venit şi rândul lor, al voluntarilor Asociaţiei SM Speromax Alba, cărora li s-a răsplătit efortul.

În semn de recunoştinţă şi apreciere pentru implicare, munca şi pasiunea depusă în cadrul asociaţiei, pe parcursul anului 2017, voluntarii au primit câte o diplomă şi sincerele aprecieri din partea membrilor asociaţiei.

Diplomele au fost acordate de câţiva dintre partenerii constanţi ai Asociației SM Speromax Alba din ultimii ani. Este vorba de Nicolae Moldovan – City Manager al orașului Alba Iulia, Cezar Popovici – firma Colibri Tour SA și Nicolae Popescu – firma Grafo Media & Design SRL.

  1. Săptămâna Pacienților

Sub umbrela Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România-COPAC, Asociația SM Speromax Alba a organizat in 24 aprilie o dezbatere referitoare la problematica accesului pacienților la sistemul de sănătate a reprezentat, dezbatere la care au fost invitați reprezentanții celor mai importante instituții și organizații din domeniul medical, de pe raza județului.

Discuțiile s-au axat, în principal, pe subfinanțarea sistemului de sănătate și proasta gestionare a banilor, precum și pe modalitățile de îmbunătățire a asistenței medicale de bază.

  1. SĂPTĂMÂNA NAŢIONALĂ A VOLUNTARIATULUI -SNV 2017

Săptămâna Naţională a Voluntariatului este sărbătoarea naţională anuală a voluntariatului. Împreună cu sute de parteneri: – organizaţii, instituţii, grupuri de iniţiativă şi voluntarii acestora, din toată ţara – am făcut voluntariat sincron şi am organizat evenimente de promovare a voluntariatului.

Şi în acest am marcat la Alba Iulia “Săptămâna Naţională a Voluntariatului” printr-un eveniment de free hugs. Prin acest eveniment am vrut să amintim că voluntariatul este o valoare și că Alba Iulia este un oraș și al voluntarilor. Voluntarii noștri au împărțit îmbrățișări gratis și zâmbete locuitorilor orașului.

  1. Ștafeta Cicilistă SM

Ștafeta Ciclistă SM a fost organizată sub forma unui eveniment recreativ itinerant, de tip ștafetă ciclistă, desfășurată în 15 localități din România și București, cu participarea voluntarilor, alături de copii, tineri și persoane afectate de SM precum și familiile acestora, cu prilejul Zilei Mondiale SM, – 31 mai. Acest demers comunitar de susținere a cauzei persoanelor afectate de scleroză multiplă a avut ca scop principal solidarizarea și încurajarea persoanelor afectate de această maladie.

În Alba Iulia desfășurarea evenimentului a fost facilitată de către asociația noastră în 25 mai 2017, iar albaiulienii au avut posibilitatea de a scrie un mesaj de încurajare prin intermediul unor floricele oferite de organizatorii de la locul evenimentului, iar la sfârșitul evenimentului, în semn de solidaritate s-au ridicat în aer mai multe baloane care au brăzdat cerul orașului.

  1. Global Bubble Parade

Global Bubble Parade este o mișcare internațională, aflată la a treia ediție, care promovează fericirea și bucuria ca și atitudine zi de zi, unind oamenii într-o paradă veselă a baloanelor de săpun. La această activitate au participat și voluntarii asociației noastre. Ce s-a întâmplat concret?

Oameni frumoși la suflet și veseli s-au adunat într-o paradă a bucuriei unde s-au suflat mii și mii de baloane de săpun. S-a parcurs un traseu de aproximativ 30 de minute, care a culminat cu activități de entertainment în Piața Cetății, menite să aducă multe zâmbete și bucurie.

  1. 10 Ani SPEROMAX!

Asociația SM Speromax Alba a sărbătorit 10 ani de activitate în sprijinul pacienților cu scleroză multiplă din județul Alba. Cu această ocazie, beneficiarii, alături de specialiști și voluntari au celebrat împreună acest moment într-o zi festivă în care invitații s-au bucurat de activități de socializare și bună dispoziție.

  1. Gala 10 Ani SPEROMAX

Gala 10 ani SPEROMAX s-a desfășurat într-un cadru restrâns la Hotel Transilvania, eveniment în care asociația a dorit să își arate recunoștința față de partenerii, sponsorii dar și voluntarii care au ajutat de-a lungul celor 10 ani de existență.

Invitații au putut viziona un filmuleț despre asociația SM SPEROMAX, și de asemenea, câteva imagini realizate de-a lungul celor 10 ani. Fiecare invitat a primit din partea asociației o diplomă, drept recunoștință. Partea de divertisment a fost asigurată de către tânăra și talentata solistă Opruța Deborah, împreună cu Antonio Josan.

  1. Recrutare Voluntari

Asociația SM Speromax a desfășurat o campanie de recrutare de voluntari, la finalul căreia s-a strâns un număr de 26 de tineri voluntari. Toţi cei 26 de tineri sunt studenţi ai Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi urmează studiile de licenţă, la specializările Terapie Ocupaţională, Sociologie, Asistenţă Socială , Drept şi Kinetoterapie.

Astfel, dincolo de cunoştinţele teoretice dobândite în cadrul universităţii, tinerii au posibilitatea de a lua contact direct cu provocările practice ale profesiilor pe care şi le-au ales.

În plus, activităţile Asociaţiei SM Speromax Alba se vor desfăşura mai uşor, odată cu creşterea numărului persoanelor implicate în a-i sprijini pe pacienţii care suferă de scleroză multiplă.

  1. Protocol de colaborare

Direcția de Sănătate Publică, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali și Asociația SM Speromax Alba au încheiat un protocol de colaborare, ce are ca scop sprijinirea pacienților cu scleroză multiplă. Obiectivele protocolului sunt: Dezvoltarea la nivel local a unui proiect de intervenție pentru pacienții cu SM, în vederea soluţionării problemelor acestora la nivel comunitar și facilitarea comunicării acestora cu unitățile sanitare sau cu medicina primară, precum și constituirea de echipe interdisciplinare care asigură monitorizarea pacienților cu SM în teritoriu.

  1. Giving Tuesday

Asociația SM Speromax Alba s-a alăturat campaniei #GivingTuesdayAlbaIulia și în 28 noiembrie a realizat vizite la domiciliul pacienților cu scleroză multiplă, oferind ședințe de kinetoterapie, consiliere și evaluare psihologică și au făcut cumpărături pentru pacienții care nu se pot deplasa.

Totodată, în intervalul orar 11-13, la sediul asociației au fost organizate activități de socializare cu pacienții bolnavi de scleroză multiplă. Evenimentul a fost deschis pentru cei care au dorit să petreacă două ore altfel, oferind atenție unor persoane deosebite.

  1. La Mulți Ani România!

Cu ocazia Zilei Naționale a României, voluntarii Asociației SM SPEROMAX Alba au organizat un stand în care aceștia au oferit diverse obiecte hand-made cu însemnul tricolorului, persoanelor care au oferit o donație către asociație. Tinerii voluntari au stat prin rotație la stand. Aceștia au reușit să strângă astfel aproximativ 900 lei cu care au cumpărat mici atenții beneficiarilor din cadrul asociației.

  1. Crăciun în familia SPEROMAX

An de an, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă este fost realizată o activitate de socializare pentru beneficiari la sediul asociației. La acest eveniment au participat și copiii de la RotaKids.

Programul a început cu o grupare de colinzi susținută de către copii și apoi decorarea bradului de către beneficiari cu ajutorul voluntarilor și al copiilor de la RotaKids. La sfârșitul programului s-au oferit pachete cu alimente pentru beneficiarii noștri. Pachetele au fost oferite ca sponsorizare din partea companiei S.C. DACIA S.A.

Beneficiarii nedeplasabili care nu au putut să ia parte la această activitate de socializare, au fost vizitați de către voluntarii asociației la domiciliu, care le-au adus pachete cu alimente și au colindat familia.

  1. Activități de hand-made

De-a lungul anului 2017, Asociația SM Speromax Alba a oferit beneficiarilor activități de hand-made, în care, alături de voluntarii asociației au realizat diverse obiecte hand-made, atât de 1 Martie, cât și de Serbările Pascale sau de Crăciun.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbatul care a agresat sexual o femeie în camera unui hotel din Alba Iulia, trimis în judecată

Unirea Ziarul

Publicat

în

Bărbatul care a agresat sexual o femeie în camera unui hotel din Alba Iulia, trimis în judecată Un agresor deosebit de periculos, care a violat o femeie în camra unui hotel din Alba Iulia, a fost trimis din nou în judecată. Incidentul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 ianuarie 2024. Bărbatul a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea