Actualitate

Casa Verde Fotovoltaice 2023: Când ar putea începe programul

Ioana Oprean

Publicat

în

Casa Verde Fotovoltaice 2023: Programul ar putea începe până la începutul lunii aprilie

Aplicaţia pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, destinată persoanelor fizice, ar putea fi deschisă la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, a anunţat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

Petrecerea Divorțaților

„Atât din perspectiva producerii energiei verzi, cât şi din perspectiva reducerii emisiilor de carbon, programele finanţate de Administraţia Fondului pentru Mediu sunt foarte importante. Au crescut, în general, toate bugetele aferente programelor care vizează reducerea emisiilor de carbon.

Vorbim aici de programele care vizează creşterea eficienţei energetice în locuinţe, în administraţia publică, creşterea capacităţii de producere a energiei electrice pentru consum propriu, care se adresează consumatorilor, creşterea bugetelor pentru autoturismele verzi, adică pentru maşinile electrice şi pentru celelalte programe care vizează, de asemenea, crearea unui mediu mai sănătos, mai sustenabil în privinţa sau în perspectiva reducerii emisiilor de carbon. Bugetul aprobat astăzi de Guvern, pentru anul 2023, al Administraţiei Fondului pentru Mediu vizează foarte multe programe. Programul care este cel mai aşteptat acum este cel pentru fotovoltaice pentru cetăţeni. Aici vorbim de un buget, la prima aprobare, de peste două miliarde de lei. Ne aşteptăm ca la rectificarea din vară să putem completa acest buget cu fonduri europene şi fonduri de la AFM, până la cel puţin 3 miliarde de lei. Aceasta este ţinta noastră pentru 2023″, a spus Tanczos, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că, prin bugetul alocat, se vor putea instala panouri fotovoltaice „pe cel puţin 80.000 de case”.

„Programul prevede posibilitatea instalării acestor sisteme de panouri fotovoltaice pe cel puţin 80.000 de case, în această primă fază, urmând să completăm bugetul la rectificare. Ne propunem ca înscrierea instalatorilor care pot realiza aceste lucrări în program să înceapă într-un termen de 8-10 zile. În paralel cu înscrierea acestor instalatori în program, deschidem aplicaţia pentru persoanele fizice la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, în funcţie de numărul instalatorilor şi în funcţie de derularea acelei prime etape. Aşa cum am spus, bugetul de două miliarde de lei vizează persoanele fizice, dar anul acesta am deschis posibilitatea finanţării şi pentru acele ONG-uri şi unităţi de cult care oferă servicii sociale, acele entităţi care, de exemplu, oferă serviciile sociale în programele naţionale de copii care sunt cazaţi în aceste unităţi locative. Până acum aceste entităţi n-au beneficiat de nicio finanţare. Criza energetică a afectat inclusiv acest sector şi cred că este foarte important ca, în colaborare cu Ministerul Muncii şi cu celelalte ministere, să vizăm şi acele sectoare care n-au fost avute în vedere până acum”, a subliniat demnitarul.

Conform datelor Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), publicate la finele anului trecut, toate dosarele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost analizate, iar, în urma şedinţei Comitetului de Avizare din data de 29 decembrie 2022, au fost publicate pe site-ul instituţiei încă 5.445 dosare de finanţare aprobate.

Prin acest program, beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Sibiu, a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru viol. Acesta a fost identificat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]

Citește mai mult

Actualitate

Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]

Citește mai mult