Actualitate

Carduri sociale 2025: Ce vouchere se mai acordă și ce modificări are programul ”Sprijin pentru România”

Ioana Oprean

Publicat

în

Carduri sociale 2025: Ce vouchere se mai acordă și ce modificări are programul ”Sprijin pentru România”

Voucherele pentru alimente destinate persoanelor vulnerabile vor fi acordate și anul acesta, însă periodicitatea acestora a fost modificată. În loc de o alocare la fiecare două luni, acestea vor fi distribuite la trei luni.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, beneficiarii vor primi două vouchere în valoare de 250 de lei fiecare și două pachete de alimente de 125 de lei. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat pentru AGERPRES că aceste măsuri sunt prevăzute în buget și vor acoperi 2,8 milioane de beneficiari.

Citește și: Vouchere pentru alimente 2025. Ce poți cumpăra cu banii de pe cardurile sociale și de la ce magazine

Finanțarea prin fonduri europene

Ministrul Boloș a menționat că, având în vedere restricțiile bugetare, Guvernul va încerca să realoce fonduri europene prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială. Acest proces necesită discuții cu Comisia Europeană pentru a asigura continuitatea resurselor necesare pentru beneficiari.

Vouchere pentru elevi și nou-născuți

Pe lângă voucherele pentru alimente, vor continua și alte programe de sprijin.

– Voucherele pentru elevi, în valoare de 500 de lei, vor fi acordate anual la începutul anului școlar, beneficiind de ele 625.000 de elevi.

– De asemenea, se vor menține voucherele pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei, dedicate mamelor din grupurile vulnerabile.

– Un alt program important este voucherul educațional destinat profesorilor, care va sprijini îmbunătățirea competențelor profesionale prin fonduri europene.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027 trebuie să depună cererile la primărie până la data de 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin începând din această lună, informează Agenția Națională […]

Citește mai mult

Actualitate

Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere

Ioana Oprean

Publicat

în

Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere Propunerea ministrului Agriculturii, Florin Barbu, de extindere a plafonării adaosului comercial la toate produsele alimentare din magazine a ajuns în atenția Guvernului. Măsura ar putea schimba regulile de comercializare pentru întregul sector alimentar, însă aplicarea sa depinde de o analiză economică și bugetară. […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol România continuă să se situeze printre statele Uniunii Europene cu cele mai reduse cheltuieli pentru protecție socială, raportate la Produsul Intern Brut. În 2025, statul român a direcționat către […]

Citește mai mult