Căi către o viaţă de cuplu mult visată
Care e secretul cuplurilor care reuşesc să treacă prin cele mai dificile experienţe împreună şi să îşi revină rapid, rămânând la fel de îndrăgostiţi? Iată câteva dintre modalităţile care ajută:
lCu cine discuţi problemele din relaţie? – Te destăinuieşti mamei, te plângi prietenelor tale, colegelor de muncă sau alegi să nu spui nimănui? Toate astea sunt căi greşite, pentru că principala – poate chiar singura – persoană cu care ar trebui să discuţi este partenerul tău de viaţă. Pentru ca relaţia să evolueze e nevoie ca amândoi să apelaţi la celălalt pentru a vorbi despre probleme, pentru a descoperi care vă sunt sentimentele vizavi de anumite probleme şi pentru a le rezolva.
lPartenerul de cuplu – prioritatea ta – Aşa cum se spune că „drumul spre iad e pavat de bune intenţii”, fiecare cuplu aflat la început de relaţie îşi propune să îl facă pe celălalt prioritatea numărul unu. Dar asta nu se întâmplă timp îndelungat, pentru că intervin alte…priorităţi. S-ar putea ca noul cuplu să încerce să îşi organizeze viaţa şi relaţia în jurul copiilor, al propriilor părinţi sau chiar a carierei. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face, pentru tine, pentru copiii tăi, pentru părinţii tăi şi chiar pentru cariera ta este să ai o viaţă de cuplu împlinită!
lCât de mult valorează sinceritatea? – Cuplurile care nu mai comunică tind să lase loc resentimentelor şi distanţei, dar şi periculosului obicei de a ne imagina că ştim tot ce gândeşte partenerul de viaţă şi, în concluzie, certurilor care pot destrăma relaţia. Astfel cei doi pot ajunge să caute sprijin, afecţiune şi înţelegere în afara relaţiei. Cuplurile care îşi fac timp pentru a discuta cu sinceritate despre toate problemele lor sunt cele care au şansa de a rezista.
lCerturile şi importanţa lor în relaţie – De multe ori, furaţi de intensitatea sentimentelor noastre în timpul unei certe, tindem să îl jignim pe celălalt şi să îl provocăm astfel să facă şi el acelaşi lucru. Certurile constructive sunt cele în timpul cărora partenerii discută despre o anumită problemă împărtăşindu-şi sentimentele, fără a-l critica sau ataca direct pe celălalt. Un pont în plus: nu vorbi despre greşelile din trecut.
lCum se întreţine dragostea? – Cuplurile sănătoase au învăţat deja că dragostea trebuie întreţinută şi că nu este câştigată pentru totdeauna, ci merită recâştigată periodic pentru a te putea bucura de ea. Dar uităm, de multe ori, să punem accentul pe lucrurile care ne plac la omul iubit şi la relaţie şi ne concentrăm asupra lucrurilor care ne nemulţumesc, lucru care ne îndepărtează. Nu uita să îi spui care sunt lucrurile care îţi plac la el, ce te face fericită şi cât de mult preţuieşti dragostea sa. Nu trebuie nici să te forţezi, nici să o iei ca pe o obligaţie: formează-ţi, mai bine, un reflex.
lDe ce cuplurile care râd au o relaţie mai bună – Unul dintre obiceiurile cele mai plăcute ale cuplurilor fericite este faptul că împărtăşesc acelaşi simţ al umorului, că găsesc motive pentru a se amuza şi în cele mai dificile perioade şi că se simt bine împreună.
lLumea nu se învârte în jurul tău – Nu lua toate lucrurile personal, nu te responsabiliza pentru purtarea celor din jur şi nici nu deveni defensivă dacă omul iubit îţi face reproşuri. Poate sunt meritate, poate că nu…important e să nu crezi că ceilalţi sunt responsabili pentru nefericirea ta.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea Ta
VIDEO ȘTIREA TA | Depășire riscantă pe un drum din Alba: Șofer de Audi, la un pas să provoace o tragedie
Depășire riscantă pe un drum din Alba: Șofer de Audi, la un pas să provoace o tragedie Un șofer din Alba a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie pe un drum din județ, în data de 21 iunie 2026, în jurul orei 16:15. Mai exact, incidentul rutier, care a avut loc, cel […]
VIDEO ȘTIREA TA | Locuitorii de pe o stradă din Alba Iulia, deranjați că gunoiul se ridică la 4 dimineața: ,,O gălăgie imensă, ne dau deșteptarea să mergem la talcioc oare?”
Locuitorii de pe o stradă din Alba Iulia, deranjați că gunoiul se ridică la 4 dimineața: ,,O gălăgie imensă, ne dau deșteptarea să mergem la talcioc oare?” Mai mulți locuitori ai unei străzi din Alba Iulia își exprimă nemulțumirea față de programul de colectare a deșeurilor, după ce utilajele și muncitorii de la salubritate au […]
VIDEO ȘTIREA TA | Mai mulți cai lăsați liberi, filmați pe o stradă din Alba Iulia: ,,Oraș european cu străzi noi”
Mai mulți cai lăsați liberi, filmați pe o stradă din Alba Iulia: ,,Oraș european cu străzi noi” Mai mulți cai lăsați liberi au fost filmați pe strada Alcalá de Henares din Alba Iulia, recent asfaltată. Imaginile au fost surprinse duminică seara, 14 iunie 2026. Un cititor ziarulunirea.ro a surprins, într-un videoclip de câteva zeci de […]








