C.A.S. de 5,5 la sută aplicat pensionarilor – o nemernicie a ministrului Sănătăţii
Garnitura de „legume” a Guvernului Boc a primit o grea lovitură din partea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, care, sătul de gafele Guvernului, a declarat că recalcularea pensiilor militarilor în rezervă trebuie stopată. Urmează din partea sindicatului militarilor în rezervă condus de preşedintele colonel Mircea Dogaru, o acţiune în instanţă a Guvernului în întregul său, pentru iniţierea acestui mod defectuos de recalculare a pensiilor militarilor în rezervă. Înalta Curte s-a pronunţat clar că pensiile nu pot fi reduse mai ales retroactiv, dreptul de proprietate fiind inamovibil într-o societate democratică precum cea din România.
Cu toate acestea o altă „legumă” a Guvernului Boc, domnul ministru al sănătăţii Cseke Attila, impozitează pensiile mai mari de 740 lei cu 5,5% pentru C.A.S., declarând că este o soluţie miraculoasă pentru salvarea sistemului sanitar românesc. Aceste „legume” ale Guvernului Boc care s-au tranformat în terci odată cu declaraţia preşedintelui României nu vor să ştie că banii de pensii aparţin oamenilor care au cotizat o viaţă întreagă şi sunt de neatins.
Stimaţi pensionari, banii pe care i-aţi cotizat la pensii sunt ai dumneavoastră şi aveţi drepturi legale la aceştia. Guvernanţii nu trebuie să vă pună beţe în roate pentru a vă lua înapoi un drept sfânt ce vi se cuvine, nu trebuie să vă târască prin tribunale sau prin tot felul de proteste pentru a obţine un drept cetăţenesc care se numeşte pensie, ce este recunoscut de toate statele democratice şi chiar de Dumnezeu. Ce vină aveţi dumneavoastră, părinţi şi bunici că în 40 de ani de muncă cinstită în slujba ţării statul român a luat din truda dumneavoastră cât a socotit de cuviinţă, a construit spitale, şcoli, case de sănătate şi case de odihnă, a finanţat pregătirea unor specialişti şi acum, când dumneavoastră trebuie să vă bucuraţi şi să beneficiaţi de efortul dumneavoastră de o viaţă, vine o „legumă” şi spune că ţara şi sistemul sanitar sunt pe butuci şi are nevoie şi ia fără să ceară, 5,5% din banii dumneavoastră de pensii.
Este un gest mârşav care ne arată încă o dată că teoria evoluţionistă al lui Charles Darwin care decreta că omul se trage din maimuţă nu este adevărată. Dar este adevărat că în România a sosit vremea maimuţelor coborâtoare din oameni, dar nu pentru mult timp.
Dr. MIRCEA FRENŢIU
Medic primar chirurg
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | „Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia?
„Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia? Dragi părinți, bunici și copii, în perioada 19 – 21 iunie 2026, pe esplanada Muzeul Național al Unirii, are loc cea de-a XVII-a ediție a Târgului de c’Arte Alba Transilvana, un eveniment […]
19 iunie-1 iulie 2026 | „Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea
„Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea Expoziția, inițiată de artista Hani Sasu, propune un dialog vizual între generații și reunește lucrările elevilor clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” – secțiile Arte Plastice […]
22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă
22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]







