Actualitate

Bulgaria, Letonia și România, țările din Uniunea Europeană cu cel mai mic salariu minim pe economie. Datele Eurostat

Ioana Oprean

Publicat

în

Bulgaria, Letonia și România, țările din Uniunea Europeană cu cel mai mic salariu minim pe economie. Datele Eurostat

La data de 1 ianuarie 2022, peste două treimi din statele Uniunii Europene aveau un salariu minim pe economie, în 13 ţări membre UE fiind salarii minime sub 1.000 de euro pe lună, în două state depăşesc uşor 1.000 de euro, iar alte şase aveau salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună, arată datele Oficiului European de Statistică.

Petrecerea Divorțaților

Salariul minim în cele 21 de state membre ale Uniunii Europene poate fi împărţit în trei grupuri principale, pe baza nivelului în euro.

Astfel, 13 state membre din estul şi sudul UE aveau la începutul acestui an salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro), România (515 euro), Ungaria (542 euro), Croaţia (624 euro), Slovacia (646 euro), Cehia (652 euro), Estonia (654 euro), Polonia (655 euro), Lituania (730 euro), Grecia (774 euro), Malta (792 euro) şi Portugalia (823 euro).

CITEȘTE ȘI: Salariul minim pe economie 2022: Cât vor câștiga românii începând cu noul an?

În Slovenia (1.074 euro) şi Spania (1.126 euro) salarii minime depăşesc uşor 1.000 de euro pe lună, iar restul de şase state membre UE, toate din nord-vestul blocului comunitar, aveau salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună: Franţa (1.603 euro), Germania (1.621 euro), Belgia (1.658 euro), Olanda (1.725 euro), Irlanda (1.775 euro) şi Luxemburg (2.257 euro).

Comparativ, salariu minim federal în SUA era de 1.110 euro pe lună în ianuarie 2022.

Singurele state membre care nu au încă un salariu minim pe economie sunt: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.

În cele 21 de state membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat salariu minim este de aproape şapte ori mai mare decât cel mai redus. Totuşi, disparităţile sunt considerabil mai mici după eliminarea efectului diferenţelor de preţuri. Salariul minim în Uniunea Europeană variază între 604 PPS (paritatea standard la puterea de cumpărare, n.r.) pe lună în Bulgaria până la 1.707 PPS în Luxemburg, ceea ce înseamnă că salariul minim cel mai mare din UE este de aproape trei ori mai mare decât cel mai redus.

Citește și: MApN caută rezerviști voluntari în 2022: Câți bani va încasa un militar care stă acasă. Acte necesare pentru înscriere. Solda pe care o primește un rezervist

Pe baza PPS, există două grupuri principale: unul cu un salariu naţional minim peste 1.000 PPS şi altul cu un salariu naţional minim sub 1.000 PPS. În primul grup sunt: Luxemburg, Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Irlanda, Slovenia, Spania, Polonia şi Lituania, unde salariu naţional minim variază de la 1.038 PPS în Lituania, la 1.707 PPS în Luxemburg.

În al doilea grup sunt incluse România, Portugalia, Malta, Croaţia, Grecia, Ungaria, Cehia, Estonia, Slovacia, Letonia şi Bulgaria, unde salariu naţional minim variază de la 604 PPS în Bulgaria la 949 PPS în Romania.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Medicul Tiberiu Scânteie, șeful Secției Interne a Spitalului din Alba Iulia, în prim-planul unui eveniment cultural de excepție, la Castelul Corvinilor: Când va avea loc

Ioana Oprean

Publicat

în

Medicul Tiberiu Scânteie, șeful Secției Interne a Spitalului din Alba Iulia, în prim-planul unui eveniment cultural de excepție, la Castelul Corvinilor: Când va avea loc Muzica și istoria se întâlnesc într-un concert special susținut de Corul „Ambitus” al Catedralei Eroilor din Hunedoara, sub bagheta medicului și dirijorului Tiberiu Scânteie. Evenimentul este dedicat celebrării „Anului Iancu […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Ajutoarele one-off pentru pensionari. Ministru: „Doar un pansament insuficient”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutoarele one-off pentru pensionari. Ministru: „Doar un pansament insuficient” Ministrul Muncii, Florin Manole, susține că acordarea ajutoarelor financiare ocazionale pentru pensionarii cu venituri mici trebuie să înceteze, întrucât aceste măsuri reprezintă doar un sprijin temporar și insuficient. Declarațiile au fost făcute sâmbătă, 24 octombrie 2026, în timpul unei vizite în județul Alba. Citește și: Cu […]

Citește mai mult