Video | Ajutoarele one-off pentru pensionari. Ministru: „Doar un pansament insuficient”
Ajutoarele one-off pentru pensionari. Ministru: „Doar un pansament insuficient”
Ministrul Muncii, Florin Manole, susține că acordarea ajutoarelor financiare ocazionale pentru pensionarii cu venituri mici trebuie să înceteze, întrucât aceste măsuri reprezintă doar un sprijin temporar și insuficient.
Declarațiile au fost făcute sâmbătă, 24 octombrie 2026, în timpul unei vizite în județul Alba.
Citește și: Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația”

Oficialul a criticat politica de austeritate, afirmând că eforturile pentru reducerea deficitului bugetar nu ar trebui să apese în principal asupra persoanelor cu venituri reduse.
„Ajutoarele one-off au fost doar un pansament insuficient și de asta această politică trebuie să se încheie”, a declarat Florin Manole. Ministrul a adăugat că reducerea deficitului nu ar trebui pusă preponderent în sarcina celor mai vulnerabili și a susținut că astfel de măsuri nu pot fi considerate reforme.
În cadrul aceleiași intervenții, ministrul Muncii a răspuns criticilor formulate de fostul premier Ilie Bolojan, care a acuzat PSD că ar fi blocat reforme asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Florin Manole a respins aceste acuzații, invocând îndeplinirea unor jaloane din PNRR de către miniștrii social-democrați care au condus Ministerul Muncii. El a susținut că aceste rezultate pot fi verificate prin consultarea informațiilor publice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Tichetele de energie, sub semnul întrebării din 2027? Ministrul Muncii: „Suntem foarte întârziați”
Tichetele de energie, sub semnul întrebării din 2027? Ministrul Muncii: „Suntem foarte întârziați” România întârzie adoptarea noii legislații privind protecția consumatorilor vulnerabili de energie, deși și-a asumat acest angajament în relația cu Banca Mondială. Ministrul Muncii, Florin Manole, a promis, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, accelerarea procedurilor în următoarea lună – o lună […]
Video | Când va fi adoptată noua lege a salarizării? Florin Manole: „Cu certitudine în 2027”
Când va fi adoptată noua lege a salarizării? Florin Manole: „Cu certitudine în 2027” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că noua lege a salarizării din sectorul public ar urma să fie adoptată în 2027. Oficialul a precizat că reforma trebuie să respecte anvelopa bugetară stabilită de coaliția […]
Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile
Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile Pentru mai mult de jumătate dintre pensionarii României, venitul lunar rămâne sub pragul de 2.500 de lei. Într-o economie în care prețurile continuă să crească, plata alimentelor, a facturilor și a medicamentelor pune presiune pe bugetele […]
