Bugetul Cugirului pe 2011, mai sărac decât cel de anul trecut
În şedinţa extraordinară de la finele săptămânii trecute, Consiliul local Cugir a aprobat cu unanimitate de voturi, bugetul local pe anul 2011. Un buget în opinia primarului Adrian Teban de austeritate mult mai sărac decât cel din 2010, care va crea din nou probleme financiare pentru trei sectoare importante: sănătate, învăţământ şi administraţie.
„Acest lucru ne va pune din nou într-o situaţie delicată, ce va face să se repete ce s-a întâmplat anul trecut, în special la învăţământ, când ne-am confruntat cu problema asigurării banilor pentru salarii la cadrele didactice”, şi-a exprimat nemulţumirea primarul Cugirului.
Potrivit noilor modificări ale Legii Finanţelor publice locale, atunci când gradul de realizare a veniturilor proprii programate în ultimii doi ani este mai mic de 97 la sută pe fiecare an, fundamentarea veniturilor proprii pe anul curent se face cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent încât gradul de realizare este sub 97% pe 2009 – 2010, totalul veniturilor cuprinse în bugetul local este de 20.945 mii lei (209 miliarde 450 milioane lei vechi) faţă de 27.439 mii lei în 2010. În aceste condiţii pentru sănătate (spital orăşenesc) s-au alocat 900 mii lei, ceea ce înseamnă cheltuieli materiale, investiţii, salarii asistenţi comunitari şi personal cabinete şcolare.
La învăţământ – totalul cheltuielilor este de 8.211 mii lei, din care 6.371 mii lei (salarii) alocate din bugetul de stat, 180 mii de la Consiliul Judeţean Alba şi 1.660 mii lei din veniturile proprii ale bugetului local.
Serviciul Public de Asistenţă Socială primeşte la rândul său 1.514 mii lei, Cultura are prevăzută pentru cheltuieli suma de 1.054 mii lei, protecţia mediului va primi 1.029 mii lei, din care pentru salubritate 722 mii lei, iar la servicii publice totalul cheltuielilor se va ridica la 676 mii lei. O importantă sumă a fost direcţionată spre capitolul „transport”, care are prevăzut 4914 lei ceea ce înseamnă drumuri şi poduri, transport în comun, reparaţii străzi, amenajare parcări, modernizare trotuare etc.
În ceea ce priveşte „Ordinea publică” s-au alocat cheltuieli în sumă de 932 mii lei din care vor fi finanţate poliţia locală şi protecţia civilă, iar pentru serviciul public comunitar de evidenţă persoane totalul cheltuielilor este de 90 mii lei.
Deoarece din 2011, bugetul are două componente, secţiunea de funcţionare şi secţiunea de dezvoltare, iar veniturile la secţiunea de dezvoltare sunt insuficiente în cadrul aceleaşi reuniuni s-a aprobat ca din excedentul anilor precedenţi să fie alocată suma de 1.300 mii lei pentru cheltuielile de capital.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj
Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]