Sport

Bogdan Borza se pregăteşte pentru „Les Petits As”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După ce în cursul săptămânii trecute tenismanul cugirean Alexandru Bogdan Borza (14 ani neîmpliniţi) a câştigat ambele titluri naţionale la Campionatele Under 14, în această perioadă competitorul legitimat la CSO Cugir participă, tot la Bucureşti la o competiţie internaţională. Este în fapt o ultimă verificare înaintea importantului turneu din Franţa, „Les Petits As”, a
29-a ediţie a veritabilului mondial rezervat jucătorilor cu vârste de 12 şi 14 ani.
În actuala săptămână, Centrul Naţional de Tenis găzduieşte partidele din cadrul International Championships of România Under 14 (cuprinsă în calendarul Tennis Europe Junior Tour). Bogdan Borza (favorit numărul 1, ce reprezintă România) a trecut în primul tur al probei de simplu, scor 6-3, 6-2 de Eduard Adam (România), iar ieri, în turul secund l-a învins categoric pe elveţianul Luka Panic, scor 6-0, 6-1, calificându-se astfel în sferturile de finală. La dublu, perechea formată din Bogdan Alexandru Borza şi Ion Efrim (favoriţi numărul 1, România), a depăşit în turul inaugural, scor 6-0, 6-1, pe William Bisset (Marea Britanie) şi Alexandru Manole (România), aseară fiind programate sferturile de finală, cu duelul împotriva compatrioţilor Mihai Bâră şi Mihnea Turcu (România). (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | George Bursuc, ciclistul moț care are o serie impresionantă de succese în 2026: 14 competiții, 14 victorii. „Este cel mai bun sezon de până acum”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

George Bursuc, ciclistul moț care are o serie impresionantă de succese în 2026: 14 competiții, 14 victorii. „Este cel mai bun sezon de până acum” George Bursuc, sportiv originar din Țara Moților, a avut parte de un sezon competițional excepțional, reușind să câștige categoria sa de vârstă la toate cele 14 competiții la care a […]

Citește mai mult

Sport

Liga 4, etapa a patra: Rapid CFR Teiuș, singura cu maximum de puncte, Voința Stremț – scorul campionatului | SF Valea Frumoasei 2, set liderului Sportul Câmpeni

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 4, etapa a patra: Rapid CFR Teiuș, singura cu maximum de puncte, Voința Stremț – scorul campionatului | SF Valea Frumoasei 2, set liderului Sportul Câmpeni, în Seria 1 Sportul Câmpeni, liderul Seriei 1, a sufertit primul eșec stagional, cedând la un set de tenis, 3-6, la Săsciori, cu Școala Frumoasei 2, care a câștigat […]

Citește mai mult

Sport

Liga 5, etapa a patra: Liderii Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș, victorii pe linie! Ocnamureșenii au dat lovitura la Lunca Mureșului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 5, etapa a patra: Liderii Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș, singurele cu victorii pe linie | Ocnamureșenii au dat lovitura la Lunca Mureșului În Seria 1, singura formație imbatabilă a rămas liderul Mureșul Gâmbaș, cu maximum de punct, in această rundă pierzând prima dată Performanța Ighiu 2 și AFC Micești 2. Citește și: Liga […]

Citește mai mult