Scrisoare adresată soţiei mele

    Scumpa mea! Se apropie ziua în care vom împlini 55 de ani de căsnicie, 55 de ani de când te numeşti „învăţătoarea Bizău Ana” şi împărţim aceleaşi bucurii şi necazuri.
Cu această ocazie ar trebui să-ţi fac cadou o brăţară de aur, sau alt obiect asemănător, dar posibilităţile noastre sunt modeste, iar tu nu eşti obişnuită cu astfel de cadouri. Şi fiindcă la vârsta de 75 şi 80 de ani trăim mai mult din amintiri, îţi ofer o amintire care ne face cinste la amândoi.
În anul 1960 eram stabiliţi în Blaj şi ceream mereu la Inspectoratul Şcolar al raionului Târnăveni, un post pentru tine, de învăţătoare în oraşul Blaj. Inspectorul şcolar era blăjean şi ca să scape de gura mea mi-a zis: „Găseşte un post liber în Blaj şi vino la mine, că ţi-l confirm, fiindcă directorii de şcoli mai au câte o posibilitate”. Am găsit în Blaj pe dl prof. Augustin Urcan, directorul liceului industrial, care a spus că ar avea un post de pedagogă. Ne-a văzut că eram doi tineri căsătoriţi cu un copil de 1 an şi a zis că nu-i păcat să ne ajute. Ne-a dat o hârtie cu care am fugit repede la Târnăveni, iar răspunsul a fost: „Stai liniştit că s-a făcut”. Dar în postul solicitat de noi a numit pe sora sa care nu era învăţătoare, ci numai absolventă a liceului seral. Ni s-a făcut o mare nedreptate, iar când omul e nedreptăţit plânge, se zbate şi reclamă, dar noi am judecat amândoi şi am ajuns la concluzia că am face rău dacă am lupta pentru dreptate, în cazul ăsta. Ne-am pus în situaţia lui şi am văzut că deşi a călcat simţul omeniei, el n-a făcut un act de corupţie ci a dat un loc de muncă surorii sale. Oricare om în situaţia lui făcea la fel, dar dacă era bărbat, putea să-şi rezolve problema fără să te nedreptăţească pe tine. Cu acea ocazie tu ai spus: „Eu sunt născută pentru a fi învăţătoare, iar dacă astăzi din mâna mea nu pot să iasă copii bine educaţi, voi învăţa o meserie ca din mâinile mele să iasă produse de bună calitate. Consider nedemn să mă lupt pentru dreptate cu inspectorul şef, deoarece amândoi suntem cadre didactice şi rolul nostru e să luptăm pentru alfabetizarea adulţilor şi pentru educarea copiilor. Însă tot nu mă las până nu voi convinge lumea că eu trebuie să fiu învăţătoare!”
Te-ai calificat şi ai lucrat ca muncitor la fabrica de placaj timp de 9 luni. Dar la 1 ianuarie 1961, printr-o reorganizare administrativă, Blajul a trecut în subordinea raionului Mediaş, iar Inspectoratul Şcolar Mediaş te-a numit învăţătoare în Blaj, pentru că a văzut în demersurile tale dragostea de învăţământ şi nu ura împotriva Inspectorului din Târnăveni.
Draga mea, eu rog conducerea ziarului „Unirea” să publice aceste rânduri nu pentru a face publicitate, ci pentru a ne face mai credibili în faţa copiilor şi nepoţilor noştri atunci când le vorbim despre muncă şi despre omenie. Dacă rugămintea mea va fi ascultată şi un moment din viaţa unei tinere învăţătoare, închinat dragostei faţă de învăţământ va fi oferit opiniei publice ca un moment ce face parte din frământările societăţii româneşti, atunci  „Unirea”, cotidianul judeţului Alba, s-a ridicat mult deasupra activităţii desfăşurate de posturile de televiziune, care ne arată milionari, interlopi şi în lenjerie intimă, iar noi trebuie să le mulţumim din suflet.
Ioan BIZĂU

 

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---