Ştirea Ta

Bărbaţii: se uită întâi la sâni când văd o femeie şi spun „te iubesc“ din greşeală sau la beţie!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

„Glamour’s Guy Survey” este un studiu întocmit de o cunoscută revistă americană în fiecare an, începând din 1995. Din ultimul chestionar „Glamour”, la care au participat 1.000 de subiecţi, au reieşit câteva concluzii cel puţin surprinzătoare. Astfel, 31% din bărbaţii interogaţi au recunoscut că s-au masturbat la serviciu, alţi 24% în timp ce conduceau maşina, iar 31% în timp ce erau în vizită la părinţi. Mai mult de jumătate din respondenţi (52%) au mărturisit că, atunci când se află în faţa unei femei goale, se uită în primul rând la sâni, apoi la fund şi la coapse. Iar 21% s-au declarat prea tulburaţi de privelişte pentru a se putea concentra pe o zonă anume a corpului. Pe de altă parte, când se află ei în situaţia de-a fi goi, pe bărbaţi îi preocupă cel mai mult abdomenul lor (33%), mărimea penisului (18%), părul (7%) şi cicatricele (4%). Restul de 38% sunt atenţi exclusiv la parteneră.
lRelaţiile cu femeile
Dacă o femeie ar avea doar două calităţi anume, cei mai mulţi bărbaţi ar alege-o pe cea „frumoasă şi «mămoasă»” (30%), apoi pe cea „frumoasă şi deşteaptă” (26%) şi pe cea „frumoasă şi amuzantă” (15%). Categoriile care nu conţineau calitatea „frumoasă” alături de o alta n-au întrunit împreună nici 10% din voturi! Potrivit chestionarului „Glamour”, bărbaţii îşi pierd repede interesul atunci când o femeie îi vorbeşte despre haine şi pantofi (42%), vedete de cinema (41%), prietenele ei (33%) sau ce i s-a întâmplat la locul de muncă (18%). Pe de altă parte, 23% din respondenţi au declarat că niciun subiect de conversaţie nu-i poate face atenţi în timpul unui …meci de fotbal!
Şi mai neplăcut pentru doamne este faptul că 56% din bărbaţi spun „te iubesc” din greşeală, arată studiul. De asemenea, 23% erau beţi când au rostit „cuvintele magice”, iar 13% erau în mijlocul actului sexual. În plus, bărbaţii obişnuiesc să mintă femeile pentru a-şi spori şansele de a ajunge în pat cu ele. Cea mai frecventă minciună spusă din interes este „Ţin la tine mai mult decât la mama” (55%), urmată de „Am bani mulţi” (17%) şi de „N-am iubită” (17%). În acelaşi timp, domnii devin sensibili şi supărăcioşi atunci când partenera lor face glume pe seama performanţelor lor sexuale (18%), pe seama penisului lor (21%) sau a mamei lor (16%).
lSă ne imaginăm că…
Întrebaţi ce-ar face dacă ar fi Brad Pitt pentru o zi, 38% din bărbaţi au recunoscut că ar folosi prilejul pentru a face sex cu Angelina Jolie, iar alţi 37% au spus că ar profita de numele celebru pentru a face amor cu alte femei. De asemenea, dacă ar fi pentru o zi femeie, cei mai mulţi dintre respondenţi, 48%, ar face tot posibilul să afle ce simt ele în timpul orgasmului, iar 15% s-ar juca toată ziua cu sânii. În încheierea chestionarului, bărbaţii au recunoscut că, într-o zi obişnuită, cel mai des se gândesc la sex. OK, dar în ce fel? „Sex cu femeia pe care tocmai am văzut-o pe trotuar/ la birou/ într-un magazin” a fost varianta cea mai votată.
lCe s-a schimbat în 17 ani
„Glamour” pune alături primul chestionar, realizat în 1995, şi pe ultimul din 2012, încercând să arate cum s-au schimbat bărbaţii în 17 ani. De pildă, la întrebarea „Ţi-ai încuraja iubita/soţia să-şi facă implanturi mamare?”, 55% au răspuns afirmativ în 1995 şi doar 29% în 2012. De asemenea, în urmă cu 17 ani, doar 29% ar fi ales o femeie în funcţia de preşedinte al ţării, în timp ce astăzi procentajul a crescut la 74%. În schimb, anumite lucruri rămân neschimbate. La întrebarea „Aţi prefera să fiţi: înalt de 1,60 metri şi cu un penis de 18 centimetri său înalt de 1,90 metri şi cu un penis de 7,5 centimetri?”, bărbaţii au optat, şi acum, şi în 1995, pentru prima variantă! (preluare Adevărul)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră O coloană uriașă de mașini s-a format, în condiții de ploaie, în dimineața zilei de joi, 23 octombrie 2026, la bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia. Oamenii […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie

Ioana Oprean

Publicat

în

Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie Situație îngrijorătoare în satul Poduri–Bricești, comuna Vadu Moților, din Alba, unde un copac este folosit pentru susținerea firelor electrice. Un […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!” Pe strada Brândușei din Alba Iulia, vizavi de sediul DSVSA Alba, nu mai există stație de autobuz amenajată corespunzător. Cei care merg […]

Citește mai mult