Bărbat de 30 de ani, din Alba, arestat preventiv după ce și-ar fi agresat și violat concubina: De ce a fost înlocuită măsura inițială a controlului judiciar
Bărbat de 30 de ani, din Alba, arestat preventiv după ce și-ar fi agresat și violat concubina: De ce a fost înlocuită măsura inițială a controlului judiciar
Un bărbat de 30 de ani, din Alba, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia susțin că și-ar fi agresat fizic concubina și ar fi constrâns-o să întrețină acte sexuale. Potrivit anchetatorilor, victima a suferit leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, iar noi probe au determinat înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au dispus, la data de 03.08.2026, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat în vârstă de 30 de ani și aflat în stare de reținere, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, prev. de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal și viol, prev. de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. b) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. În aceeași zi, față de inculpat a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Ulterior, la data de 18.08.2026, în baza probelor nou decoperite, s-a constatat că măsura controlului judiciar nu este suficientă pentru a garanta protecția reală victimei, astfel că, urmare a propunerii procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a admis propunerea parchetului și a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 zile.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a reieșit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că: la data de 01.08.2026, în timp persoana vătămată se afla la adresa de domiciliu a inculpatului, pe fondul unui conflict spontan apărut în relația de concubinaj a celor doi și a consumului de alcool, inculpatul a agresat-o fizic prin lovirea acesteia cu pumnii și picioarele, în mod repetat, ce a cauzat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, iar apoi a constrâns victima să întrețină raporturi sexuale, acte sexuale orale și anale, continuând cu agresarea fizică concomitentă a victimei, adresarea unor amenințări grave, inclusiv a unor expresii jignitoare, toate acestea cauzând diminuarea capacității de opoziție a victimei, psihicul acesteia intrând într-o stare de neputință și blocaj, de care inculpatul a profitat.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive și luarea acestei măsuri sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului și prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni, iar aceste acte și măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | „Orașul bogat în aur” de la Apulum își dezvăluie secretele: La Alba Iulia, descoperiri arheologice care pot rescrie istoria Daciei romane
„Orașul bogat în aur” de la Apulum își dezvăluie secretele: La Alba Iulia, descoperiri arheologice care pot rescrie istoria Daciei romane Arheologii de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia au continuat, în 2026, săpăturile pe terenul din cartierul Partoș, unde, în urmă cu aproape 2.000 de ani, a existat orașul roman Colonia Aurelia […]
Tragedia de la Heria: Laurențiu, un copil de 11 ani, nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta. Comunitatea s-a mobilizat pentru familia îndurerată
Tragedia de la Heria: Laurențiu, un copil de 11 ani, nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta. Comunitatea s-a mobilizat pentru familia îndurerată Moartea fulgerătoare a lui Laurențiu, un copil de doar 11 ani din satul Heria, care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta, […]
O nouă condamnare la închisoare cu executare pentru un tânăr din Cugir: Manevrele fără permis cu o mașină defectă i-au adus o pedeapsă rezultantă de peste 3 ani
O nouă condamnare la închisoare cu executare pentru un tânăr din Cugir: Manevrele fără permis cu o mașină defectă i-au adus o pedeapsă rezultantă de peste 3 ani O manevră aparent minoră efectuată în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2024 pe raza localității Sântimbru s-a finalizat cu o nouă condamnare penală pentru un tânăr […]
