Azi, PNL Alba își desemnează candidații la parlamentare prin vot secret
Astăzi începând cu ora 17.00, la sediul PNL Alba se reunește Delegația Permanentă a organizației județene, unde liberalii își vor desemna prin vot secret candidații pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.
În cadrul unei conferințe de presă a PNL Alba, președintele Teodor Atanasiu a declarat că până luni, 8 octombrie, organizațiile județene trebuie să transmită la București listele cu candidații, iar ultima decizie o va avea în acest sens Delegația Permanentă a partidului la nivel național, care se va reuni la sfârșitul săptămânii viitoare.
Deputatul de Alba a reamintit cu această ocazie numele aspiranților rămași în cursă pentru cele 4 colegii parlamentare ce îi revin organizației locale a PNL, în urma împărțirii acestora cu partenerii din USL Alba.
Colegiul 1 pentru Senat (Alba Iulia, Cugir, Câmpeni)
– Teodor Atanasiu
Colegiul Alba Iulia pentru Camera Deputaților
– Călin Potor
– Gabriel Pleșa
– Elena Ignat
– Angelica Mocan
Colegiul Cugir-Zlatna pentru Camera Deputaților
– Mihai Nicușor
– Cornel Berindei
– Emil Munteanu
– Dan Simedru
Colegiul Sebeș-Blaj pentru Camera Deputaților
-Elena Ignat
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
8 august 2026 | Circulație închisă temporar pe Autostrada A1 Boița-Sibiu-Sebeș: Lucrări de frezare și așternere de covoare asfaltice în zona unui nod rutier
Circulație închisă temporar pe Autostrada A1 Boița-Sibiu-Sebeș: Lucrări de frezare și așternere de covoare asfaltice în zona unui nod rutier Sâmbătă, 8 august 2026 se va închide circulația pe autostrada A1 Boița – Sebeș, pe calea 2, în zona km 247+532 (nodul rutier Mediaș), pe banda de decelerare și pe breteaua de coborâre aferente autostrăzii, […]
ANSVSA: ,,Carcasele românești de bovine și ovine ar putea ajunge mai ușor pe piețele din Orientul Mijlociu, prin tranzit turcesc”
ANSVSA: ,,Carcasele românești de bovine și ovine ar putea ajunge mai ușor pe piețele din Orientul Mijlociu, prin tranzit turcesc” Carcasele românești de bovine și ovine ar putea ajunge mai ușor pe piețele din Orientul Mijlociu, prin tranzit pe teritoriul Turciei, în urma discuțiilor tehnice purtate la Ankara de delegația oficială a României cu autoritățile […]
7-8 august 2026 | Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale
Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale Institutul Național deHidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, vineri, 7 august 2026 o atenționare hidrologică ce vizează și județul Alba. COD GALBEN În intervalul 07.08.2026 ora 12:00 – 08.08.2026 ora 12:00 pe râurile din […]