Astăzi, ora 17.00, Volei Alba-Blaj – Penicilina Iaşi *Debut pentru antrenorul Darko Zakoc
Meciul de astăzi cu Penicilina Iaşi, contând pentru etapa a treia a Diviziei A1 de volei feminin, ce se va disputa în Sala „Timotei Cipariu” din Blaj, cu începere de la ora 17.00, este primul pe banca tehnică a sârbului Darko Zakoč, noul antrenor principal al echipei Volei Alba Blaj, care miercuri a şi condus primul antrenament.
În vârstă de 51 de ani tehnicianul din Serbia are o carte de vizită impresionantă, cu 15 titluri nationale câştigate în Serbia şi România, înlocuindu-l la începutul săptămânii pe conaţionalul său Branko Gajic.
Partida ar fi trebuit, conform programării să se dispute la Iaşi, însă, la cererea grupării din Moldova, s-a inversat ordinea jocurilor, astfel că echipa din „Mica Romă” va avea trei întâlniri consecutive pe teren propriu, prima fiind aceea câştigată cu Unic Piatra Neamţ, pentru ca, în 1 noiembrie la Blaj să poposească CSM Târgovişte.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Video: antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii”
Antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii” Povestea antrenorului Cristian Pustai, cel care încearcă se readucă CSM Unirea Alba Iulia pe a doua scenă fotbalistică, este relatată de Superscore România. Cristian Pustai (59 de ani) este, din vară, noul antrenor principal al […]
Liga 5, etapa a 9-a, Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2 sunt lideri la încheierea turului După prima parte a campionatului, lderii celor două serii sunt Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2, care vor ierna în fruntea ierarhiilor, trăgându-se cortina pentru jocurile din acest an în cel de-al șaselea eșalon competițional. În Seria […]
Foto: Liga 4, etapa a 9-a, Sportul Câmpeni a învins în derby-ul Munților Apuseni. În Seria 2, Fortuna Lunca Mureșului – lider, Nicolae Linca Cergău – pe podium
Liga 4, etapa a 9-a, Sportul Câmpeni a învins în derby-ul Munților Apuseni. În Seria 2, Fortuna Lunca Mureșului – lider, Nicolae Linca Cergău a urcat pe podium În Seria 1, liderul Sportul Câmpeni a învins Cuprirom Abrud, în derby-ul Munților Apuseni, distanțându-se în ierarhie, după ce Dacic Blandiana a pierdut la Săsciori, într-o rundă […]
