Astăzi, ora 17.00, SCM „U” Craiova – Volei Alba-Blaj *În marş spre o nouă victorie, în Bănie…
Ultima etapă a turului Diviziei A 1 aduce pentru frumoasa echipă din „Mica Romă” o deplasare în Oltenia, Volei Alba-Blaj clasându-se pe un onorant loc doi în ierarhie, cu 27 de puncte (9 succese, o singură înfrângere), în urma campioanei Ştiinţa Bacău. În faţa „armadei” lui Gajic va sta SCM „U” Craiova (poziţia a 6-a, 15 puncte, 5 victorii), însă blăjencele nici nu concep să nu-şi treacă pe răboj a 6-a victorie consecutivă, într-o cursă remarcabilă spre performanţă în voleiul feminin. Partida se dispută luni, 9 decembrie, de la ora 17.00 şi va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2. „Pentru noi, fiecare examen este unul serios. Într-adevăr traversăm un moment bun, dar este imporatant atât pentru club, cât şi pentru jucătoare să ne păstrăm capul pe umeri şi să menţinem acest ritm. Doar de prestaţia proprie depinde soarta jocului şi am încredere în echipă. Dacă evoluăm serios ar trebui să nu existe probleme şi implicit să ne adjudecăm toate punctele, fără set pierdut”, a declarat antrenorul Branko Gajic, ce n-a mai pierdut din etapa a 5-a, în 3 noiembrie, acasă cu Dinamo.
*Din nou revederi
După Alice Kapelovies (Tomis Constanţa) şi Laura Mastahac (Unic Piatra Neamţ), alte două foste echipiere, Oana Duţă şi Alina Covrig vin la rând în calitate de adversare, echipă care a învins la CSM Lugoj şi CSM Bucureşti. Nu va fi însă ultimul joc al anului, întrucât în 14 decembrie este programată prima rundă din retur, un nou joc extern, dar la Iaşi, prilej cu care stagiunea se va întrerupe campionatul timp de o lună, până în 18 ianuarie 2014, când în Sala „Timotei Cipariu” va poposi Ştiinţa Bacău.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
La Under 19, victorii clare pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, care se mențin pe podium!
La Under 19, victorii clare pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, care se mențin pe podiumul Seriei 10! Rezultate diametral opuse pentru conjudețene în ultimele dispute din cadrul campionatelor organizate de FRF: la Under 19, victorii pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, în dublele interne, la Under 17, eșecuri pentru reprezentantele […]
Video: Nicolae Stanciu, gol în thrillerul din semifinala FA Cup, pierdută dramatic de Dalian, 3-4, cu Yunan, echipa românilor Burcă și Ioniță
Albaiulianul Nicolae Stanciu, gol în semifinala nebună din FA Cup, pierdută dramatic de Dalian, 3-4, cu Yunan, echipa românilor Burcă și Ioniță Duelul românilor, în semifinală FA Cup, în China, Yunnan Yukun – Dalian Yingbo, Burcă și Ioniță versus Nicolae Stanciu a fost unul senzațional, încheiat 4-3, după 2-0 și 2-3, cu reușita semnată de […]
Student Sport Alba Iulia, victorie la Under 15, egal la Under 17 și eșec la senioare, Liga 2, fotbal feminin Student Sport Alba Iulia, formație care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a înregistrat o victorie la Under 15 (5-3 cu ACS Roma Florin Pădurean), o remiză la Under 17 (1-1 cu Alma Sibiu) și […]
