Armando Popescu nu renunţă la… Performanţa Ighiu! Noi negocieri şi posibilitatea ca divizionara terţă să evolueze în retur la Zlatna!
Armando Popescu nu renunţă la ideea de a se implica la Performanţa Ighiu, chiar dacă sâmbătă consilierii locali din comună au anunţat că nu vor mai aloca bani pentru divizionara terţă, despre care se spunea că se va retrage din Liga a 3-a!
Deocamdată nu s-au trimis documentele aferente la FRF, tocmai în ideea ca negocierile să capete un deznodământ fericit şi a se evita abandonul competiţional.
*Armando Popescu: „Dacă nu am putere de decizie, azi e ziua în care am încheiat-o cu fotbalul!”
Condiţia pusă de Armando Popescu, în situaţia în care ar suporta bugetul în cotă substanţială este una simplă: să aibă putere de decizie. „Este firesc acest lucru, dacă noi asigurăm cea mai însemnată parte din buget. Dacă nu voi avea un răspuns pozitiv de la Ighiu în privinţa majorităţii, atunci astăzi este ziua în care am încheiat-o cu fotbalul„, a afirmat Armando Popescu.
„Telenovela” fotbalistică a începutului de an continuă, cu schimbări de situaţii de la o oră la cealaltă şi negocieri intense pe mai multe planuri. Firesc, sunt mai multe variante, inclusiv aceea ca Armando Popescu să devină factor majoritar de decizie la Performanţa Ighiu în primăvară, din postura de principal finanţator, lucru neacceptat însă de cei de la Ighiu. În aceste zile, discuţiile s-au purtat, pe alte paliere, una dintre soluţiile de supravieţuire fiind ca Performanţa Ighiu să evolueze din retur pe Stadionul „Minaur” din Zlatna, urmând ca de la vară să beneficieze şi de sprijinul autorităţilor locale.
În acelaşi timp însă, părţile implicate stau „ca pe jar”, în aşteptarea clarificării situaţiei, în „stand by” fiind jucătorii de la Performanţa Ighiu şi Şurianu Sebeş, dar şi antrenorii, care nu ştiu unde vor activa în retur.
„Discutăm să mergem mai departe, suntem de acord să primim în club noi membri, alţi asociaţi, să facem actele în acest sens. Ideea este să reuşim să ajungem la un numitor comun, să rămână Performanţa Ighiu ca şi nume şi să nu se piardă locul din Liga a 3-a. Pe noi nu ne deranjează să se joace la Zlatna„, a comentat Traian Rusu, primarul Ighiului, acesta afirmând că speră să-i convingă pe aleşii locali să aloce pentru anul 2017 suma de 200.000 de lei pentru fotbal.
Fostul finanţator al Şurianului Sebeş încearcă alte variante de colaborare, de implicare în clubul din Liga a 3-a, de atragerea de noi parteneri privaţi care să asigure bugetul necesar.
De acest demers depind şi cei 11 jucători de la Şurianu Sebeş, împreună cu antrenorii Mihai Manea şi Raul Oargă, care vor să continue alături de Armando Popescu în următorul proiect în care se va implica.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Senzație în „Mica Romă”! CIL Blaj, singura din Liga 3 cu maximum de puncte! Sâmbătă, jocuri interne pentru CIL Blaj, CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir | CSU Alba Iulia, deplasare la Șag!
Senzație în „Mica Romă”! CIL Blaj, singura din Liga 3 cu maximum de puncte! Sâmbătă, jocuri interne pentru CIL Blaj, CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir, CSU Alba Iulia, deplasare la Șag, vineri! CIL Blaj este singura formație din cele 96 din Liga 3, cu maximum de puncte după 5 etape! Asta după ce […]
CSM Unirea Alba Iulia, la un puternic turneu internațional la Belgrad de polo feminin, în weekend Echipa de polo feminin a CSM Unirea Alba Iulia participă în aceste la un puternic turneu internațional de pregătire, în Serbia, la Belgrad, Futog Open 2026. Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie, […]
Nera Bogodinți – Metalurgistul Cugir 0-3 (0-1) | „Roș-albaștrii”, primul succes stagional, goluri P. Pahone, Șaucă și Cocan
Nera Bogodinți – Metalurgistul Cugir 0-3 (0-1) | „Roș-albaștrii”, primul succes stagional, goluri P. Pahone, Șaucă și Cocan, în intermediara din Liga 3 Nera Bogodinți – Metalurgistul Cugir, duelul ultimelor clasate, s-a încheiat cu un scor de neprezentare, 0-3 Citește și: Video: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu […]