Rămâi conectat

Ştirea zilei

ANRE „pune biciul” pe distribuitorii de gaze. Consumatorii vor primi compensații bănești automat în cazul neonorării obligațiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

ANRE „pune biciul” pe distribuitorii de gaze. Consumatorii vor primi compensații bănești automat în cazul neonorării obligațiilor

Distribuitorii de gaze naturale vor avea de îndeplinit noi standarde în relația cu clienții, potrivit unei reglementări a Autorității de Reglementare în domeniul Energiei. Companiile trebui să plătească utilizatorilor compensații dacă nu își onorează obligațiile. Compensațiile se acordă automat, nu la solicitarea clientului păgubit.

ANRE a elaborat un proiect de ordin de modificare a standardelor de performanță pentru distribuția de gaze naturale.

Este vorba despre ”modificarea/redefinirea unor indicatori de performanță pentru activitățile relevante ale operatorului de distribuție a gazelor naturale cu privire la măsurarea gazelor naturale/citirea indexului echipamentului de măsurare, regularizarea diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze distribuite, racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale” și “modificări ale compensațiilor pe care OSD (operatorul sistemului de distribuție – n.red.) are obligația de a le plati pentru neîndeplinirea indicatorilor specifici”.

Obligațiile și compensațiile, concret

Pentru primirea sesizărilor/reclamaţiilor/ solicitărilor clienților, OSD are obligaţia să înregistreze, cu număr unic, fiecare sesizare/reclamaţie/solicitare și să îl transmită clientului pe loc, dacă a fost depusă fizic sau îm maximum două zile lucrătoare dacă a fost depusă online sau prin poștă. Dacă nu respectă aceste termene, distribuitorul va plăti clientului o compensație fixă de 10 lei, plus un leu pentru fiecare zi de întârziere.

La cererea scrisă a oricărei persoane fizice sau juridice, care îndeplineşte condiţiile încheierii unui contract de distribuţie a gazelor naturale, OSD are obligaţia să transmită acesteia documentul în cauză, în vederea semnării sau refuzul de acces la sistemul de distribuție, în termen de zece zile. Dacă nu o face, trebuie să plătească solicitantului 20 de lei, plus 5 lei pentru fiecare zi de întârziere ce trece după cele zece.

OSD are obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale oricărui client, cu privire la nerespectarea valorii presiunii gazelor naturale, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora. Dacă nu o face în acest termen, plătește compensații de 20 de lei fiecărui client, și cinci lei pentru fiecare zi de întârziere ce trece după cele 15.

În aceeași ordine de idei, OD trebuie să verifice presiunea din rețea la fața locului în cinci zile lucrătoare de la data reclamației și să anunțe clientul despre data, ora și locul unde va face ferificarea în maximum trei zile de la data reclamației. Dacă nu respectă termenele, compensațiile sunt tot cele de mai sus: 20 de lei plus cinci lei, suplimentar, pentru fiecare zi de întârziere peste intervalul-limită.

OSD are obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale clienților cu privire la calitatea gazelor naturale, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora. Dacă nu o face, plătește compensații de 20 de lei fiecărui client, și cinci lei pentru fiecare zi de întârziere ce trece după cele 15.

OSD are obligaţia să efectueze citirea indexului contorului cu periodicitatea prevăzută în contractul de distribuție la intervale determinate în conformitate cu reglementările în vigoare. Dacă nu o face în termen, plătește o compensație de 100 de lei.

OSD are obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile oricărui clinet cu privire la măsurarea cantităţilor de gaze naturale, în termen de maximum 15 zile de la înregistrarea acesteia. În situaţia în care reclamaţia se referă la funcţionarea sistemului/mijlocului de măsurare a gazelor OSD are obligaţia să verifice la locul de consum funcţionarea acestuia, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării sesizării/reclamaţiei. Dacă nu respectă aceste termene, distribuitorul va plăti, pentru fiecare situație, compansații de 20 de lei, plus 5 lei pentru fiecare zi de întârziere peste termenul maxim.

Clientul are dreptul să conteste integral sau parţial suma facturată de către OSD, în scris, cu precizarea clară a sumelor contestate şi a motivelor contestării. Distribuitorul are obligația să analizeze sumele contestate şi să transmită UD, în scris, un răspuns conţinând rezultatele analizei, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei. Dacă nu respectă termenul, plătește o compensație de 200 de lei, plus 15 lei pentru fiecare zi de întîrziere de depășește ziua a 15-a.

În vederea schimbării furnizorului, distribuitorul are obligația să confirme furnizorului nou (cel la care clientul vrea să meargă), în maxim o zi lucrătoare primirea notificării din partea acestuia și să transmită numărul cu care a fost înregistrat documentul. Dacă nu o face, plătește compensații de 100 de lei clientului, plus câte 5 lei pentru fiecare zi de întârziere de după a doua zi.

În aceeași ordine de idei OSD analizează și transmite în maxim 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor aferente schimbării furnizorului o notificare, atât vechiului furnizor, cât și celui nou, prin care confirmă data de schimbare a furnizorului. Dacă nu o face, plătește compensații de 100 de lei clientului, plus câte 5 lei pentru fiecare zi de întârziere de după a patra zi.

Operatorul de distribuție trebuie să răspundă la cererile de racordare ale clienților în termenele stabilite de Regulamentul de racordare (Ordin ANRE 18/2021). Dacă nu o face în timp, plătește o compensație fixă de 20 de lei și, suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi sau cu a 31-a zi, după caz, de la data primirii cererii de racordare în cazul documentaţiei complete sau de la data completării acesteia.

Amintim că OSD are obligaţia să pună în funcțiune instalația de racordare la rețeaua de distribuție a gazului în termen de 90 de zile de la data obținerii acordului/autorizației administratorului drumului sau a autorizației de construire.

Atunci când prestarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale este limitată şi/sau întreruptă neplanificat, OSD are obligaţia de a notifica clientul, în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 12 ore de la momentul limitării/întreruperii, cu privire la motivul limitării/întreruperii, data şi ora preconizată pentru reluarea prestării serviciului. Dacă nu o face, va plăti clientului o compensație fixă de 100 de lei, plus 2 lei pentru fiecare oră de întârziere ce trece după cele 12 ore. La fel, compensația este de 100 de lei dacă problema nu se va remedia în termenul legal.

FOARTE IMPORTANT: Toate compensațiile se acordă automat, de către firma de distribuție, în maximum 65 de zile. Dacă nu se plătesc, după a 66-a zi ele se dublează, și, dacă nu se plătesc nici acum și trec 120 de zile, compensațiile se triplează. Cei mai mari distribuitori de gaze naturale din România sunt Distrigaz Sud Rețele (parte a grupului Engie) și Delgaz Grid (parte a grupului E.On).

sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bordean Alex-Andrei, de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, performanță remarcabilă la olimpiada de tehnologia informației: Locul I la etapa județeană și calificare la națională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bordean Alex-Andrei, de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, performanță remarcabilă la olimpiada de tehnologia informației: Locul I la etapa județeană și calificare la națională Citește și: Performanță deosebită pentru un elev de clasa a VI-a din Alba Iulia: Stănilă Răzvan, locul I la Olimpiada Micilor Istorici – Faza Județeană și calificare la națională Bordean […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea