ANM: COD GALBEN de ninsori, viscol, lapoviță și ploi de joi dimineața până vineri. Zonele afectate
O avertizare cod galben de ploi și ninsori, valabilă în intervalul 24 ianuarie ora 04:00, 25 ianuarie, ora 14:00, a fost emisă de ANM în 25 de judeţe. Fenomene vizate în intervalul 24 ianuarie, ora 04 – 25 ianuarie, ora 14: precipitaţii abundente – ploi, lapoviţă şi, mai ales la altitudini de peste 1.500 m, ninsori şi viscol.
Judeţele vizate: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caraş-
Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Călăraşi, Dolj, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Sălaj, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Vâlcea.
Concret, în zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură vor fi precipitaţii abundente, astfel încât în intervalul menţionat se vor acumula cantităţi în general de 25…50 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare mai ales la altitudini de peste 1500 m, unde şi vântul va avea intensificări cu rafale de 60…80 km/h, viscolind şi troienind zăpada.
La altitudini mai joase, precipitaţiile vor fi în special sub formă de ploaie şi lapoviţă, favorizând topirea stratului de zăpadă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
