28 mai: Memorandumul Transilvaniei. Liderii românilor din Transilvania prezintă petiția împăratului Austro-Ungariei Franz Josef

Memorandumul a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania şi adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph. Acesta prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale.

Totodată, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în februarie 1867.

A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor faţă de tendinţele evidente de deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare, după Supplex Libellus Valachorum (1791) şi Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868.

Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din sec al XIX-lea, aducând problema românească în conştiinţa europeană.

Motivele apariției Memorandului

După Ausgleich-ul din 1867, românii, deși populație majoritară în Transilvania, nu aveau un statut oficial de etnici. Memorandul a fost scris de un comitet format din Partidului Național Român:

– Ioan Rațiu – președinte,
– Gheorghe Pop de Băsești și Eugen Brote- vicepreședinți
– Vasile Lucaciu – secretar general
– Septimiu Albini – secretar.
– D. P. Barcianu, Theodor Mihali, Vasile Ignat, Alexandru Filip, Ludovic Ciato, Patrichie Barbu, I. Tripon, Nicolae Christea, Gavril Manu, Dimitrie Comșa, Aurel Suciu, I. Nichita, Mihai Veliciu, Gavril Lazăr, Iuliu Mera, Gherasim Domide, A. Popovici, Rubin Patița, Iuliu Coroianu și Vasile Rațiu – membri

Erau solicitate drepturi politice pentru români și denunțarea politicilor de intoleranță față de români existente în regatul ungar.

Situația românilor a ajuns să fie remarcată și de personalități politice din alte țări. Ambasadorul Belgiei la Viena, Borchgrave, îi scria ministrului de externe Merode Westerlo, într-un raport din 19 nov. 1892:

„Dintre popoarele care trăiesc sub dominația maghiară, românii sunt cei mai nemulțumiți. Acești strănepoți ai lui Traian nu pot uita că sunt frații românilor din regatul înfloritor și prosper.”
—Borchgrave

Georges Clemenceau, scria în ziarul La Justice din 12 mai 1884:

„Românii sunt lipsiți de orice drepturi politice… În număr de 3,5 milioane, ar avea dreptul, proporțional, la 75 de deputați din cei 417 câți are camera și nu au niciunul.”
—Georges Clemenceau

Elaborarea petiţiei. Respingerea delegaţiei

Între 12 şi 14 mai 1881 la Sibiu a avut loc conferinţa de unificare a Partidului Naţional Român din Transilvania, prilej cu care liderii noului partid au hotărât trimiterea unui memoriu Curţii de la Viena, care să aducă problema românilor transilvăneni în atenţia opiniei publice europene. Memorandumul a fost redactat de Iuliu Coroianu şi elaborat la Sibiu în prezenţa lui Ioan Raţiu, preşedintele PNR, Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote şi Septimiu Albini.

Petiţia a fost aprobată la 25 martie 1892 şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători. La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a dorit să primească delegaţia, deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, apoi l-a trimis autorităţilor maghiare. Acest fapt a nemulţumit profund pe români, care au considerat că împăratul nu doreşte rezolvarea problemelor naţionalităţilor din Imperiu. Autorităţile maghiare au trimis petiţia prefectului de la Turda cu specificaţia de a fi returnat lui Ioan Raţiu. Motivaţia invocată a fost că Ministerul de Interne nu este dispus a înainta împăratului „memorii ale unor indivizi” pe care nu-i socoteşte îndreptăţiţi a reprezenta poporul român.

MEMORANDUL ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA, BANAT ŞI UNGARIA către

Majestatea Sa Imperială şi Regală Apostolică Francisc Iosif I, Împărat al Austriei, Rege Apostolic al Ungariei, Rege al Boemiei, Dalmaţiei, Croaţiei, Slavoniei, Galiţiei, Lodomeriei şi Iliriei, Arhiduce al Austriei, Mare Duce al Cracoviei, Duce al Lorenei, Duce al Salisburgului, Stiriei, Carintiei, Carneolei, Bucovinei, Silesiei, Superioare şi Inferioare, Mare Principe al Transilvaniei, Margraf al Moraviei, Comite Princiar al Habsburgului şi Tirolului etc. etc. etc.

MAJESTATEA VOASTRĂ IMPERIALĂ ŞI REGALĂ APOSTOLICĂ!

PREA GRAŢIOASE DOAMNE,

Reprezentanţii Românilor din ţările Coroanei Ungare a Majestăţii Voastre, întrunindu-se în zilele de 20 şi 21 ianuarie 1892 în conferinţă la Sibiu au constatat că Românii sunt nemulţumiţi cu situaţia politică creiată de sistemul de guvernământ inaugurat în anii 1866-1868 şi cu întreaga desvoltare a vieţii noastre publice de atunci şi până acum, nu mai au, după tristele experienţe, pe care le-au făcut, nici o încredere în dieta dela Budapesta şi în guvernul maghiar, şi după lungi şi mature cumpăniri, au căzut cu toţii de acord, că e o chestiune de prudenţă patriotică, ca Românii să nu mai facă încercarea de a se folosi de dreptul lor de a alege deputaţi, ci să se considere ca nefiind reprezentaţi în dieta ţării lor.

Din însărcinarea acelei conferinţe, în care au fost reprezentaţi toţi Românii din Cisleithania, ne prezentăm cu omagială supunere la treptele gloriosului Tron al Maiestăţii Voastre, ca să atragem părinteasca luare aminte a Majestăţii Voastre asupra primejdiilor ce rezultă pentru Patria comună din actuala politică de stat şi să aducem la cunoştinţa Majestăţii Voastre faptele în urma cărora Românii, cei mai credincioşi şi mai răbdători dintre cetăţenii Monarchiei, s-au văzut siliţi a renunţa, deocamdată, la exercitarea celor mai mari dintre drepturile, pe cari le au din îndurarea Maiestăţii Voastre, drept răsplată pentru jertfele de avere şi de sânge, pe cari le-au adus întru gloria Casei Domnitoare şi pentru Monarchie.

În anii 1866-1868, dorind o mai fericită convieţuire a popoarelor adunate sub ocrotirea Maiestăţii Voastre, V-aţi îndurat preagraţios a consimţi ca guvernarea Monarchiei să fie aşezată pe bazele Dualismului.

Românii au întâmpinat cu îngrijorare această reformă radicală a sistemului de guvernare, deoarece pregătirile făcute pentru această nouă organizare, indicau înclinarea spre o politică internă greşită şi primejdioasă.

Greşită şi primejdioasă, zicem, fiindcă în viaţa de stat e greşală primejdioasă orice încercare spre o desvoltare retrogresivă, făcută prin răpirea drepturilor câştigate. În desvoltarea istorică a vieţii statului nostru s-au cimentat în scurgerea secolelor drepturile deosebitelor popoare ce constituiesc Monarchia, iar desrobirea făcută după tristele evenimente dela 1848 aducea cu sine în mod firesc nu numai asigurarea acestor drepturi din partea statului ci totodată şi aplicarea lor în viaţa practică, conform cuvintelor dreptăţii şi egalităţii. Şi era de prevăzut, că sub noul sistem de guvernare, exercitarea drepturilor câştigate ar fi aproape imposibilă.

Românii, popor iubitor de ordine, şi plin de încredere în părinteasca priveghere a Majestăţii Voastre, au primit cu supunere noua stare de lucruri.

Prea curând însă au trebuit să se încredinţeze că, în cercurile conducătoare, pretutindenea e încurajară tendinţa de a face, printr-o falsă aplicare a formelor constituţionale, iluzorii drepturile sancţionate de Majestatea Voastră din plină putere Monarchică.

În ciuda solemnelor promisiuni de a satisface toate naţionalităţile, prin respectarea drepturilor odată câştigate, deodată cu noul sistem de guvernare s-a inaugurat în Regatul Ungar şi dominaţiunea de rasă, egemonia naţională artificială.

Străduinţele pentru asigurarea acestei egemonii naţionale au predominat întreaga noastră viaţă constituţională în timpul ultimilor 25 de ani.

Această politică de stat e diametral opusă cu desvoltarea vieţii noastre politice şi istorice de peste o mie de ani, în contrazicere cu aspiraţiunile politice tradiţionale ale poporului Român şi cu interesele lui de existenţă naţională, opusă şi cu cerinţele organizaţiunilor constituţionale ale statelor moderne.

Istoria ne e martoră, că în viaţa milenară a statului nostru şi în desvoltarea lui istorică relaţiunile de popor cuceritor şi cucerit, ca principiu de drept public, n-au existat niciodată, n-a existat deci nici dominaţiune politică naţională.

Toate frecuşurile, cari au eşit la iveală în viaţa socială şi în relaţiunile vieţii legislative a statului, se reduc la acţiunea pornită pe la anii 1790-1791 şi la reacţiunea provocată de acea acţiune. Ea se prezintă ca o fază a luptei pentru existenţa şi asigurarea naţională la popoarele ce compun acest regat.

Poporul Român, atunci, ca în totdeauna, în baza dreptului său istoric milenar şi în virtutea importanţei ce i se cuvine, din punctul de vedere al numărul fiilor săi, al poziţiunii sale etnice şi geografice, precum şi a calităţilor sale, a nizuit spre validitarea drepturilor sale naţionale.

Paşii făcuţi în anii 1696, 1700, 1790 şi 1791, atitudinea din 1848, precum şi toate insistările de până la inaugurarea sistemului actual, sunt totatâtea dovezi, că a stăruit asupra acestor drepturi şi că în toate manifestările aspiraţiunilor lui a dominat ca idee fundamentală şi ca ţintă de realizare validitarea individualităţii sale naţionale ca factor de stat. Dreptul istoric, întocmai ca dreptul public al Transilvaniei, legile fundamentale, “Pragmatica Sancţiune” asigură autonomia Transilvaniei într-o formă inatacabilă şi poporul român, mai ales după proclamarea egalei îndreptăţiri la 1848 şi după desvoltarea făcută în anii 1863-1865 în dreptul public, avea în acest act preţios, suprema garanţie pentru viaţa naţională română pe viitor şi aspiraţiunile lui naţionale culminau în această autonomie.

Contrar prevederilor politice dominante într-un şir de secole, autonomia a fost, prin uniune, nimicită, într-o formă nejustă, contrară dreptului public şi drepturilor elementelor libere, cari constituesc Transilvania şi fără considerare la poziţiunea etnică şi geografică şi la desvoltarea ei specifică, cari toate reclamă cu insistenţă această autonomie.

Prin acest act, poporul român se simte vătămat în drepturile sale istorice şi naţionale, pentrucă: a) Uniunea s-a enunţat fără participarea românilor într-o formă corespunzătoare cu numărul lor şi cu însemnătatea lor în această ţară – s-a enunţat prin o dietă, care ca atare, îşi avea reprezentanţii săi pe baza legilor electorale din anii 1790-1791 şi a legilor din anul 1848, adecă a legilor din timpul întunecosului feudalism, relativ la care însuşi Majestatea Voastră, V-aţi îndurat a accentua în discursul de Tron dela 15 Iunie 1863 următoarele:

“Acea parte a Constituţiunii avitice a marelui Principat Transilvania, care priveşte compunerea Dietei, s-a schimbat în urma ştergerii stării excepţionale a nobilimei, a robotelor şi a prestaţiilor urbariale şi în urma stabilirii egalităţii de datorii şi de drepturi civile pentru toate clasele locuitorilor ţării, atât de esenţial, încât o Dietă convocată pe baza Art. XI. al Legii din anul 1790-91, prin care ar fi exclusă cea mai mare parte a poporului dela exercitarea drepturilor civice politice în contra adevăratelor interese ale ţării, nici nu ar putea să fie privită ca o adevărată reprezentaţiune a poporaţiunii întregi din toată ţara, fără deosebire de stare, de naştere, de naţionalitate şi de religiune, care posedă autoritatea morală neapărat trebuincioasă, pentruca atât treburile din lăuntru ale Transilvaniei să le rezolve spre mulţumirea tuturor naţiunilor conlocuitoare în ea, cât şi în privinţa relaţiunilor de drept public ale aceleia către întreaga Monarchie să aducă la îndeplinire intenţiile noastre de părinte al ţării de repeţite ori respicata.

Iar, “Fiindcă uniunea Transilvaniei cu Ungaria, conclusă în anul 1848, nu s-a înfiinţat niciodată cu deplină putere legală şi de fapt îndată s-a desfăcut, am lăsat neatinse decisiunile Noastre dela 20 Octombrie 1860 şi am ordonat numai restaurarea reprezentaţiunii regnicolare a Transilvaniei.”

b) Vătămat se simte, de altă parte poporul român prin această uniune, pentrucă prin acel act s-a lucrat la efectuirea unei fuziuni fără considerare a legilor ce garantează autonomia acestei ţări.

Uniunea şi inaugurarea ei prin Art. 43 al legii din 1868 sunt desconsiderarea făţişă a tuturor drepturilor poporului român ca element, care compune în absolută majoritate vechea Transilvanie, precum şi a tuturor legilor fundamentale, cari asigură autonomia acestui principat, sunt înlăturarea totală a elementului român şi o nedreptate atât din punct de vedere legislativ şi juridic cât şi din cel politic.

Ajungând, prin sistemul dualist şi prin uniune puterea statului în mâinile elementului maghiar, acesta nesocotind interesele comune, a urmărit numai asigurarea egemoniei sale şi unificarea naţională maghiară, şi toate legile create de atunci, cât şi executarea lor, adeveresc mersul spre povârniş.

Drept ilustrare a acestui trist adevăr ne luăm voe a aprecia în linii generale, câteva din aceste legi, ca: Legea electorală, legea pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor, legile şcolare, legea municipală, legea de presă şi legile agrare.

În continuare memoriul demonstrează toate nedreptăţile ce s-au făcut românilor prin legile indicate, cum şi-au bătut joc de elementul românesc, atât pe teren politic, economic, cultural, cât şi naţional. Prin descrierea Legii electorale memorandul demonstrează cum s-au răpit drepturile cetăţeneşti şi politice ale românilor. 90 la sută din alegătorii români au fost excluşi dela dreptul de vot, pentru a putea fi majoraţi de ungurii în minoritate etnică.

Cu privire la prigoana bisericei şi şcolii româneşti – dupăce face o amănunţită descriere a actelor de guvernământ, cari stingheresc aceste instituţii – declară:

“Majestatea Voastră! Românii şi-au păstrat naţionalitatea în cele mai grele timpuri şi o vor păstra şi în lupta cu actualul sistem de guvernământ. Lupta îi opreşte însă în desvoltarea lor firească, îi umple de amărăciune şi-i înstreinează din ce în ce mai mult de concetăţenii lor maghiari, cari, seduşi şi preocupaţi de idealuri nerealizabile, au pierdut simţul comunităţii de interese, care leagă pe popoarele adunate sub ocrotirea Majestăţii Voastre şi risipesc puterile statului în opintiri zadarnice pentru anularea a tot ce nu e maghiar în statul ungar. Din datorie cetăţenească protestăm împotriva acestor opintiri, având conştiinţa că această datorie ne-am făcut-o în toate împrejurările şi nu ni se poate imputa că am încurajat guvernul să meargă spre prăpastia spre care se apropie, că nu i-am atras atenţia la timp asupra acestui mare pericol.”

Privitor la Legea de presă constată: că “în timp ce nici un ziar maghiar nu a fost sancţionat pentru ura de rasă ce o provoacă încontin, pentru combaterea bunei înţelegeri şi aţâţarea la ură între popoarele conlocuitoare din Monarchie, ziarele româneşti ca “Federaţiunea”, “Albina”, “Observatorul”, “Gazeta Transilvaniei”, “Tribuna” şi “Rumenische Revue” au fost condamnate de Tribunale şi curţile cu juraţii pentrucă au desaprobat procedurile ilegale şi au combătut aţâţarea la ură a ziarelor maghiare. Ba a fost condamnat şi un deputat român pentrucă a făcut o circulară către alegătorii lui. Într-un singur an au fost înscenate şapte procese de presă ziarelor româneşti, pentrucă au atras atenţiunea celor în drept asupra gravei situaţii în care ajunge ţara prin permanenta aţâţare la ură contra românilor. Nu a fost cruţat nici Generalul deputat Traian Doda, fiind condamnat la doi ani închisoare şi o mie de galbeni amendă pentru un manifest electoral. Un procuror “regal” a declarat cu prilejul unui proces de presă că devotamentul faţă de împărat nu este patriotism şi a insultat decoraţiunea oferită de Maiestatea Voastră grănicerilor dela Năsăud, spunând că faptele pentru cari au primit această decoraţiune sunt o pată ruşinoasă, care nu se va şterge în veci de pe obrazul poporului valach.”

În “Politica Agrară” memorandul descrie cum au fost jefuiţi românii de către magnaţi de pământurile lor, apoi continuă:

“Majestatea Voastră! în cele două decenii, dela 1849 până la 1866 Românii au câştigat, în tocmai ca celelalte popoare asuprite ale Monarchiei, o serie de drepturi şi de garantii pentru desvoltarea lor naţională. Deşi în tratatele dualiste s-a stabilit respectarea acestor drepturi şi garantarea lor prin constituţie, totuşi experienţa a produs în inima românilor convingerea, că elementele ridicate prin falşa aplicare a Constituţiei, în fruntea statului, nu respectă drepturile acordate de majestatea Voastră, ci din ambiţie naţională legiferează răpirea drepturilor acestora. Călcarea angajamentelor, ascunderea adevărului asupra relaţiunilor interne, reaua credinţă în compunerea legilor şi aplicarea lor, proclamarea arbitrarului şi violului ca axiomă de stat, a devenit principiu de stat în Ungaria şi legile făcute dau drept unei minorităţi gălăgioase să asuprească majoritatea compusă din elemente muncitoare şi credincioase monarchiei.”

În concluzie Memorandul subliniază: “Ori cât de indispensabilă trebue să pară pentru fiecare patriot o schimbare salutară, totuşi românii în conferinţa lor, faţă cu turnura ce o iau evenimentele, se simt constrânşi a face o dureroasă mărturisire, că şi-au pierdut încrederea faţă de regimul maghiar şi faţă de parlamentarismul lor. Românii cred că asanarea marelui rău arătat nu-o poate aştepta decât dela intervenţia celuilalt factor suprem: Coroana, care reprezentând cele mai înalte interese de stat are menirea de a se intercala între cetăţeni, atunci când statul ajunge într-o stare în care organismul său este ameninţat să se destrame.

Pătrunşi de dorul păcii, pe care de mult nu o mai avem, îngrijoraţi de soarta patriei şi plini de încredere în înţelepciunea şi părintrasca solicitudine a Majestăţii Voastre, Românii se mângăe cu speranţa, că şi de data aceasta, ca de atâtea ori, se va adeveri tradiţionala lor credinţă că vindecarea relelor şi împăciuirea inimilor numai dela Tron poate veni în cele din urmă, căci inimile sunt ale Monarchului şi ele sunt plenitudinea puterii.

Ai Maiestăţii Voastre cei mai credincioşi supuşi: Comitetul Adunării generale a reprezentanţilor alegătorilor români din Transilvania şi Ungaria ales pentru redactarea memorandului.

Sibiu, 26 martie 1892.

Dr. Ioan Raţiu preşedinte,

Gheorghe Pop de Băseşti, vicepreşedinte, Eugen Brote, vicepreşedinte, Dr. Vasile Lucaciu, secretar general, Septimiu Albini secretar.

Comitetul se mai compune din următorii: Dr. D. P. Barcianu, Dr. Teodor Mihali, Vasile Ignat, Alexandru Filip, Ludovic Ciato, Patrichie Barbu, Dr. I. Tripon, Nicolae Cristea, Gavril Manu, Dimitri Comşa, Aurel Suciu, Dr. I Nichita, Mihai Veliciu, Gavril Lazăr, Dr. Iuliu Mera, Gherasim Domide, Dr. A. Popovici, Rubin Patiţa, Iuliu Coroianu şi Vasile Raţiu.

Consecințe

Trimiterea în judecată a fruntaşilor ardeleni. Graţierea

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. În toată acestă perioadă are loc o amplă acţiune de solidarizare în străinătate cu românii din Transilvania, poate şi din prisma faptului că autorii au tradus documentul în limbile de circulaţie internaţională, făcându-l cunoscut peste hotare. După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar.

Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare. Majoritatea inculpaților au fost condamnați la termene de închisoare de la două luni la cinci ani și, deși au fost eliberați din detenție prin amnistitie regală anul următor, rezultatul procesului a diminuat încrederea românilor în Casa de Habsburg și contribuit la creșterea numărului susținătorilor unirii Transilvaniei cu regatul România drept singura posibilitate de soluționare a situației lor.

Au existat însă și rezerve față de o politică activă pentru unificare până la sfârșitul Primului Război Mondial și până la încheierea Tratatului de la Trianon, întrucât, pe de o parte, România oscila între Puterile Centrale și Antantă, iar, pe de altă parte, moștenitorul tronului, Franz Ferdinand, ar fi putut oferi o soluție la problemă prin planul imperiului de restructurare federală în Statele Unite ale Austriei Mari.

„Faţă de toţi acuzaţii condamnaţi se constată caracterul periculos al delictului de agitaţie, atacându-se valabilitatea puterii obligatorii a uneia dintre cele mai cardinale legi fundamentale ale Ungariei, a legii numite Legea Uniunii, prin care s-a decretat uniunea vechiului Ardeal cu Ungaria propriu-zisă […] Instanţa a găsit că pedeapsa aplicată acuzaţilor este în consonanţă cu gravitatea infracţiunii comise”. Sentinţa de condamnare a memorandiştilor din 25 mai 1894.

Rolul memorandumului pentru istoria Transilvaniei

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare încep să se deterioreze treptat, culminând cu decizia Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 de a rămâne neutră în „Marele Război”, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.

sursa: unitischimbam.ro

În timpul domniei lui Mihai Viteazul, la 27 mai 1600, s-a realizat pentru prima dată unirea politică a celor trei țări românești cu un singur conducător. În punctul cel mai înalt al destinului sau Mihai Viteazul se intitula într-un hristov emis la 27 mai “Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei” și își confecționa bine cunoscută pecete pe care figurează cele 3 țări române surori.

Fiind simultan domnitor în Ţara Românească (1593 – 1601), Transilvania (1599 – 1600) şi Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima dată unirea unui teritoriu apropiat că întindere de cel al României de astăzi, fiind perceput de mulţi români că unul dintre cei mai importanţi eroi naţionali.

Instruit (cunoștea greaca, turca), energic, perseverent, Mihai s-a îndeletnicit în tinereţe cu treburi de negoț. A ocupat, în acelaţi timp, din ce în ce mai înalte funcţii dregătoreşti: bănişor de Mehedinţi, mare stolnic, mare postelnic, mare agă, ban al Craiovei.

Promiţând credinţă turcilor şi plata datoriilor înaintaşilor săi, Mihai a fost numit domnitor în 1593. Dar încă de atunci, Mihai avea alte planuri, iar imprejurările politice s-au dovedit a fi favorabile planurilor sale.
Criza internă provocată de moartea sultanului Soliman cel Mare, precum şi victoria Spaniei şi Veneţiei asupra flotei turceşti de la Lepanto, în 1571, au slăbit tăria Imperiului Otoman.

În Europa s-a constituit o alianţă antiotomană si, în cele din urmă, Mihai a fost de acord sa participe.

Aderă la „Liga Sfîntă” creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii).

Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Muntenia. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.

Războiul antiotoman a început în 13 noiembrie 1594. În acea zi, Mihai a înfrânt corpul de oaste turcă aflat la Bucureşti si i-a osândit la moarte pe reprezentanţii sultanului veniti pentru strângerea birului.

Trupele domnitorului au lovit apoi garnizoanele otomane de la Dunăre și au obţinut la începutul anului următor, la Putineiu, la Stănești, la Șerpătești, victorii importante asupra oştilor de represiune turco-tătare.

Succesele românilor au obligat otomanii sa trimită o oaste puternică pentru a-l pedepsi pe Mihai, pentru că a cutezat să se împotrivească puterii Otomane.

Lupta a avut loc la Călugăreni în 13/23 august 1595, într-o zonă mlăștinoasă a râului Neajlov. Mihai a obținut o stralucită, epolacă victorie.

„Astfel fu acea vrednică, de o neștearsă aducere aminte zi de bătaie de la Calugăreni în care românii scriseseră cu sabie și cu sânge pagina cea mai strălucită din analele lor. De zece ori mai puțin numeroşi decât duşmanii, ei câştigară asupră-le o biruinţă strălucită şi avură gloria de a învinge un general până atunci neînvins. Munteni, moldoveni și ardeleni, soldaţi şi căpitani, se luptară toţi ca nişte eroi. Dar cinstea cea mai mare a biruinţei se cuvine cu tot dreptul viteazului domnitor”, scria Nicolae Balcescu.

Deși biruitor, Mihai s-a retras în munți în așteptarea ajutoarelor. Sigismund Batory, principele Transilvaniei si domnitorul Moldovei, Ștefan Răzvan, i-au venit în sprijin.

Întărindu-și ostirea, Mihai Viteazul a eliberat Târgoviște și, la Giurgiu, a obţinut o a doua mare victorie (octombrie 1595). După noi victorii obținute la Nicopole, Vidin, Cladova, Mihai a încheiat în 1598 pace cu turcii. În schimbul unei sume anuale de bani, aceştia se obligau să nu se amestece în treburile interne ale Ţării Românesti.

La 28 octombrie 1599, la Șelimbăr, în preajma Sibiului, Mihai Viteazul l-a înfrânt pe noul principe al Transilvaniei, aliat turcilor, cardinalul Andrei Bathory. La câteva zile după aceasta nouă izbandă, Dieta convocata la Alba-Iulia l-a recunoscut pe Mihai Viteazul principe. Prima etapa a actului istoric al unirii ţărilor române a fost infăptuită.

La începutul lunii mai 1600, Mihai Viteazul l-a alungat pe Ieremia Movilă, care era ostil domnitorului muntean, din Moldova.Unirea ţărilor române

Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfînta Alianţă. În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (deasemenea înclinat către politica polonă). În această situaţie, unitatea militară a ţărilor române se diminuează iar Mihai Viteazul, pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, decide aplicarea „planului dacic”, în speţă Unirea celor trei ţări române. În iulie 1599 trimite o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale.

Primind un răspuns favorabil, la sfîrşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău, şi după victoria asupra lui Andrei Bathory (Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy. În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingîndu-l la Bacău, şi realizează astfel, prima unire a trei principate române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: „Domn al Munteniei, Ardealului şi a toată ţara Moldovei”.

Consolidarea Unirii

Pentru a consolida Unirea, Mihai ia o serie de măsuri:

* adoptă aceeaşi stemă pentru toate teritoriile
* construieşte o biserică ortodoxă la Alba Iulia
* acordă anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români
* numeşte ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.

Destrămarea Unirii

În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai Viteazul în Muntenia, Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a ajuns să inspire respect şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale aliaţilor austrieci, care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida cele trei principate româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni independente, rapide, ferme şi foarte eficace care la un moment dat ar fi putut deveni defavorabile casei regale a Austiei. Astfel contextul internaţional a devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul.

Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii (austriecii) îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Muntenia. Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn.

Mihai nu reuşeste să înfrîngă revolta nobililor maghiari sprijiniti de generalul Basta (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă.

Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, care, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Muntenia gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron.

În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul Rudolf al II-lea nu putea fi de acord. Din ordinul său, în 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis din ordinul generalului Gheorghe Basta. Capul său este furat de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Muntenia şi înmormîntat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lîngă Tîrgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: „Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei.”

Deși efemeră, prima unire de facto a celor trei țări medievale românești, realizată de Mihai Viteazul în 1599-1600, a făcut ca acesta să rămână în conștiința românilor ca un simbol al unității naționale.

În România există 9 localități din diferite județe care îi poartă numele (5 dintre ele numite „Mihai Viteazu” și 4 numite „Mihai Bravu”). În aproape toate orașele din țară sunt străzi numite „Mihai Viteazul” sau „Mihai Bravul”.

Numeroase licee și colegii naționale au numele „Mihai Viteazul”. De asemenea, o serie de instituții militare de învățământ superior, printre care Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (unitatea de învățământ superior militar a Serviciului Român de Informații), Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul” și Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române „Mihai Viteazul”, poartă numele voievodului.

Sursa: historia.ro istoria.md unitischimbam.ro activenews.ro

Mesaje de Ziua Copilului 2023 • Sms -uri pentru 1 Iunie. Urări si felicitări de 1 iunie • Cele mai frumoase mesaje de ”la mulți ani” de ziua copilului meu • Mesaje de la bunici pentru nepoți.

1 Iunie este cel mai bun prilej de a sărbători copilăria şi copiii, de a le oferi iubirea şi aprecierea noastră. Aceasta zi este de obicei  sărbătorita cu petreceri, diverse spectacole dedicate copiilor sau cu reuniuni în aer liber ale familiilor, toate acestea dedicate micuţilor. Pentru a aduce zâmbetul pe buzele celor dragi pe care îi consideri copii, trimite-le un mesaj, un SMS, o felicitare, din cele de mai jos.

Mesaje de 1 iunie

Copilăria, mai întotdeauna trezeşte în sufletul nostru un sentiment de melancolie, este vârsta la care mugurul omenesc de-abia se deschide la viaţa şi visează gingaş. Copiii, atât de uşor de iubit! Un zâmbet curat şi strălucitor, manuţe pline de iubire!

1 Iunie este ziua ta si a tuturor copiilor. Sa fiţi sănătoşi şi mereu cu zâmbetul pe buze. Sa va bucuraţi şi sa creşteţi frumos. La mulţi ani!

Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa. Sa ne bucuram de ea. La mulţi ani tuturor copiilor!

Copilăria e vârsta la care cea mai profunda bucurie poate fi un zâmbet curat. Copilăria e o lume aparte, plina de lumina si armonie. Să vă bucuraţi de ea, dragi copii! La multi ani de 1 Iunie!

Din suflet, pentru toţi copiii lumii, azi va dorim doar bucurii. La mulţi ani!

Dragi copii, sa păstraţi întotdeauna copilăria în suflet, ca o raza de lumina, si viaţa voastră va fi mult mai frumoasa. La mulţi ani!

 La mulţi ani de Ziua Copilului! Sa te bucuri de toate minunile acestei lumi!

La mulţi ani tuturor copiilor si de asemenea tuturor parintilor! Sa va bucurati de copiii vostri sănătoşi!

La Mulţi Ani! Sa creşti mare, sănătos si fericit alaturi de parintii tai, care te iubesc foarte mult!

La Mulţi Ani! Ziua in care ai intrat in viaţa noastră a fost cea mai frumoasa! Te imbratisam cu mult drag! Toate visele sa ti se îndeplineasca!

La mulţi ani, copii! Este 1 Iunie! Este ziua voastra! Multa sanatate si multe bucurii. Sa cresteti cu zâmbetul pe buze si viaţa voastră sa fie asemeni unui cer senin.

La Mulţi ani, copil frumos si bun! Sa ai o viaţa plina de bucurii, norocul sa te insoteasca si toate visele sa ti se îndeplinească!

Copilaria-i un zambet, un vis, e veselie, E pasarea ce-aluneca-n zare, Si-un gand pribeag de-o vesnicie. Copilaria-i o suava floare.

De-i senin sau nor afara, De e zi sau de e seara, Nu uita sa-ti amintesti, De frumoasele povesti, Eu va spun ca nu e greu, Si copil ramai mereu.

Doresc ca viata sa aiba pentru tine numai bucurii, iar norocul sa-ti fie prieten nedespartit.

E primul si cel din urma cuvant. E tesuta-n aur si-n margaritate. Copilaria-i o adiere de vant.

Invata sa-ti traiesti copilaria, Caci ea se duce-asa rapid, De n-ai sa poti sa zici c-a fost frumoasa, Cand s-a pierdut in infinit.

Sa-ti pastrezi zambetul cald, sufletul pur si lumina in priviri ca in prima zi cand ai vazut chipul mamei. La multi ani copil frumos!

Veverita sprinteoara, da de veste iar in tara, Ca-n poiana cu izvoare, azi e zi de sarbatoare, Flori, gandaci si licurici, pasarele si pitici, Toti s-au pregatit de zor

Mesaje de ziua copilului • Urări de 1 iunie • Felicitări de 1 iunie

Viata este o flacara ce se stinge intotdeauna, dar recapata scantei de cate ori se naste un copil.

Păstrează pentru totdeauna in suflet copilul din tine; astfel, nu va fi niciodata prea tarziu sa ai parte de o copilărie fericita. La multi ani!

Pentru cea mai mare minune a vieţii mele, pentru puiuţul care mi-a adus nespuse bucurii, pentru fiecare zâmbet si fiecare îmbrăţişare îţi mulţumesc. La mulţi ani de Ziua Copilului!

Sa ai mereu sufletul pur, zâmbetul gingas si viaţa fără griji asemenea unui copil. Scoate-ti azi la iveala gingăşia din tine! La mulţi ani!

Sa ai parte în fiecare zi de bucuria şi mândria pe care le-am simţit in ziua in care te-am adus pe lume. La mulţi ani!

Sa-ti păstrezi meu zâmbetul cald, sufletul pur si lumina din privire. La multi ani copile drag!

Sunt mandra ca eşti copilul meu, mi-ai luminat sufletul si viata din prima clipa in care te-am vazut. La multi ani, puiuţul meu drag!

Un copil e cea mai mare bogatie a unui om. Nu e miracol mare mare si bucurie mai frumoasa decat aceea de a avea un copil. Pentru toti copiii lumii, La multi ani de 1 Iunie!

Viata noastra ar fi pustie fara tine, intunecata fara lumina din ochii tai, trista fara zambetul tau, iar soarele si luna nu ar mai straluci la fel fara tine. La multi ani!

Aşa eram eu la vârsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiii, de cand ii lumea si pamantul, măcar sa zică cine ce-a zice.

Sa nu uiţi niciodată de leapşa, de de-a v-aţi ascunselea ori de omul negru, de coatele julite si hainele vesnic murdare. Sa nu uiti de tine…

Cea mai mare bucurie a unui copil este aceea de a se juca. Si ce bucurie imensa! Asa ca nu uita sa te joci si sa le aminteşti si altora sa facă asta!

Unde parchez, unde lucrez, când ne intâlnim, de ce ai intarziat, cand e gata, penalizare, sunt obosit. Desigur, tu nu inţelegi nimic din toate astea pentru ca ai stiut sa te detasezi de lumea celor mari si sa păstrezi seninătatea copilăriei în viaţa ta.

1 Iunie este ziua ta. Eu ti-am dat viata, dar tu mi-ai dat mult mai mult. Desi ai crescut, mereu vei fi copilul meu drag. La Multi Ani si te iubesc mult!

La Mulţi Ani! Sa ai parte in fiecare zi de bucuria si mandria pe care le-am simtit eu in ziua in care te-am adus pe lume.

La Mulţi ani, copil frumos si bun! Sa ai o viata plina de bucurii, norocul sa te insoteasca, iar ghinionul sa te ocolească! Toate visele sa ti se indeplineasca!

Astăzi nu este o zi oarecare. Este ziua in care tu, copilul meu drag si scump, mi-a schimbat viata pentru totdeauna, 1 iunie, ziua in care te-ai nascut tu. La Multi Ani!

La Mulţi Ani! Ziua in care ai intrat in viata noastra a fost cea mai frumoasa!  Te imbratisam cu mult drag!

La Mulţi Ani! Sa creşti mare, sănatos si fericit alaturi de parintii tai, care te iubesc foarte mult!

In afara de asta nu uitaţi, copilul este bogăţia omului sărac!

La mulţi ani tuturor copiilor si de asemenea tuturor părintilor! Sa va bucurati de copiii voştri sănătoşi!

Mesaje de la mulți ani pentru copii din partea părinților, bunicilor, colegilor de clasă

-Astăzi, s-a ivit soarele de după nori și au cântat păsările melodii lor vesele pentru a vesti că tu ai zi de naștere! Te așteaptă un drum lung și dificil în viață, dar cel mai important e să crezi în tine și să știi că vei reuși, pentru că noi, părinții și prietenii tăi vom fi mereu alături!

-Privește spre cer! Fiecare stea reprezintă un copil. A ta este cea mai strălucitoare și frumoasă dintre toate, pentru că astăzi este ziua ta de naștere. Fie ca viața să-ți fie încălzită de lumina ei magică, strălucirea ei să-ți călăuzească calea, iar măreția stelei să îndepărteze toată tristețea. La mulți ani!

-Copil dulce, chiar dacă încă ești micuț, îți doresc să crești frumos, sănătos, inteligent, fericit, să-i bucuri pe mama și tata și întreaga lume. Să ai o copilărie frumoasă ca în povești, prieteni devotați, emoții plăcute și multe surpize care să-ți îndeplinească toate capriciile tale nevinovate.

Mesaje Scurte Pentru Copii

Un cuvânt plăcut adresat copilului de ziua de naștere îl va înveseli, iar dorințele sincere îl vor inspira și îi vor da încredere în sine. De aceea, nu ezitați să citiți aceste mesaje scurte pentru copii pentru o formulare cât mai potrivită.

-Copilul meu, azi ai o sărbătoare – ziua de naștere! Familia ta este mândră de tine, tu ești un soare frumos pentru noi. Cel mai dorit, drag și scump. Acum viața noastră nu este în zadar.

-Dragostea noastră micuță, te felicităm! Ești copilul pe care ni l-am dorit mereu. Ești cea mai bună! Crește cuminte și sănătoasă, sub ocrotirea Maicii Domnului!

-Felicitări, la mulți ani! Îți doresc fericire, bucurie! Să ai mulți prieteni, pentru a-ți face viața mai distractivă. Îți doresc zâmbete ca să alunge tristețea. Și soarele mereu să strălucească pentru tine. Faptul că te-ai născut – deja e o sărbătoare!

-Dragul nostru, vom fi mereu alături de tine! Împreună vom trece peste toate greutățile. Suntem foarte fericiți că ne-ai ales pe noi ca părinți. La mulți ani!

-Puiule, ai mai crescut cu încă un an! Ai devenit nu doar mai în vârstă, dar și mai inteligent, mai dulce și mai frumos. Ești cea mai scumpă priveliște din ochii noștri. La mulți ani!

-Ca o prințesă, fii frumoasă și fericită! Mănâncă terci ca să crești, dar nu doar în corp, ci și în minte, suflet și faptă! Ești bucuria noastră!

-Crește sănătos și fericit, iubitule copil! Ia de la tata mintea și tăria, de la mama frumusețea și ingeniozitatea, iar de la bunici – înțelepciunea și răbdarea! Crește spre bucuria tuturor. La mulți ani!

-Felicitări! Ești sufletul nostru! Să crești inteligent, puternic, de succes și să ne aduci tuturor bucurie!

-Te iubim, copile! Fii amabil, inteligent, puternic și nu uita de poveștile copilăriei!

Mesaje de 1 iunie • Urări de 1 iunie • Felicitări de 1 iunie 

-La mulți ani! Ura! Toată lumea îți aduce azi cadouri și flori. Să ai o zi cât mai fermecătoare și mai distractivă! Ești bucuria și grija noastră.

-Ziua ta de naștere este pentru a-ți spune: te vom lăsa să mergi pe drum singur, păzindu-te din spate. Vom crede în tine mereu și te vom aștepta întotdeauna. Pentru că te iubim!

-Micuțul nostru, vrem ca dorințele tale să se împlinească, să-ți găsești fericirea și pe calea vieții tale să nu plouă!

-La mulți ani! Ești cel mai scump din lume! Împreună cu tata îți dorim împlinirea viselor, multe jucării de pluș, multe mingi și dulciuri! Te iubim cel mai mult!

-La mulți ani, puiule! Crește și înflorește! În viață, îți dorim bucurie și fericire! Să ai tot ce poftești!

-Ziua de naștere este cea mai bună sărbătoare. Felicitări, odorașule! Fie ca visele tale să devină realitate – pentru asta te-ai născut!

-De ziua ta, băiatul meu, îți doresc întregul pământ – păduri, mări și oceane, țări exotice și insule nepopulate. Vreau să cucerești munții, dar oriunde nu te-ai duce, să nu uiți că acasă te așteaptă părinții tăi iubitori.

-A trecut încă un an și din nou vin oaspeții cu darurile mult așteptate. Îți dorim zâmbete și fericire, râsete și bucurie, prieteni credincioși și o cale directă, munți de ciocolată și toate celelalte dulciuri îți dorim să le găsești!

-Iepuras, la multi ani! Ai crescut foarte mare și vreau ca totul să fie bine la tine. Să ai mulți prieteni, multe jocuri, multe râsete. Glorie și succes în sportul pe care îl practici. Și multe urări de bine! Să știi că efortul tău te va ajuta în viață!

-La mulți ani! Ai devenit mai inteligent cu încă un an! Ai început să sari în sus, ai început să fugi departe. Te uiți cu atenție și îți cauți jucăriile. Ai început să mănânci mai bine, deci – ai crescut mare! Azi este sărbătoarea ta – la mulți ani, puiul meu!

-Azi e o zi minunată, mult așteptată – e ziua ta! Să porți în inimă numai bucurie și să ai în casă mai multă distracție. La mulți ani, fetiță dulce!