Reformele lui Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859

Unirea Principatelor Române sau Mica Unire din 1859 a fost marcată şi de reformele lui Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci, în fiecare an, la 24 ianuarie, ne amintim cu emoție și mândrie de mărețul act prin care s-au pus temeliile statului român modern. Prin Unirea Moldovei cu Muntenia se împlinea un vis, un ideal pe care poporul nostru îl nutrea dintotdeauna, fiindcă Unirea, visul tuturor românilor, vis scump venind din vechimea secolelor din vremea lui Burebista și Decebal. Era după spusele lui Bălcescu ”visarea iubită” a marilor noștri voievozi, Mircea cel Bătrân şi Ștefan cel Mare.

După alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie 1859) şi al Valahiei (24 ianuarie 1859), Principatele Române, noul stat creat atunci, a militat pentru recunoaşterea graniţelor şi statalităţii sale, lucru ce se întâmpla în 1861, când capătă numele de România. Acest nou stat a fost recunoscut de Marile Puteri, prin protecţia directă a lui Napoleon al III-lea al Franţei.

Ani plini de reforme

După mandatele de prim-miniştrii ale lui Barbu Catargiu şi Crețulescu şi eşuarea lui Cuza în a-şi începe programul politic, se va forma un nou guvern, condus de Mihail Kogălniceanu, ce va iniţia ca primă reformă: secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863). Astfel, Biserică va deveni o instituţie de stat ca şi celelalte, fără vreun drept aparte. Asta însemna că o mare parte din proprietăţile funciare ce aparţineau Bisericii au fost trecute în proprietatea ţăranilor, mai exact a cincea parte din pământul ţării. Faptul că Biserica poseda o oarecare autonomie faţă de vechiul regim, a contribuit la acest lucru.

În ciuda protestelor venite de la mitropolitul Moldovei,Sofronie Miclescu, şi din partea călugărilor greci, Cuza a stabilit şi un venit de 10% asupra reprezentanţilor bisericii şi tot ce ţine de aceasta. Protestele călugărilor greci erau de așteptat, ştiindu-se faptul că mănăstirile din Muntele Athos primeau fonduri de la mitropoliţii români încă din secolul al XVI-lea.

După reformele lui Cuza, slujbele în greacă au fost interzise, cu excepţia a trei biserici în tot statul. Cuza a mai interzis de asemenea şi tăierea pădurilor mănăstireşti, în mod abuziv, de către călugării cei lacomi de avere. Egumenii greci erau de altfel obligaţi prin decret să restituie toate bunurile şi obiectele de cult Bisericii Române ce ţinea de stat. De exemplu, episcopul cel nebun, pe nume Filotei, de la Buzău, ce stăpânea o avere considerabilă, rămase fără bunurile sale urmând a fi demis şi înlocuit din funcţie. Un lucru asemănător a păţit şi mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, pentru că a avut curajul să protesteze împotriva lui Cuza, urmând a fi demis şi el din funcţie şi trimis în surghiun la Slatina, la un alt exilat, pe nume Veniamin.

Reformele lui Cuza în materie electorală

La 2 mai 1864, Cuza va dizolva Adunarea Legiuitoare, şi va iniţia o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, în urma Convenţiei de la Paris; schimbările au fost susţinute de popor printr-un referendum. Alexandru Ioan Cuza va da decretul oficial de executare a legii averilor mănăstireşti, impuse de Kogălniceanu. Lucrurile acestea lărgeau autoritatea lui Cuza şi reducea din puterea corpului legislative, compus din Cameră şi Senat. Se va crea Consiliul de Stat pentru pregătirea legilor interne, legile fiind reprezentate de “decretele domneşti”. Puterea legislative era deţinută de cele două camere: Adunarea Electivă şi Corpul Ponderator (Senatul), fapt ce asigură trecerea de la sistemul parlamentar unicameral la cel bicameral. Senatul se compunea din 64 de membri, ce erau aleşi în majoritate de către domnitor.

În materie legislativă, domnitorul putea să aibă iniţiativa actelor normative, elaborate de Consiliul de Stat. În aceste condiţii, Corpurile legiuitoare aveau rolul de a le aproba, întărind puterea domnitorului.

Legea electorală împărţea alegătorii în două categorii: alegători direcţi şi alegători primari. Alegătorii direcţi erau toţi cei care ştiau carte, plăteau o contribuţie de cel puţin patru galbeni şi împliniseră vârsta de 25 de ani. Alegătorii primari erau neştiutori de carte,dar care plăteau o contribuţie stabilită pe categorii, de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contribuţie bănească erau excluşi de la vot. Tot în timpul lui Alexandru Ioan Cuza se concepe un cod penal şi unul civil, după modelul napoleonian francez.

Reformele lui Cuza în domeniul învățământului

Prin “legea instrucţiunii publice” de la 1864, se proclama obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar. Atunci s-au stabilit trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior. Învăţământul primar era de patru ani, cel secundar de şapte ani, iar cel superior său universitar de trei ani.

În planul justiţiei, au luat fiinţă următoarele instanţe judecătoreşti: judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi sau Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţă de recurs. Elena Cuza, soţia domnitorului, va înfiinţa “Azilul de fete” ce-i va purta numele.

Unirea cea Mică de la 1859 a fost un prim pas extrem de important spre Marea Unire de la 19818.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...