Curier Județean

Amenzi de aproape 250.000 de lei aplicate, în luna iunie, de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Alba

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

În luna iulie a.c., Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Alba a efectuat 324 de acţiuni de control, constatând 175 de contravenții. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 246.750 lei. Valoarea vărsămintelor la buget (încasate operativ şi din executări silite) a fost de 36.250 lei.

Potrivit raportului de activitate al instituției au fost sancționate neregulile depistate la: produse alimentare – 89 de cazuri; produse nealimentare – 19; servicii nealimentare – 12; servicii alimentare – 7; alte segmente – 48.

Valoarea totală a produselor și serviciilor neconforme extracomunitare controlate în perioada raportată a fost de 6.569 de lei. Valoarea produselor distruse a fost de 967 de lei.

O atenţie deosebită a fost acordată şi verificării operatorilor economici din localităţile aflate în afara reşedinţei de judeţ  şi a celor aflaţi în mediul rural. Măsurile luate în conformitate cu prevederile legale s-au bazat şi pe examinarea unor  probe recoltate din loturi de produse asupra cărora au existat indicii că pot prejudicia viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor. Scopul acestor acţiuni a fost de a împiedica punerea pe piaţă a unor produse nesigure sau neconforme şi reducerea controalelor la operatorii economici care vând aceste produse”, precizează reprezentantul CJPC Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Luca Perța, în clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, performer la istorie pentru al doilea an consecutiv: Calificare la etapa națională a Olimpiadei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Luca Perța, în clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, performer la istorie pentru al doilea an consecutiv Elevul fruntaș Luca Perța, din clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, s-a calificat pentru al doilea an la rând la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, după ce […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | SCANDAL la Ponor: Bărbat de 43 de ani, REȚINUT de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. De la ce a plecat totul

Ioana Oprean

Publicat

în

SCANDAL la Ponor: Bărbat de 43 de ani, REȚINUT de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. De la ce a plecat totul Un bărbat de 43 de ani, din Ponor, a fost reținut de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. Scandalul a pornit de la […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Restructurări la Prefectura Alba și în primăriile din județ. Prefectul Nicolae Albu: ,,Trebuie să se analizeze situația în 30 de zile, au trei variante de punere în aplicare”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Restructurări la Prefectura Alba și în primăriile din județ. Prefectul Nicolae Albu: ,,Trebuie să se analizeze situația în 30 de zile, au trei variante de punere în aplicare” Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a anunțat că Instituția Prefectului va avea un număr maxim de 36 de angajați, în urma măsurilor de restructurare, menționând totuși că: […]

Citește mai mult