Actualitate

AMENDĂ pentru HS Timber Group Sebeș și peste 2.100 metri cubi de lemn confiscați: Reacția companiei

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENDĂ pentru HS Timber Group Sebeș și peste 2.100 metri cubi de lemn confiscați: Reacția companiei

În cursul zilei de marți, 8 martie, inspectorii Gărzii Forestiere Cluj au descoperit peste 2.100 de metri cubi de lemn însoțit de documente care nu respectă legislația în vigoare, în cadrul unui control împreună cu Poliția Română, la o fabrică din municipiul Sebeș.

”Materialul lemnos a fost importat de agentul economic dintr-un stat membru al UE, însă documentele de însoţire nu respectă prevederile HG 497/2020 privind provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, încălcându-se astfel Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, se susţine într-un comunicat al Ministerului Mediului.

În aceste condiţii, inspectorii silvici au aplicat o amendă contravenţională de 30.000 lei şi s-a procedat la confiscarea contravalorii materialului lemnos.

Comunicatul ministerului nu precizează despre ce societate este vorba, dar surse locale susţin că firma amendată este HS Timber Group, fosta Holzindustrie Schweighofer, care deţine la Sebeş una dintre cele mai mari fabrici de procesare a lemnului din România.

Valoarea cantităţii de lemn confiscate depăşeşte 400.000 de lei. Potrivit unor surse din interiorul fabricii din Sebeş, greşeala s-ar referi la faptul că ar fi întocmit greşit actele de pentru transportul din import, scriind „pin“ în loc de „molid“.

Reacţia HS Timber Productions

Potrivit unui comunicat de presă, HS Timber Productions, parte a HS Timber Group, în cazul a patru transporturi făcute în ultimele luni şi importate din Uniunrea Europeană, verificate de Garda Forestieră Cluj şi de autorităţile locale, a apărut o eroare în înregistrarea speciilor de arbori transportaţi.

„Transporturile sunt toate însoţite de documente care dovedesc originea legală a lemnului. Din păcate, o eroare umană din partea companiei de transport – mai exact o eroare în înregistrarea speciilor de arbori transportate – este cauza problemei. Această eroare nu a fost remediată înainte de recepţie”, menţionează compania.

HS Timber Group este activ preponderent în industria lemnului, dar, de asemenea, în comerţul cu material lemnos şi producerea energiei din surse regenerabile. Grupul deţine trei fabrici de cherestea şi două fabrici de panouri în România şi o fabrică de cherestea în Germania. HS Timber Group GmbH este o companie a Evergreen Private Foundation.

Compania HS Timber Productions a anunţat în ianuarie 2022 reducerea activităţii în România cu 30%, ceea ce înseamnă concedierea a câteva sute de angajaţi. Va fi închisă fabrica din lemn de la Siret şi se vor reduce semnificativ operaţiunile la fabrica din Rădăuţi, ambele în judeţul Suceava.

HS Timber Productions îşi continuă activitatea cu două fabrici de cherestea (Sebeş – Alba şi Reci – Covasna) şi o fabrică de panel (Comăneşti – Bacău), cu un total de aproximativ 2.400 de angajaţi. Decizia privind reducerea activităţii va intra în vigoare începând cu 30 martie 2022, ”din cauza condiţiilor generale dificile de pe piaţa lemnului”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul interimar al Mediului anunţă convocarea „de urgenţă” la minister a conducerii Romsilva: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul interimar al Mediului anunţă convocarea „de urgenţă” la minister a conducerii Romsilva: Care este motivul Ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, anunță că va convoca „de urgență” conducerea Romsilva la sediul ministerului, în urma analizei publicate vineri de Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP).  „Romsilva a atribuit în proceduri fără publicare […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | O tânără de 24 de ani, prinsă de patru ori în trei luni la volan fără permis. Ultima dată, polițiștii au oprit-o pentru că ar fi condus haotic

Bogdan Ilea

Publicat

în

O tânără de 24 de ani, prinsă de patru ori în trei luni la volan fără permis. Ultima dată, polițiștii au oprit-o pentru că ar fi condus haotic O tânără de 24 de ani din Caraș-Severin a fost prinsă pentru a patra oară, în doar trei luni, la volan fără permis de conducere.  Femeia a […]

Citește mai mult

Actualitate

Anunțul făcut de Şeful Statului Major al Forţelor Navale de Ziua Marinei: ,,De la începutul războiului din proximitate, am neutralizat nouă mine marine, am distrus opt drone maritime şi aeriene”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Anunțul făcut de Şeful Statului Major al Forţelor Navale de Ziua Marinei: ,,De la începutul războiului din proximitate, am neutralizat nouă mine marine, am distrus opt drone maritime şi aeriene” Şeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, a declarat sâmbătă, de Ziua Marinei, că, de la începutul războiului din Ucraina, militarii români au […]

Citește mai mult