Sănătatea și natură

Alertă de DIFTERIE la granița cu Ucraina. Măsurile anunțate de Ministerul Sănătății și 10 lucruri importante despre boala contagioasă, care poate fi mortală

Ioana Oprean

Publicat

în

Considerată ca fiind eradicată, difteria este o boală infecțioasă și contagioasă a căilor respiratorii, produsă de bacilul Loeffler (Corynebacterium diphtheriae) și care se manifestă îndeosebi la copii.

Ministerul Sănătății anunță că a cerut direcțiilor de sănătate publică din nord-estul țării încă de la 1 noiembrie să ia măsuri, după ce în Ucraina au fost raportate cazuri de difterie, o boală extrem de contagioasă care în România a fost eradicată în 1980.

Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică, a dispus, încă din 1 noiembrie 2019, direcțiilor de sănătate publică din județele Botoșani, Maramureș, Satu Mare, Suceava și Tulcea intensificarea activității de supraveghere a difteriei, urmare a comunicărilor identificate privind evoluția unor cazuri de îmbolnăvire prin difterie în Ucraina”, anunță instituția, printr-un comunicat.

Medicii de familie și spitalele din zonă sunt obligați să anunțe la DSP orice caz suspect, pentru a fi făcută anchetă epidemiologică.

De asemenea, Ministerul Sănătății a cerut verificarea situației în ceea ce privește vaccinarea pentru difterie, în condițiile în care singura modalitate de prevenire a acestei boli extrem de contagioase este vaccinarea, și „să fie identificate zonele cu o mai slabă acoperire pentru a interveni cu acțiuni de recuperare la vaccinare a copiilor”.

De asemenea, ministerul a cerut să fie făcută urgent achiziție de ser antidifteric, pentru eventualitatea în care vor fi înregistrate cazuri de difterie și în România.

Doctorul Tudor Ciuhodaru a scris într-o postare, pe pagina sa de Facebook, ”10 lucruri esențiale despre difterie. Ce este, cum se transmite și cum o prevenim”. Atașam mai jos textul și sfatul medicului:

1. Boală acută infecţioasă și contagioasă (specifică doar omului (antroponoză) caracterizată clinic prin inflamaţie fibrinoasă la poarta de intrare, intoxicaţie şi complicaţii cardiovasculare, neurologice şi renale și printr-o evoluție deosebit de severă (potențial letală!!!).
Citeşte întreaga ştire: Alertă de difterie la granița cu România! 10 lucruri importante despre o boală care poate provoca moartea

2. Produsă de către bacilii difterici toxigeni- Corynebacterium diphteriae- un bacil polimorf aerob, Gram (+) (bacilul Loeffler).

3. Bacilul este rezistent în mediul extern, la uscare și temperaturi scăzute. Poate rezista până la două săptămâni pe obiectele contaminate, 6-20 de zile în apă sau lapte, 3-5 luni în solul uscat și chiar 5-6 luni în membranele difterice uscate la temperatura camerei.

4. Poate fi distrus prin fierbere timp de 1 minut și este sensibil la ultraviolete, apă oxigentată, alcool sau dezinfectante pe bază de clor.

5. Sursa de infecție este reprezentată de om- contagios chiar înainte de debutul clinic (în perioada de incubație de 2-7 zile), bolnav (contagios pe toată durata bolii, chiar din prima zi!!!), convalescenți (până la 3 luni). Antibioticele reduc perioada de contagiozitate. Purtătorii aparent sănătoşi (faringieni, nazali) (1-5% din populaţie); sunt de obicei persoane cu infecţii ale căilor respiratorii superioare.

6. Se transmite pe multiple căi-aeriană (cea mai frecventă)- prin picături de salivă, secreții nazofaringiene infectate, particule de praf contaminat sau prin contact cu persoanele infectate (!!! la mâini) și obiecte (!!! jucării, veselă) sau alimente contaminate (excepțional). Indicele de contagiozitate variază în jurul valorii de 20%;

7. Receptivitatea la infecţie este maximă între 2 şi 5 ani şi scade treptat până la vârsta adolescenţei (ca urmare a vaccinării sau ca o consecinţă a infecţiei naturale); copiii sub 6 luni, născuţi din mame imune, nu se îmbolnavesc. Difteria nu lasă imunitate de durată.
Citeşte întreaga ştire: Alertă de difterie la granița cu România! 10 lucruri importante despre o boală care poate provoca moartea

8. Factorii favorizanți: colectivitățile de copii, aglomerația din încăperi, deficiențele imunologice, temperaturile scăzute și migrația.

9. Ajuns la poarta de intrare (reprezentată de mucoasele faringoamigdaliană (96-98%), laringiană (l-2%), nazală (0,5%) și doar excepţional conjunctivală, genitală, pielea lezată, sau urechea) bacilul se multiplică şi determină fenomene locale (edem şi false membrane) și eliberează o toxină care difuzează în organism și acţionează atât local, cât şi sistemic.
a) local: coagularea exsudatului dens fibrinopurulent produce o pseudomembrană caracteristică-de culoare alb-gălbuie spre brună, alcătuită din 3 straturi: stratul I cu detritusuri celulare, stratul II cu fibrină şi stratul III format din leucocite, bacili difterici şi celule moarte; este foarte aderentă de ţesuturile subjacente.
b) sistemic: toxina absorbită poate produce miocardită, nevrită şi necroză focală în diferite organe, incluzând rinichii, ficatul şi glandele suprarenale.

10. Incubaţia durează 2-6 zile. Tabloul clinic este dependent de localizarea şi intensitatea procesului difteric.
Citeşte întreaga ştire: Alertă de difterie la granița cu România! 10 lucruri importante despre o boală care poate provoca moartea


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

UNTOLD deschide investițiile pentru public și își accelerează expansiunea globală

Dan HENEGAR

Publicat

în

UNTOLD deschide investițiile pentru public și își accelerează expansiunea globală Grupul românesc de entertainment UNTOLD intră într-o nouă etapă de dezvoltare internațională și oferă publicului oportunitatea de a investi în companie, prin platforma SeedBlink. Peste 9 milioane de euro sunt deja angajați ca investiție, potrivit reprezentanților companiei. Citește și: UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

NOSTALGIA 2026, patru zile de distracție, surprize și amintiri retrăite în Pădurea Băneasa

Dan HENEGAR

Publicat

în

NOSTALGIA ediție 2026, patru zile de distracție, surprize și amintiri retrăite în Pădurea Băneasa NOSTALGIA 2026 a transformat, timp de patru zile, Pădurea Băneasa într-un univers al amintirilor, al muzicii și al decorurilor care au trimis publicul direct în anii ’90 și 2000. Ediția din acest an, desfășurată în perioada 25-28 iunie, la Federația Română […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial

Dan HENEGAR

Publicat

în

UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: 100 de zile până la ediția ONE. Fanii pot vota festivalul în Top 100 mondial Mai sunt fix 100 de zile până când UNTOLD Festival își deschide porțile pentru o nouă eră – ediția UNTOLD ONE, programată între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Citește și: Superstarul britanic Lewis […]

Citește mai mult