Alegeri locale parțiale: Prezență de 74% cu o oră și jumătate înainte de închiderea urnelor, în comuna Horea
Locuitorii comunei Horea, județul Alba, au ieșit masiv la vot, înregistrându-se o prezență de 74% cu o oră și jumătate înainte de închiderea urnelor, în condițiile în care prezența în cele 49 de localități din țară în care se organizează alegeri locale parțiale, prezența este de doar 30%, la ora transmiterii acestei știri.
Potrivit site-ului Autorității Electorale Permanente în comuna Horea, din județul Alba, se înregistrează una dintre cele mai mari prezențe la vot, la alegerile locale parțiale de duminică.
Secțiile de votare de la Horea s-au deschis, duminică, la ora 7.00, iar până la ora transmiterii acestei știri nu au fost înregistrate alte incidente, potrivit reprezentanților Biroului de Circumscripție Comunală.
Horenii sunt așteptați să voteze în cele șase secții amenajate în satele Horea, Trifești, Giurgiuț, Mătișești, Pătrăușești și Preluca. Cel mai mare număr de alegători, respectiv 632, sunt așteptați la urne la secția nr. 270, din Horea, iar cei mai puțini, 63, la secția nr. 275, din Preluca.
În comuna Horea din Munții Apuseni se organizează alegeri după ce Corneliu Olar, ales primar în iunie 2016, a demisionat în luna decembrie când a obținut un mandat de deputat.
În cursă pentru primărie s-au înscris Nicola Marin (PNL), viceprimar cu atribuții de primar, Florin Neag (PSD), susținut de ALDE și Ispas Mateș (PMP).
Potrivit informațiilor postate pe site-ul Prefecturii în comuna Horea sunt așteptați 1.703 de alegători.
UPDATE: Secțiile de vot pentru alegerile locale parțiale s-au închis. În comuna Horea prezența la vot a fost de 77,32%.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]
