Politică Administrație

ALEGERI LOCALE 2024. Coaliția PSD-PNL, undă verde la traseism politic: Primarii migratori nu își vor pierde mandatul. Codul Administrativ, modificat în regim de urgență

Ioana Oprean

Publicat

în

ALEGERI LOCALE 2024. Coaliția PSD-PNL, undă verde la traseism politic: Primarii migratori nu își vor pierde mandatul. Codul Administrativ, modificat în regim de urgență

La alegerile locale din iunie 2024, primarii și aleșii locali vor putea candida pentru orice partid, dacă se aprobă comasarea localelor cu europarlamentarele, fără a risca să își piardă mandatul dacă își schimbă formațiunea politică, au declarat surse de la vârful Coaliției pentru Libertatea.

Citește și: Concurență de 2 pe un loc la PNL Alba pentru candidatura la Primăria Alba Iulia? Dacă la PNL este bogăție de candidați, la celelalte partide e cam sărăcie

Comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele a provocat o nouă discuție în Coaliția de guvernare: ce se întâmplă cu primarii care nu și-au terminat mandatul, dar vor să candideze pentru un alt partid în iunie.

Constituțional, mandatul aleșilor locali se termină la finalul lunii septembrie. Dacă un primar de la un partid dorește să candideze în iunie pentru un alt partid, conform legii în vigoare, își pierde mandatul.

„Am discutat problema și va apărea o legislație tranzitorie. Pe scurt: se va modifica în Parlament Codul Administrativ pentru ca primarii în funcție să poată candida pentru orice partid, fără să își piardă mandatul. Legea va funcționa doar pentru 2024, pentru că doar acum alegerile locale sunt devansate”, au explicat surse din Coaliție pentru Libertatea.

Spre exemplu, primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa (foto), ales din partea USR, și-a anunțat intenția de a candida din partea PNL. În luna mai, la depunerea candidaturilor, el ar fi trebuit să se înscrie în noul partid. Automat, prefectul județului ar fi putut cere încetarea mandatului pentru că și-a schimbat partidul.

Primarii migratori vor fi însă protejați de coaliția PSD-PNL. Orice plecare din partidul pentru care a candidat în 2020 este posibilă.

„Nu uitați că aveau dreptul să își schimbe partidul dacă alegerile locale erau la termen. Nu putem să îi blocăm în partidele din care fac parte acum, dacă noi devansăm alegerile. Nu ar fi normal”, a fost poziția unui lider social-democrat.

A doua discuție este legată de prefecții care vor candida la alegerile locale. Și ei vor trebui să plece din funcție cu 55 de zile înainte de data alegerilor locale. A treia modificare esențială va fi legată de viza de flotant. O lege a PNL, votată în iunie 2023, impune ca vizele de flotant să nu mai fie eliberate cu șase luni înainte de alegeri.

Problema este că PSD și PNL au decis prea târziu comasarea alegerilor, ceea ce ar putea duce la situația în care un cetățean să nu mai poată vota la alegerile locale pentru că nu și-a actualizat viza de flotant.

Liderii Coaliției discută și în acest caz despre o posibilă derogare de la legea abia adoptată. A patra problemă care trebuie rezolvată de PSD și PNL este cine va încasa subvenția pentru primarii care și-au schimbat partidul. Nici această problemă nu a fost rezolvată până în acest moment.

Liderii PNL și PSD se vor întâlni, joi, pentru a lua decizia finală în privința comasării alegerilor locale cu europarlamentare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult