ALBA: A vrut să intre în legalitate și a fost sancționat – un cetățean ucrainean trebuie să părăsească țara în 30 de zile
În data de 21 august a.c., la ghişeul Serviciului pentru Imigrări Alba s-a prezentat H. B., în vârstă de 58 ani, cetăţean ucrainean, în vederea reglementării dreptului de şedere pe teritoriul României.
În urma verificărilor efectuate în evidenţele serviciului s-a constatat că persoana în cauză este membru de familie al unui cetăţean român şi se afla cu şedere ilegală pe teritoriul naţional, totalizând un număr de 7 zile.
Cetăţeanul ucrainean a intrat în ţară în baza unui permis de şedere eliberat de autorităţile unui stat UE, iar la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul României şi nici nu a întreprins demersurile necesare pentru prelungirea acestui drept.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Alba, au luat măsura sancţionării contravenţionale a cetăţeanului străin cu avertisment. Totodată, la cerere acestuia a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 30 zile.
Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrari Alba, din Str. I.C.Bratianu Nr. 1B, la numarul de telefon 0258-806161 interior 20318, sau vizitând site-ul public la adresa www. ori.mai.gov.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii mai mari în 2027: Cu cât vor crește. Ministrul propus al Muncii confirmă indexarea
Pensii mai mari în 2027: Cu cât vor crește. Ministrul propus al Muncii confirmă indexarea Pensiile vor fi indexate în 2027, însă majorarea de 7% prevăzută de formula de calcul nu este încă sigură. Florin Manole spune că procentul final va fi stabilit după o analiză a cheltuielilor statului și o rectificare bugetară. Pensionarii ar […]
Primul deces al unei persoane confirmate cu gripă în sezonul 2026-2027, în România: Peste 82.000 de infecții respiratorii într-o singură săptămână
Primul deces al unei persoane confirmate cu gripă în sezonul 2026-2027, în România: Peste 82.000 de infecții respiratorii într-o singură săptămână Un bărbat de peste 65 de ani, din județul Cluj, a murit după ce a fost confirmat cu virus gripal de tip A. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), acesta nu era vaccinat […]
Foto | Rectorul UAB, Daniel Breaz, la conducerea alianței universitare europene EU.ACE: Un pas important pentru consolidarea prezenței Universității din Alba Iulia în spațiul academic continental
Rectorul UAB, Daniel Breaz, la conducerea alianței universitare europene EU.ACE: Un pas important pentru consolidarea prezenței Universității din Alba Iulia în spațiul academic continental Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prof. univ. dr. Daniel Breaz, preia mandatul de președinte al alianței universitare europene EU.ACE, într-un moment important pentru consolidarea cooperării dintre universitățile europene. […]
